Parca v-am mai povestit de prietena mea care se visa de fix 53 de kilograme si cand le-a atins a fost atat de dezamagita – probabil ca lucrurile nu s-au transformat instantaneu in aur in jurul ei si ca nu a aparut Printul Fermecat sa ii puna la gat o medalie pe care sa stea batuta greutatea din vis – incat a pus tot ce a dat jos inmultit cu 2 la loc. Si eu am avut gargaunele asta, si uneori il mai am. Ma trezesc spunand „Mamaaaa, cand o sa ajung eu la Y kile…”. Cine mi-a bagat mie alea Y kile in cap? Cel mai probabil Kate Moss, ba nu, Cindy Crawford, tonele de reviste cu pagini lucioase, colega de banca sfirijita din liceu care umbla mereu cu roiul de masculi dupa ea etc etc etc.  

Nu inteleg de ce ne impiedicam atata de kilogramele astea. Nu ma pricepeti gresit, nu militez pentru vesnicul durdulism, stiti doar cat am transpirat in ultimele luni pe la sali. S-apoi ma scoate din minti si reversul medaliei – cand am ajuns in Romania dupa ce m-am scuturat in Franta de 14 kilograme, plus (adica minus) inca 3 pe care le dadusem in Ro inainte sa plec spre Nisa – m-au incoltit: esti prea slaba, sa nu mai slabesti un gram, mai ia de aici si o sarmaluta si un covrigel caldutzel. Dar mai lasati-ma oameni buni in pace! Sunt prea slaba pentru cine? Pentru mine nu. Si pana la urma doar asta conteaza: ce simt eu cand voi toti va inchideti guritele si ma lasati linistita intr-o camera cu oglinda.

Daca esti multumit de ce vezi acolo, chit ca esti depaaaaarte rau de toate tiparele din ziarele colorate, chit ca esti dezaprobat de toti cunoscutii pretentiosi, chit ca nu te incadrezi in kilogramele recomandate pe site-ul  Z, atunci e minunat. MINUNAT. Nu suntem papuci facuti la fabrica Antilopa sa aratam toti la fel la marimea 37, adica la fix 50 de kilograme. Ar trebui sa rumegam bine gandul asta cand ne inhamam la cura aia drastica pe care ne-am xeroxat-o la birou dupa ce am imprumutat-o de la colega. Si trebuie sa avem mereu in minte urmatorul moment: am atins kilogramele mult dorite, s-acum ce se intampla? Ne putem mentine acolo sau punem iar totul la loc si apoi incepem iar sa ne vaicarim ca nu suntem trase prin inel?

Incercati sa uitati de kilograme batute in cuie de mass-media sau de vecinele de la etajele 3 sau 4. Atingeti greutatea aia la care va stiti sanatosi si frumosi, aia care va face sa va surprindeti intr-o vitrina de magazin si sa zambiti hotz. Nu va trebuie nimic mai mult. Absolut nimic. Si apropo, eu n-am vazut pana acum nicio gaura in cer pentru ca tu nu ai 48 de kilograme, iar tu, care ma citesti de la munca nu ai fix 54, iar tu, cea care vezi randurile astea de pe mobil, nu te incadrezi intre 49-52. Sa fim seriosi! Uitati de tabele cu greutati ideale si articole stupide, iubiti buletinele de analize cu rezultate normale, felul trasnet in care va stau hainele si felul grozav in care aratati fara ele!  🙂