Pofticioasa este in faza in care nu are rabdare sa citeasca retete cap-coada si sa le puna in practica intocmai. Mananca ceva bun, incearca imediat sa isi imagineze ingredientele, iar daca ce e pe raftul magazinului nu se potriveste cu ce e in imaginatia ei, atunci se adapteaza.

Acum cateva zile si-a adus aminte de parfumul Romei si de faimoasele melanzane alla parmigiana (vinete cu parmezan). Le-a transformat astazi, in urma cu putin timp, in vinete&dovlecei cu branza romaneasca „de care s-o nimeri”. Ati citit bine si aveti tot dreptul sa sariti pe mine, branza nu are ce cauta intr-o dieta. Am sa tac, am sa va ascult, am sa va dau apoi dreptate, dar am sa repet ce am mai declarat – nu am sa renunt definitiv la branzeturi, cu tot riscul de dolofaneala. Imi plac prea tare.

Revenind la meniul zilei, peste tot am vazut ca vinetele trebuie prajite, etapa peste care am sarit cu mare drag, din moment ce n-avea cum sa le strice o simpla & sanatoasa rumenire pe gratar. Uleiul n-a avut nici el ce cauta in povestea noastra. Parmezanul, de care am uitat inexplicabil, a fost inlocuit cu branza gasita pe al doilea raft din frigider, iar busuiocul recomandat in retetele clasice, cu menta si rozmarin.

Asa dupa-amiaza de vineri delicioasa n-am mai avut de ceva vreme!

Tagged in:

,