I’m back, vorba ceea. Bine, i’m back de cateva zile, dar nu am fost in stare sa scrijelesc nicio litera aici pe blog, caci pe mine fusul dat peste cap ma debusoleaza teribil. Nu mai stiu care e noaptea, care e ziua, adorm cat de poate de greu, ma trezesc cat se poate de tarziu. Dar, inca doua zile si presimt ca voi fi ca noua. De fapt, TREBUIE sa fiu ca noua ca m-a pus nu spui cine sa ma inscriu la cursa aceea de aproape 11 km de la maratonul international de duminica, in Bucuresti. Ar fi ceva sa se dea startul si eu sa ma intorc de pe o parte pe alta a patului, complet daramata de diferenta de fus. Ha!

Buuun, sa ma intorc nitel in timp si sa va spun cum fuse – culinaro-dietetico vorbind caci noi cu astea ne ocupam pe aici. Fuse greu. Greu, domne’! Dupa luni de cumintenie alimentara exemplara, am zis ca imi pot permite doua saptamani de nu-mi-pasa-de-cantar-si-calorii. Si ce ziceti voi ca, dupa 5 zile, fermoarul de la geaca incepea sa-mi bata apropouri ca el se da batut. Am avut o singura solutie: sa incerc sa imi vad de dragul meu de alergat cat pot de des si de mult. Drept pentru care, la fiecare 5 burgeri mancati (bine, eu aproximez acum, puteau fi 3, puteau fi 6), imi puneam frumusel papucii de alergat in picioare si bifam cel putin 5 km. Ca, de pilda, aici, in poza de mai jos, cand am alergat in superbul, splendidul si minunatul Central Park, 6 kilometri si un pic. Bine, de porceala de dupa, pozata si ea, nu mai discutam…

10413340_773205599407702_6646925700757591531_n

10599403_773205642741031_2865245113794367664_n

M-am mobilizat sa ajung si pe banda de alergat din hotel – sala cu pricina avea vedere spre faimoasa Times Square din New York, asa ca ma asezam strategic pe un treadmill care era langa un panou imens pe care rulau imagini cu manechine pe podium, ca sa le vad cat de perfect arata si sa ma ambitionez sa mai ard macar un sfert din cartofii prajiti devorati in ajun.

IMG_7987

 

In America, am reusit sa bifez si prima alergare de 10 km din viata mea. Va povesteam in textul de AICI ce vis mare este asta pentru mine. Am mai facut, dupa, una de 9, asa ca sunt pregatita, sper eu, pentru cursa de pe 5 octombrie.

10687077_738907802842480_8163763378244539301_n

Acum, sa atingem si delicatul subiect al lui „da’ ce-ai mancat domne’ p-acolo?”. Si, pentru ca nu mai vreau sa invart cutitul in rana dolofana, doar va insir niste poze. No comment.

10616050_736274296439164_571470391355240105_n

 

IMG_7910

10624575_738547752878485_4907344211344562172_n

 

1012669_738547699545157_5398610288000539674_n

Acum, adunam toate caloriile din aceste poze, plus cele de la alte zeci de mese si gustari nefotografiate, scadem caloriile topite in cei 50 de km alergati in total in SUA si ajungem la un plus… bat tobele, sper ca le auziti… un plus de 2 kilograme. In prima zi, cantarul m-a socat cu un aproape plus 5, a doua zi a coborat la plus 2,5, iar acum stationez de zile bune la plus 2. Nu intram in discutii de genul o fi mult, o fi putin. Pentru mine, e mult. Experienta anilor trecuti imi arata, insa, ca se putea si mult mai rau. Ca sa va faceti o idee, asta sunt eu, auto-pozata in liftul unui hotel din New York in prima dimineata acolo. Adaugati 2 kilograme (pe abdomen si coapse, desigur) si aveti o imagine reala a Pofticioasei.

10420392_779434792118116_3826184381561436830_n

Acestea fiind zise si scrise, pe caii dietetici! Reincep masajele, antrenamentele cu tartorul Armando – pe care l-ati cunoscut AICI – si alergarile cele frumoaso-epuizante. Sa vedem in cat timp biruiesc cele 2000 de grame. Start!

unnamed-4