Ce-mi iei, ce-mi iei, ce-mi iei?!, l-am innebunit de cap cu doua saptamani inainte de 8 martie. Nu stiu, imi raspunde de vreo 84 de ori. Ce-ti doresti? Eeeee, ce-mi doresc… Nu trebuie sa iti spun eu, trebuie sa ghicesti tu. Deci, ce-mi iei? Spuneeeee-mi, ma alintam pentru a 102-a oara. Mi-am luat la trei pazeste si tatal cand am aflat ca ajunge in Bucuresti in preajma acestei zile. Ce-mi aduci? Cum sa nu-mi aduci nimic?! Trebuie!

Aseara, pe cand autozul 368 ma aducea de la sala spre casa, am inceput sa ma gandesc la chestia asta
 – cum asteptam noi, doamnisoarele (am facut un fel de struto-camila intre doamna si domnisoara), sa primim cadouri de 8 martie, sa ni se dea, sa ni se dea, sa ni se dea. Cand, de fapt, noi am putea sa ne facem cele mai de pret daruri. 

Inainte sa urc in autobuz ma uitam la mine in oglinda maaare din sala de sport si nu ma recunosteam – simteam ca fata pe care o vad acolo nu sunt eu. Era dolofanicioasa, avea niste miscari greoaie si total anapoda, se compara cu colegele stanga-dreapta-fata-spate le gasea mai frumoase si slabanoage si se simtea mica tip-furnica, voia sa se ascunda – daca s-ar putea sub salteaua de exercitii. Ziua femeii ziceti? Ma vedeam intr-o gramada de moduri atunci, acolo, numai Femeie nu.

motivation-quotes-Favim.com-589925

Sa asteptam daruri, nu zic nu. Sa primim atentii, nu spun ba. Dar sa ne gandim macar pentru 30 de secunde ca ne suntem datoare si noi cu un cadou. Haideti sa ne facem cadou un zambet larg atunci cand ne vom uita in oglinda, un organism super-vitaminizat si ingrijit care sa ne treaca mai usor peste amenintarea oricarei boli, o forma fizica de care sa fim mandre, o piele in care sa ne simtim bine, o alimentatie care sa ne schimbe starea de spirit, marimea la haine si parerea proasta pe care uneori/deseori o avem despre noi.

Este faimoasa vorba aceea (a lui Kate Moss) care spune ca nicio mancare nu e la fel de buna la gust ca gustul victoriei cand slabesti si te mentii. La fel e si cu cadourile de care va zic. Nimic din ce veti primi azi de la iubiti ghiftuiti/pricajiti, sefi burtosi/sexosi, tati & frati rotofei/in-forma-ca-niste-lei nu va va umple de bucuria unui dar pe care vi-l faceti singure si care vi se va citi pe tot chipul in saptamanile si lunile ce vin.

La multi ani voiosi si sanatosi, dragelor! Acum nu va mai retin, am auzit ca aveti treaba, vreti sa va faceti niste cadouri 🙂