M-am intors din concediu negrasa. Sau, pentru corectitudine, nemaigrasa decat am plecat. Sa nu va ganditi ca am fost in ceva tara cu mancare proasta si ca am facut mult sport. Nu. M-a gazduit tocmai Italia, cea pe care eu o alint cu drag si pofta EATALY. Si, in premiera personala, anul aceasta am ajuns si in Toscana, nu doar in Roma, orasul meu fetish. Cum, necum, am incaput la final in toate hainele puse in geamantan. Semn ca pizza mi-a ramas mai mult in suflet, nu pe solduri. Cum am reusit? Incerca sa-mi amintesc, cu liniuta, de la capat.
– n-am plecat acolo chitita sa mananc – stiti, cum se intampla de obicei cand tii o dieta si trudesti numai cu gandul la cum o sa cazi tu cu tava de mancare la all-inclusive, drept razbunare pe antrenor, pe metabolism, pe siretenia zaharului etc.? ei, eu n-am avut asta. aveam planuri de vazut si de trait lucruri, mai degraba decat de mancat. singurul exces pe care l-am comis: cafele senza numero. (daca esti medic si citesti asta, te rog nu comenta nimic despre abuzul de cafea!)
– n-am mancat tampenii comerciale – mai faceam excese cu ciocolate din magazinele vecine hotelurilor, mai rontaiam niste chipsuri in camera, dar acum nimic. Am mancat cat mai local, mai fresh si mai rar, caci aveam treaba multa cu colindatul.
– n-am vrut mai mult de 3 deserturi in 10 zile – mi se parea complet aiuritor sa imi mai incarc stomacul cu desert, dupa niste paste perfecte si un vin toscan divin, cred ca aceasta excursie mi-a aratat verde in fata ca nu sunt chiar asa un om al dulciurilor precum ma cred.
– m-au enervat preturile prin unele parti – cum sa ceri o avere pe o pizza sau pe niste paste nesofisticate?!, m-am suparat si am ciugulit in stil vrabioristic.
– am avut de mers ca la balamuc si nu vreti sa stiti cum e sa urci coclaurile toscane cu burta plina… chin curat! asa ca mi-am corelat satietatea cu pofta de calatorit. si tare bine a fost.
Dar, ce sa vezi, ce n-am pus in 10 zile italiene, am pus in 5 zile romanesti post-intoarcere. De lene, de depresie ca judetul Ilfov nu prea seamana cu tinutul Toscanei, ca Bucurestiul nu e Roma, ca bruschetele din meniurile noastre fac bruschetele lor sa se rasuceasca in burtile celor care le-au devorat… Asadar, dragilor, concediul nu este teroristul (ca tot este cuvantul momentului) siluetelor, NOI suntem. Ia, spuneti-mi cum v-au fost si voua vacantele culinare, ca sa invatam de la patiti sau de la fericiti.