Nu cu paine! Caci ingrasa 🙂

Incep prin a va multumi celor care mi-ati scris pe email pentru a va inscrie pe lista celor care vor fi convocati la grupul de suport pentru slabit in Bucuresti – multi m-ati mustrat pentru asta, dar ce pot face daca aici locuiesc in acest moment… Cum va raspundeam in privat, daca avem succes cu grupul in capitala, il transformam in turneu 🙂

Multi mi-ati cerut, curiosi, cum e si normal, mai multe detalii despre acest grup de slabit. Si asezandu-ma la cafeaua de sambata dimineata sa va povestesc ce si cum, am dat peste un articol scris in revista „Ce se intampla, doctore?”, din care vor prelua niste paragrafe grasane, caci tare bine povesteam acolo pe aceasta tema.

Ideea grupului de suport (din englezescul „support group”) s-a născut din nevoia profundă de a discuta deschis cu cineva care înţelege de ce uneori cerem să ni se dea haina peste masă ca să ne putem urni şunculiţele de la adăpostul scaunului la adăpostul paltonului lung – fără să fie nevoie să mergem prin toată camera cu privirile aţintite asupra rotunjimilor noastre generoase. Când te lupţi de atâta vreme cu cântarul, când cuvântul „calorie” a ajuns să îţi zburlească părul, când parcă auzi rochiţele cum plâng în dulap de atâta nepurtare, atunci simţi nevoia să vorbeşti despre toate. Dar cu cine? Cu prietenii subţirei care toarnă un platou de mititei în ei şi ziua următoare se plâng că parcă au mai slăbit? Cu partenerul care numai el ştie de câte ori a încercat să te reducă la tăcere, în joacă, cu telecomanda, atunci când începi să îi înşiri teorii dietetice? Cu amicele cele care evită să iasă cu tine ca să nu strici greutatea medie a grupului sau, din contră, te invită în oraş tocmai ca să dezechilibrezi această greutate şi să le faci să pară mult mai arătoase în comparaţie cu tine? Nu.

Graphic1

Cu oameni care vorbesc aceeaşi limbă cu tine, grăsuneza i-am spus eu. Oamenii strânşi la grupul de slăbit au descoperit locul unde ne dau jos haina grea a „dar ce spune/crede lumea?”, locul unde vorbesc despre eşecuri şi învăţă din ele, unde se laudă cu reuşitele şi împărtăşesc secretele, unde găsesc un umăr (cam pufos) pe care să suspine, locul de unde iau doza de motivaţie, de informaţie, de satisfacţie, unde descoperă că nu sunt singuri şi nici neputincioşi, unde pot rosti lucruri pe care nu şi le recunosc nici măcar lor, unde învaţă şi progresează.

La grupul organizat de Pofticioasa in 2013 nu au fost mărturisiri cum poate vă imaginaţi, de genul „Bună, sunt X şi nu mă pot opri din mâncat eclere” (deşi eu una nu sunt deloc departe de adevăr cu această afirmaţie). Cei din grup au tras tot felul de bileţele care îi provocau să atingă subiecte care dor – dor, dar şi eliberează dacă ajungi să rosteşti cuvintele ca nişte spini.

O pofticioasă a fost rugată să vorbească despre cel mai mare complex legat de greutate, o alta de cea mai mare teamă legată de kilograme, o alta să recunoască principalele scuze/motive pe care şi le găseşte ca să renunţe la regim, o alta să îşi aducă aminte de cea mai mică greutate şi cum se simţea atunci, o alta să spună de ce a murit ultima dietă şi ce a învăţat din această experienţă, o alta să îşi imagineze că aprilie e ianuarie şi că trebuie să îşi facă 3 promisiuni realiste legate de talie şi alimentaţie echilibrată.

persecution-clipart-friendship-circle-clip-art

Toată lumea s-a deschis, într-un mod nemaipomenit, şi au început încurajările şi sfaturile date din suflet. Bileţelul care a pus cele mai mari probleme a sunat aşa: „Laudă-te! Complimentează-te! Poate ţi-ai spus o grămadă de lucruri neplăcute, din cauza greutăţii. Încearcă să întorci foaia acum, scoate-ţi la iveală punctele tari”. Nu ne descurcăm deloc la asta, recunoaşteţi?

Suntem în stare să vorbim 4 ore fără întrerupere despre ce nu ne place şi ce am schimba la noi, dar când primim un compliment sau suntem rugaţi să subliniem şi puncte pozitive îl copiem pe domnul struţ şi ne băgăm capul în nisip. Încântaţi de ceea ce au simţit în mijlocul altor oameni cu probleme ca ale lor, participanţii au plecat cu senzaţia că au prins aripi şi că pot muta munţii din loc, darămite nişte kilograme. Şi până la urmă, nu se înşeală deloc.

Puteți citi întregul articol AICI. Am sa tot scriu in urmatoarea perioada pe aceasta tema, ca sa va imprietenesc bine de tot cu ideea si scopul.

Si, nu uitati, daca va tenteaza, scrieti-mi, va rog, la andra@pofticioasa.ro. Pregatesc prima intalnire de acest fel si, pentru ca totul se bazeaza pe un grup intim, nu voi putea trece pe lista mai mult de 10-12 persoane. Hai, sa urnim odata muntii aia din loc! Impreuna, se poate!