Ma tot uit in oglinda si zau daca o recunosc, kilogramistic vorbind, pe cea de acum… stai, cat a trecut? Cate saptamani? Cum, nu le-am notat? Obisnuiam sa stiu fiecare pas din dietele mele, sa imi notez, sa ma detectivez, sa stiu tot ce misca in front dietetic si mai ales nedietetic. Ce se intampla acum e in afara oricaror tipare pe care mi le-am faurit in trecut cu manutele plinele, si e tare bine.
Inving acum cu fiecare zi care trece kilogramul cu numarul 6. Tricourile cele intinse rau se largesc bine, blugii vor cere si ei schimbarea, am trecut de la negru la roz si materiale inflorate. Mi-am rezolvat – probabil partial, caci inteleg ca ma va urmari toata viata – problema cu coloana si dupa ce am avut rabdare doua luni, asa cum m-a tot batut la cap kinetoterapeutul meu de aur, acum trei zile m-am urcat pe banda de alergat si am fugit (pesemne de vechea eu) de am rupt pamantul, adica banda ceea neagra, vreo 15 minute. Pentru un om care nu putea merge acum vreo doua luni, e ca si cum ar fi luat Oscarul medicinei de recuperare.
Nu ma intrebati cate calorii mananc, m-am eliberat din colivia asta. Nici de cantar sa nu-mi pomeniti ca am sa rid. Beau vin rosu – mult uneori -, ma rasfat cu feluriti biscuiti ecologici, acum cateva zile am poftit sarmale si o galusca cu prune, iar de inghetata chiar nu ma pot desparti (intr-o seara am mancat trei sferturi de cutie, sarisem peste cina si imi era o foame lupeasca). Si totusi, cantarul ma lauda cu aproape -6 kilograme, iar numele la haine scad intr-un ritm care imi face sufletul sa se bucure tare.
Aceasta nu este o cura de slabire, si totusi slabesc. Acesta nu este un calvar al lui „nu am voie aia sau cealalta”, ci doar tin atat de tare la mine incat sa nu imi mai umplu corpul cu tampenii multe. Acesta nu este nici macar un exemplu pe care sa va indemn sa il urmati. Nu. Cred cu tarie ca inainte de a ne apuca de orice scadere in greutate, trebuie sa facem pace in noi, cu noi. Altfel, cand problemele vor incepe sa clocoteasca, vom incepe sa inghitim oale si baxuri de diverse, amagindu-ne ca o sa fie mai bine. Acum, va rog sa ma scuzati, ma pregatesc de o alergare in parc. Tremur de nerabdare de dorul sportului.
Cat bat eu aleile, povestiti-mi ce s-a mai schimbat de cand nu v-am mai tastat.
iiii, ce bine imi pare sa te recitesc! Eu am implinit 6 luni de cand m-am apucat de epopee si am ajuns la -17, inceeeet si cu sechele, dar bine 🙂
kisses
Hei, sa stii ca si eu ma simt tot asa mai bine, sa nu mai dau atata importanta mancarii, este o mare usurare! Dar totusi, ori nu se misca ori se misca foaaarte extrem de incet acul cantarului. Mi-am si notat ce-am mancat, imbinat cu ne-notat si abia am dat 3 kg in vreo 2 luni. Ma si misc fizic muult mai mult decat inainte. Totusi, nu exista ea degeaba cura de slabire :(.
Asa o postare lovely de mult asteptam sa citesc, si uite ca am citit. Ma bucur pentru tine si pentru toata lumea care atinge acest punct adica pe scurt…sa te bucuri de chestiile mici din viata. Minusul la cantar e doar un bonus peste, restul e important.
Eu: trei kile in ultima luna; mers prin padure si cascat gura in jur (la apus, la frunze, la culori, pana si la ciori); inotat serile in aer liber afara; apucat mai nou iar de tricotat asa de pofta; facut un tablou/portret in creion pentru niste amici tot de pofta si acum ma pregatesc sa ma joc cu pisica (matza casei) care ma roaga sa-i frec „schinarea” un pic. 🙂
Tot asa lovely iti urez pe mai departe si …alergari placute. Pupaturi aprinse.
Bună,
Să-mi fie cu iertare propunerea/întrebarea, dar cum ți se pare ideea unui concurs tip giveaway, în care să scapi de hainele care îți sunt largi? Ar fi totodată și o constrângere pentru a nu mai reveni la multele kilograme din trecut, din motiv de lipsă de garderobă. Și totodată ar fi și o motivație pentru cititoare, poate câștigă cineva o rochiță care ție îți e cu 3 numere mai mare, iar ei cu 4 numere mai mică..și uite-așa vine motivația în ambele tabere.