despre diete si alti demoni nutritionali, cu Anca Ignat, episodul 2

Va incantam ieri cu prima parte a unui interviu cu o nutritionista teribil de draga mie – Anca Ignat. Daca ati pierdut primele 3 intrebari si raspunsuri le puteti gasi AICI. Daca le-ati sorbit deja si sunteti nerabdatori sa vedeti continuarea, nu va mai retin. Pofta buna la interviurile Pofticioasei! 🙂 

4. Credeti in Dukan, Atkins, Montignac si altii ca ei? Credeti ca o infranare controlata, cantarita la gram, tinuta drastic in frau e rezolvarea?

Dr. Pierre Dukan a pornit de la un pacient al sau care era diagnosticat cu obezitate. Dupa 20 de ani de cercetare si practicare, a scris o carte Je ne sais maigrir, care a devenit in anii 2000 bestseller.

Atat Robert Atkins cat si Michel Montignac au dezvoltat o dieta pentru ei insisi, suferind in tinerete de obezitate. Ulterior, sustinuta de industriile editoriale, devin ultrapopulare, pierzand de fapt tabloul persoanei pentru care s-a facut acea dieta.

Prin anii 70, cand terapeutul se confrunta cu un caz de obezitate, avea ca si protocol de interventie nutritionala reducerea cantitatii ingerate si repartitia meselor mai des. Unii mai increzatori, au incercat sa creasca sau sa scada un anumit grup de alimente.

Ca si nutritionist, vei lua in considerare tabloul clinic complet al pacientului. De exemplu, daca obezitatea este insotita de disfunctii hepatice sau renale, este mai riscant sa iei decizia unei diete proteice, insa daca la pacientul obez sunt grave probleme cardiace, vei risca, pentru a putea preveni un incident fatal. Trebuie ales riscul cel mai mic din numarul de riscuri existente (acest lucru l-am invatat in timpul facultatii mele dragi, de la profesori pe care i-am apreciat dr Valer Donca (geriatrie) si Conf. Dr. Ioan Veresiu (diabet si boli de nutritie). As dori sa specific ca obezitatea nu este doar o cantitate de grasime in plus, ci este un cumul de afectiuni nenorocite care pun in pericol calitatea vietii si chiar viata.

Apreciez munca doctorilor si nutritionistilor, inclusiv a celor mentionati mai sus (Dukan, Atkins, Montignac). Sunt de parere ca ne-au oferit studii si dovezi grozave pentru ca noi sa mergem mai departe in folosul sanatatii publice.

Nu sunt adepta generalizarii, pentru ca consider ca suntem cu adevarati unici. Asa cum nu sunt adepta unei diete in care sa iti cantaresti fiecare gram ingerat, gram din greutatea ta, calorie sau alte aspecte care te fac sa devii un robot. Eu iubesc fiinta umana, cu intreaga ei spontaneitate si infinitate de optiuni si solutii.

5. Mi-a picat in mana cartea unui domn Paul McKenna, care, pe scurt, are 4 reguli mari si late: mananca doar atunci cand ti-e cu adevarat foame, mananca numai ce vrei, savureaza mancarea, adica ia inghitituri mici, fa pauze, si opreste-te cand simti ca incepi sa devii satul. Cititoarele mi-au scris ca nu cred in asa ceva, nu exista, nu se poate. Dvs. credeti?

O, da! Cred ca este noua viziune, McKenna contribuind substantial si prin aceasta afirmatia la constientizarea evolutiei civilizatiei.

Din cele afirmate, haideti sa stam pe unele cuvinte, pret de cateva secunde si mai mult: cu adevarat foame, ce vrei, savureaza, cand simti, satul. Pentru a ajunge sa recunosti aceste semne, este imperios necesara parcurgerea mai multor trepte ale constientizarii actului alimentar si ale simptomelor organismului dvs. Odata ajunsi aici, normalizarea greutatii corporale este o ghidare interioara.

6. Ati intalnit, sunt sigura, oameni cu povesti senzationale, care au invins zeci de kilograme. Care e cazul care v-a impresionat cel mai si cel mai tare?

La aceasta intrebare am stat sa raspund timp indelungat, developand parca un film al cazuisticii mele. Fiecare caz ma onoreaza si ma fascineaza, prin forma de a ma determina sa ma implic, mereu noua, mereu vie.

O familie, parinti si 2 copii (o fata si un baiat, peste 20 de ani). Initiativa a luat-o mama, care ulterior s-a constatat ca avea cea mai mare nevoie. Ea dorise o consultatie initial pentru fiica ei. Inca de la prima conversatie am simtit cat de adanca este dorinta acestei femei si cat de ambitioasa este. Am dorit sa o cunosc. Am stabilit un plan adaptat ei, urmand sa revina. Peste circa o luna se intoarce impreuna cu sotul, si am lucrat impreuna cu bucurie timp de vreo 6 luni cu intalniri saptamanale, cu mentinerea unui jurnal alimentar individual, cu terapie individuala si de familie (timp in care fiecare si-a atins  scopul).

Am ales acest caz ca fiind pentru mine cel mai impresionant, pentru ca a revelat cat de important este pentru un pacient suportul familiei, al mediului, al societatii.

VA URMA