Inteleg ca planeta nu mai poate dormi de grija Christinei Aguilera, cantareata care s-a durdulit tare, si care, evident nu mai poate canta ca in melodia de debut „I’m a genie in a bottle”, caci nu mai incape nicidecum intr-o sticla. Fotografii se intrec care cum sa prinda in ipostaze mai penibile si mai graitoare, sunculiceste vorbind, tabloidele se bat in comentarii intepatoare si ii analizeaza fiecare imbucatura, in timp ce cucoana da interviu dupa interviu in care ne roaga sa inteleaga ca se simte bine in pielea ei. Si e fericita.

Apai, nu prea port eu palarii, dar daca as purta, jos cu ele pentru madam Aguilera! E dizgratioasa? Spune cine? Mie nu mi se pare. Si sigur mai gasesc unii care cred la fel. E o chestie pur subiectiva. Ar trebui sa poarte saci acum pentru ca s-a „purcelit”? Femeia a imbracat mereu peticele de haine, doar nu se va schimba acum. 

Va spun cu toata sinceritatea ca eu o admir tare pe blondina. Trebuie ca esti om puternic, nu gluma, ca sa apari asa pe scena, sa te accepti, sa te placi asa si sa se vada ca iti e bine in pielea ta largita. Joaca teatru si, de fapt, sufera? De unde putem sa stim noi asta? De ce nu o credem pe cuvant, ca ii e bine, ca nu are nicio problema cu surplusul?

Si uite asa, presa colorata si tabloidistii-hiene, ne stabilesc masurile in care suntem atractive si cele in care suntem dezgustatoare. Si declanseaza cu revistele lucitoare regimuri dupa regimuri. Ca sa nu zic drame. Bravo, Christina Aguilera! Da-le incolo de reguli, astupa-ti urechile si fa exact ce simti.

Tot respectul pentru oamenii care nu traiesc in tipare si nu aud gura mapamondului. I-am invidiat mereu pe cei care isi pot accepta greutatea si pot defila zambareti cu ea. Eu nu pot. Eu abia astept sa ma vad slaba. Insa femeia asta ne da o lectie. Pe care, zau daca o intelegem macar.