O decada intreaga, cu cateva ore inainte de saltul intr-un an nou-noutz, puneam slabitul cap de lista pe o hartiutza pe care ingramadeam dorintele revelionistice. Aveam diverse formulari, mai blande sau mai… ascutite – sa incapi naibilui si tu in rochia mov, sa te duci mai des la sala, norishorule, sa faci pace cu mancarea, sa castigi razboiul cu kilogramele etc. Cert e ca nu-mi amintesc de vreo izbanda, de vreun an in care, inainte de 31 decembrie, sa pot sterge satisfacuta vechea dorinta de pe lista si sa ma declar complet multumita. Nu mi-a iesit.
31 decembrie 2016. O data pe care, prin august 2016, o asteptam cu o oarecare teama. Aflasem ca sunt insarcinata si incepusera cosmarurile legate de cresterea in greutate. Dupa doua saptamani de bocit, imbratisasem resemnarea: ce-o fi pe cantar, o fi! Apoi, ca-n filme, cand eroina se da batuta dupa atatea zvarcoliri, se intampla minunea. Bebelusul meu a inceput sa imi faca ordine alimentara in viata. Intai de toate, m-a slabit bine in primul trimestru, cu o greata legendara si o predominanta pofta de sarat si acru, plus o aversiune completa fata de dulciuri, fostele iubiri ale vietii mele. Cand paseam in luna a 4-a, aveam minus 4 kilograme. Trimestrul al doilea, mi-a reamintit cumpatarea – spun reamintit pentru ca simt ca o stiam dinainte, dar o fentam cu eleganta. Mi-a trimis pofte de castraveti cruzi, murati, salate grasane, lamai bio si alte neinchipuieli in perioada mea de glorie kilogramistica. De vreo 2-3 saptamani, a dezlegat si blestemul urii de dulciuri, dar, cumva, desi le gust, nu le mai pot devora. Si simt ca asa am fost mereu, doar ca mancatul meu emotional mi-a intunecat judecata culinara.In curand, incepe luna a 7-a. Cu 4 kilograme in plus. Unul mai mult decat in poza de mai jos, facuta la debut de luna 6 (scuzati cablurile si papucii).
Deci, daca le luam in calcul si pe cele slabite in primele trei luni, suntem chit – cat am pierdut, am recuperat, asa ca ultimul trimestru incepe cu greutatea din momentul marii vesti. Daca imi trecea prin minte sa va anunt inca de la inceput si sa va indrum spre casele de pariuri unde sa estimati cat voi lua in sarcina, cred ca eu insami as fi pariat spre un optimisit +20. Desigur, timp de recuperat mai e, si majoritatea mamelor in devenire se rotofeiesc in ultimele saptamani. Dar ce vreau eu sa spun ca, fara sa imi doresc, fara sa planuiesc, 2016-le mi-a adus un echilibru alimentar pe care il aveam in mine, dar pe care il ingropasem in munti de amandine divine si carnatzi aromati. Copilul meu – cel pe care l-am banuit din start si acuzat pe nedrept de ingrasare mare-mare – mi-a amintit, de fapt, cum mancam odinioara, cand stresul si presiunile si revistele cu silfide nu faceau parte din viata mea. Exact asta va doresc pentru 2017. Nu, nu o sarcina in care sa va ingrasati putin, ci un reminder puternic al echilibrului pe care il avem cu totii in noi si care doar asteapta sa fie sters de praf si scos la lumina.
P.S. Si scrisul mai des pe blog a fost multa vreme printre planurile de an nou. Nici pe el nu l-am trecut pe nicio lista acum, pentru ca, de fapt, nu a existat o lista. Si iata ca scriu. Poate ca asta trebuie sa facem ca sa se intample, de fapt, lucrurile. Sa nu le mai trecem pe liste pompoase uitate in sertare nedeschise 365 de zile, ci pur si simplu sa le purtam in noi ca niste dorinte sincere, care ne ard mereu, cu bune intentii.
