bucuria unei mese cu de toate

Fuse si se duse Barcelona mea aniversara. Cei 32 de ani, impliniti in ziua de Paste, nu mi-au adus nici rasfatul cozonacilor, nici mirosul irezistibil al unui miel cuptorat, nici ispita unei felii de pasca (inecata in branza, pe placul meu). M-am pomenit intr-un oras frumos, dar cam inchis, asa ca m-am sarbatorit cu ce s-a nimerit deschis (si rezervat dinainte ca o surpriza pentru baba de mine), si tare bine am facut.

Ii multumesc pe aceasta cale Barcelonei pentru cel mai bun restaurant vegetarian in care am pasit vreodata si din care am plecat cu burta fericita si plina de legume. Il gasiti AICI daca va impinge curiozitatea peste prag. Pranzul de imbatranire a fost garnisit cu cele mai bune paste din viata mea (Italio, iarta-ma, dar chiar te-au intrecut). Niste penne faurite de maini harnice chiar in bucataria localului, alintate cu un sos de rosii, ciuperi si vinete, iar in locul ciresei de pe tort – o „smantana” de caju cu motz de germeni miraculosi. Raiul! Domnul a optat pentru o lasagna vegetala de statea matza in coada.

cele mai bune penne

lasanyuki

Am trisat stilul meu alimentar cu un pahar de vin rosu, dar m-am revansat cu o salata de legume facuta dupa o idee geniala, pe care tare as vrea sa o vad infaptuita si pe la noi: am primit o fisa cu ingredientele si un creion, iar eu doar am bifat ce, cum si cat doresc. Rezultatul era de poza, dar pofta care mi-a dat si renumele de Pofticioasa m-a impins sa o devorez inainte sa apuce blitzul sa zica ceva.

„fabrica” de salata

Incununarea a venit de la un cheesecake delicios care nu mai are nevoie de niciun adjectiv, prezentare, floricica literara – fotografia spune tot.

cheesecake-u’ aniversaru’

Nu puteam lasa cina la voia intamplarii, asa ca m-am pomenit luata pe sus pana intr-un bar de tapas extremissim de gustos. Vinul tot vin, iar garniturile sunt insirate pe masa imortalizata mai jos…

ole(le)!

Uitasem senzatia unei mese cu de toate, bucuria de a sorbi dintr-un vin bun si sec, dragul cu care dai tarcoale unui platouash aratos. Si m-a incantat, ce credeti, tocmai uitarea. Cand calcam stramb des, nu mai puteam gusta cu adevarat o mancare buna. Ma coplesea vina, ma uitam la burta tot mai mare, savoarea nici nu mai conta. Dar acum m-am bucurat de fiecare firmitura & sorbitura si mi-am dat intalnire cu rasfatul in iulie, la Roma. Pana atunci spanacul si fructele proaspete ma au in grija, iar cantarul nu ma scapa din ochi.

Voi ce pacate culinare aveti de marturisit dupa Paste? 🙂