Infometarea nu este niciodata, dar absolut niciodata solutia. Ne poate ajuta sa ne strecuram intr-o bluzicica si apoi ne poate face sa explodam ca un balon colorat din acelea cu care visez eu sa ma plimb candva, pe deasupra Africii daca se poate. Astazi aflam povestea lui F., care a cazut si ea, ca multi altii, in capcana mancatului putin de tot spre deloc. A ajuns sa se infioare de analize. Va reamintesc, campania „Consumati dieta cu moderatie!” a fost gandita ca un semnal de alarma in fata cazurilor de cure duse la extrem, de regimuri urmate din auzite, desi organismul urla ca nu-i e bine, de cercuri vicioase in care ne chinuim fara sa reusim sa mai zarim macar calea moderatiei si a mancatului sanatos. Acum F. are cuvantul.
„Ca orice copiluta prostuta si neinformata am facut foamea cateva luni. Totul a inceput spre sfarsitul clasei a 8-a, cand am realizat ca eram ceva mai dolofana decat restul fetelor. De fapt, nu eram. Ma comparam, bineinteles, cu cele mai slabe fete pe care le gaseam prin scoala sau le vedeam prin oras si imi creasem o parere foarte eronata fata de realitate. Singurul lucru care trebuia indreptat la mine era faptul ca nu faceam niciun fel de miscare. In generala, am fost un mic soricel de biblioteca. Chiar si in pauze, eu ramaneam in clasa sa citesc o carte. Acasa, dupa ore, la fel: citit, teme, pregatire pentru olimpiade. Faptul ca nu faceam sport se vedea si probabil de aceea mi se parea ca sunt si mai plinuta si pufoasa. Fiind inainte de examenul de capacitate, nu am exagerat cu nimic. M-am apucat sa fac aerobic si tot felul de exercitii in casa, am redus considerabil cina si am mutat-o mult mai devreme si, in general, aveam grija sa nu ma infund cu mancare.
La acea varsta, bineinteles ca rezultatele s-au vazut foarte repede. Era si vara, examenele au trecut si lumea din jur observa ca arat mai bine. Primeam complimente de la familie, prieteni, iubit etc. Ar fi fost foarte frumos daca o tineam tot asa. Era cheia spre un corp suplu si sanatos. Dar mi-am dorit mai mult, mai bine. In aceea perioada eram extrem de ambitioasa pe toate planurile si daca era nevoie mutam si muntii pentru a obtine ceva. Asta e singurul lucru de care mi-e dor.
Asadar, am scazut cantitatea de mancare si am crescut orele de sport. Faceam cate 1-1,5 ore de sport dupa micul dejun si dupa pranz. Cina nu mai exista. Au fost si zile in care am considerat ca nici pranzul nu mai merita atentie. Zile in care m-am gandit ca o banana e suficienta sa-mi tina de foame. Aveam multa energie. Nu-mi amintesc sa fi suferit pe bune in acea perioada. Am dus-o asa toata vara. Prin august deja aveam ameteli. Avand in vedere ca aratam foarte bine, slaba, cu muschii lucrati, am zis ca e ok sa incerc sa mananc mai mult. Dar raul era deja facut. Pana cand au inceput cursurile la liceu, starea mea generala s-a inrautatit. Tin minte ca am racit, foarte usor, la prima ploaie de toamna. Mi-era somn, eram obosita, de cate ori ma ridicam brusc se invartea totul cu mine. Deja mancam absolut normal si faceam sport de 4-5 ori pe saptamana. Dar degeaba. Am cazut jos de cateva ori, niste semi-lesinuri. Analizele mi-au aratat ca aveam lipsa de calciu, magneziu si fier.
A durat cam 3 luni sa-mi revin, sa-mi iasa analizele mai bine. Mi-am invatat lectia si n-am mai repetat ce am facut niciodata. Singura dieta pe care am mai incercat, de doua ori, s-o tin, a fost dieta disociata. N-a mers mai mult de 4 zile. Pentru mine, nu functioneaza nici o dieta. Pe bune. M-am transformat intr-o mancacioasa si o pofticioasa incat, numai ideea ca azi n-am voie aia sau aia imi boicoteaza totul.
Eu ma inteleg foarte bine cu ceea ce trebuie de fapt – un mod de viata sanatos. Sport, mancare putina si cat mai naturala, apa si reducerea drastica a condimentelor care-mi provoaca retentia de apa. Mi s-a intamplat sa slabesc chiar si 7 kg pe luna (de la 62 la 55) manacand fructe, legume, pui, peste, oua fierte, cascaval, putina paine si ciocolata si inghetata ZILNIC. Atata timp cat le mancam in prima parte a zilei, inainte de sport, era ok.
Singurul lucru pe care-l mai am de invatat si de respectat este mentinerea si implementarea unui stil de viata sanatos toata viata, nu doar cand vreau sa slabesc. Caci tind sa stric totul cand ma vad ajunsa cu silueta unde am dorit si ma intorc incet-incet (azi gust, saptamana viitoare iar gust, iar dupa nici o luna ma infund de-a dreptul) la vechile obiceiuri alimentare. La asta lucrez acum. Vreau (din nou!) sa slabesc cele cateva kg pe cate le am in plus si sa fie ultima data cand ma confrunt cu ele.”
Ce mi se pare mie cel mai important lucru de retinut din aceasta poveste este ca odata ce ai alunecat pe panta subnutritie (din punct de vedere al micronutrinetilor nu al caloriilor) procesul de revenire este unul de durata. Iar efectele unei lipse cronice de nutrienti esentiali sunt atat de natura fizica cat si psihologica. Ignorarea importantei acestor micronutrienti este una din capcanele cele mai frecvente in care cad cei care se apuca de diete fara a fi suficient informati. Chiar exista mitul acela foarte nociv cum ca daca iei vitamine te ingrasi.
Vai, am auzit de cel putin 20 de ori anul asta sfatul NU mai lua vitamine, te vei ingrasa! Cate vitamine luam eu in Franta cand slabeam vazand cu ochii, sa fie ei sanatosi. Din pacate, lumea nu se gandeste la micronutrienti, se gandeste la rochite scurte, reuniuni de liceu la care sa arate trasnet sau la intalniri la care trebuie sa il dea pe celalalt pe spate.