Iata ca rup aceasta tacere apasatoare de pe blog ca sa va povestesc o patanie restauranticească. Ajung la un pranz in oras, ma ingrop cu nasul in laptop si intr-un espresso scurt, cand foamea striga SUNT AICIII! Ii fac semn domnisoarei care servea in locul cu pricina si, nu stiu de ce ma pune necuratul sa o intreb ce are la meniul zilei. Niciodata nu iau meniul zilei, e putin si prost. Dar, munca mi-a luat mintile.
Fata imi spune ce are si incepe sa laude ceva de speriat doua dintre preparate. Raman impresionata – rareori mi-a laudat vreun chelner cu atata nesat un fel din meniu. Bine, zic, daca sunteti atat de topita dupa ele, le vreau si eu. Pe amandoua?!, se mira ea. Pai da, cel cu carne principal, cum ar veni si legumele, garnitura. Prea mult!, da fata verdictul. Mai sa fie, de unde are ea un masurator de foame si de cand a devenit prea mult sa iei carne cu garnitura la restaurant. Ma uit mai bine la ea: e durdulie, pare pofticioasa de-a mea. Apai daca ea crede ca e prea mult, atunci chiar ca e prea mult. Bine, decid, merg pe mana dumnevoastra.
Si ca sa nu o mai lungesc, ca mai aveti si altele de facut decat sa stati pe blogul meu dimineata, o sa va spun ca amandoua felurile au fost cat pentru meniul de pasarele si nu m-au impresionat absolut deloc. Care o mai avea incredere in chelneri – fie ei si rotofei – cand o comanda ceva!