Il stiti pe Petrica, flacaul care tot urla ca vine lupul, desi dihania nu era in preajma lui, iar oamenii, satui, nu s-au mai uitat spre baiat cand animalul chiar ii facea de Petricanie… Intocmai sunt si eu cu regimurile mele. Atat de multe trecura peste mine incat lumea cand aude ca intru la cura se retrage in alta camera ca sa rada in hohote sau imi izbucneste direct in nas. Nu-i nimic. Cine rade la urma, rade mai zvelt, spun eu. Si in dulap par sa se fi facut pariuri. Pantalonii cei mici sunt gata sa puna toti banii uitati prin buzunare la bataie, convinsi ca nu-i voi scoate la lumina nici anul asta. Iaurtul parea mai mult decat acrit de situatie, cand l-am scos sa se incalzeasca pana il mananc. Stie din experienta ca intre timp ma apuca alte pofte culinare, asa ca lui nu-i ramane decat sa numere, singuratic, zilele pana la expirare. Dar, zau, jur pe culoarea rosiilor pe care am de gand sa le arunc la pranz in salata de ton: acum e alta mancare de peste, acum ma tin de treaba dietetica.

P.S: O felie din cel mai apetisant tort din lume, abia vazuta pe un platou, ma face sa ma intreb daca nu mai bine numeam postarea “Declar intredeschisa dieta”…

DOLOFĂNISME