Cele cateva luni americane, printre obezi care se rostogolesc langa rafturi pline sau grasuni care pana si in cartier se deplaseaza cu masinute de golf, cumparate ca sa nu-si mai miste stiti voi ce (ma scuzati), mi-au dat si prilejul sa descopar niste chestiuni alimentare de care nu avusesem habar.
De pilda, am aflat plina de mirare ca exista banane cat un deget de-al meu. Teoretic ar trebui sa aiba si un gust bun mi-a spus un om de-al locului, dar eu le-am ales verzi asa cum o sa vedeti imediat intr-o poza si dupa prima gura am cerut un servetel si le-am condamnat la bezna cosului de gunoi. Suspinul mi-a ramas dupa niste banane atat de adevarate incat primeai un cutit sa le tai de pe craca, undeva la un supermarket din Creta (iubirea mea greceasca).
Am descoperit si ca prietenul meu bun broccoli are un var pe nume broccolini. Banuiesc ca in imprejurari inca neelucidate un domn bine din clanul Broccolini a sedus o domnisoara din familia Sparanghel si a reiesit o corcitura care ciudatica. Seamana un pic cu amandoua la gust, dar nu m-a dat pe spate.
M-am oprit uimita si in fata lamailor-caracatita. Cele despre care am aflat acasa la o cautare pe amicul Gugăl ca se numesc Mana lui Buddha si ca se folosesc in special pentru o aroma speciala la vermut. Deci cand viata iti da astfel de lamai bizare nu faci limonada, ci vermut.
In America l-am cunoscut si m-am indragostit de fructul cherimoya. I-am scris pe larg povestioara (plus poza) aici. L-am intalnit in ianuarie, iar acum, din pacate, din august pana in clipa in care va tastez nu l-am mai revazut.
Ieri mi s-a adus la cunostinta ca pe lume exista si turducken. Probabil va strambati chinuindu-va sa il pronuntati asa cum am facut eu cand am auzit. Este un curcan (tur- de la turkey) in care este bagata o rata (duck-) in care este bagat un pui (-ken, de la chicken) plus ce umpluturi legumicioase si branzicioase mai doreste bucatareasa. Eventual, totul se imbraca in fasii de bacon. Se mananca de Craciun si arata ca un mutant.
Si promit sa va mai spun povesti culinare made in USA, dar chemarea bagajelor e destul de puternica acum. Dragilor, ne recitim saptamana viitoare – marti, miercuri, nu mi-e foarte clar. Voi porni intr-o calatorie care ma va tine cateva zile departe de blog. Desigur, imi veti lipsi. Sa fiti cuminti, alimentar vorbind 🙂
Baby banana am mancat si eu in Creta, dragostea mea greceasca, direct de pe o mini plantatie! Iti urez drum bun si sa ne revedem/recitim cu bine in Romania, o alta tara a tuturor posibilitatilor, inclusiv culinare!