Din cand in cand, in timp ce viata noastra alimentara tot trece, mai vine cate o veste de peste mari si tari, care e gata-gata sa zdruncine totul din temelii. Cum a fost cea cu „nu mai beti apa ca nu e chiar bine” sau „prajelile sunt bune daca sunt in uleiul X si Y, in niciun caz Z”. Astazi, este randul popcornului sa se razbune pe pamantenii care i-au lipit etichetele „ingrasator & nu tocmai sanatos”.
Tocmai de la San Diego, unde zilele trecute a avut loc un important congres pe teme de nutritie, soseste informatia care sta sa ii schimbe destinul domnului Porumb Inflorit. Un grup de cercetatori ne anunta ca popcornul contine mult mai multi antioxidanti, numiti si polifenoli (buni-buni pentru sanatate – ajuta la protejarea vasculara si celura plus ne sustin in lupta cu radicalii liberi din corp, adica factorii de imbatranire celulara), decat fructele si legumele.
Expertul Joe Vinson explica: popcornul are in jur de 4% apa, iar fructele si vegetalele 90%, asadar polifenolii sunt mai concentrati in el. Si inca ceva surprinzator: partea aceea a floricelelor pe care o uram cu totii pentru ca nu se mai da dusa decat cu periuta de dinti este si cea mai buna, cea mai bogata in polifenoli si fibre. Si uite asa si-au dat seama si nutritionistii ca au avut atata vreme sub nas ceea ce acum numesc „the perfect snack food”, gustarea perfecta. Ironic cum popcornul cel mirositor-innebunitor nu s-a facut remarcat mai devreme.
Concluziile suna asa: popcornul este singura gustare facuta 100% din cereale integrale. O portie ne poate asigura mai mult de 70% din necesarul de cereale integrale al zilei. Secretul sta in cum preparam acest popcorn si, desigur, untul, aromele de tot soiul si sarea cu nemiluita nu joaca in acest film despre beneficii. Gasiti mai multe informatii aici.
Iar pana va opriti la primul magazin sa luati niste materie prima pentru popcorn, spuneti-mi ce gustare preferata aveti.
Cand eram copil mancam cu nesat porumbul inflorit facut de bunica. Odata cu trecerea timpului, papilele mele au inceput sa refuze „floricelele” din magazine. Acum ca m-ai luminat cu acest articol o sa caut porumb pentru pop-corn in piata, poate au noroc papilele mele sa fie fara adaosuri de alte „substante gustoase”! Cand vreau o gustare prefer oleagenoasele crude, sau, in cel mai bun caz, fructele, dar mai pacatuiesc si cu cateva lingurite de gem sau dulceata de casa, sau unt de arahide :)! Rar, dar se intampla!
Draga mea, pacatele tale sunt atat de mici incat nici nu merita pomenite. Mi-ai facut pofta de unt de arahide de la mama lui americanca 🙂
Sa incerci popcornul, varianta cea mai inofensiva, daca tot il ridica oamenii astia in slavi.