Sunt cateva luni bune, de cand nu va mai sar in ochi pe Feisbuc, cu linkuri calde, abia scoase din cuptorul creatiei. Probabil ca treceti pe aici si inchideti, dezamagiti, blogul, convinsi ca, asa cum n-am putut sa ma tin de o dieta, nu raman fidela nici scrisul gurmandesc. Poate asteptati vesti de slabit, povesti cu topping de zambete, un carnat de text la, vorba ceea, zero calorii.

Dar trebuie sa va spun ca mie mi-a prins tare bine departarea asta de discutii zilnice despre sunculite, fermoare care stau sa crape si alti demoni dietetici. Am dat cativa pasi inapoi, mi-am facut ordine in ganduri si in alimentatie si am reusit sa ma joc de-a echilibrul. Mi-a iesit atat de bine, incat acum va tastez cu aproape 7 kilograme mai putin decat varful atins pe cantar in acest an. Multe, putine, slabite incet, taraganate, vizibile sau ne, sunt ale mele. Sau, ma rog, nu mai sunt.

Nu vreau sa vorbesc despre cum m-am scuturat de ele, nici sa le luam si sa le disecam in 4. Nu vreau sa ma intrebati ce pilula magica am inghitit ca sa le topesc, nici sa ma huliti ca puteam sa dau jos mai multe si mai repede. Vreau doar sa ma credeti ca ma bucur realmente sa va scriu din nou. Si ca, in multe, multe privinte, mi-ati foarte lipsit.

Sa ne recitim cu bine si, mai des, aici, pe blog! Sau in revista „Ce se intampla, doctore?”, care tocmai a implinit 8 ani. Mai jos, aveti o poza de la aniversare. Ma vedeti de-a dreapta Oanei Cuzino, inconjurata de niste bijuterii de fete – redactia revistei.

1459003_667672286598661_2134660437_n

DOLOFĂNISME