Am trei proiecte dietetice cu care am sa va tin la curent si pe care le demarez chiar de maine. Cum m-am tot plans ca bat pasul pe loc, pe locul numit platou, vreau sa fac ceva ca sa depasesc aceasta faza. Prin urmare, iata schimbarile saptamanii:
1. Prima, si cea mai dificila din cate ma cunosc, sarirea peste cina. O aveam de ceva vreme in plan, sub formula de „post negru”, dar acum o draga cititoare mi-a spus cum a functionat in cazul ei si mi-a facut pofta de incercat. Spun ca este cea mai dificila pentru ca eu sunt omul care trebuie sa rontaie mereu cate ceva si care stie ca din 2-3, hai, 4 ore, sigur mananca. Nu suport bine foamea, fac urat cand o simt, si cand incep sa o simt, apai musai sa primesc oareceuri comestibile. Nu stiu daca si cat va accepta organismul meu ideea, o incerc ca sa mai schimb ceva in rutina care imi arata de 3 saptamani aceeasi greutate pe cantar.
2. A doua imi este realmente pe plac: ma voi reapuca serios de alergat. Stiti cum se spune, inceputul e mai greu. Iar inceputul a fost comis acum 3 zile, cand am testat faleza pentru prima data. Am vazut-o mereu plina de alergatori si ma uitam la ei cu dorinta de a-i copia, asa ca i-am copiat. A fost greu, desi merg la sala de aproape o luna. Am alergat ca un melc obosit si m-am oprit la fiecare 2-3 minute sa imi adun sufletelul de pe jos. Dar nu m-am lasat, 20 de minute am tras de mine. Planul este sa ies de cel putin 3 ori pe saptamana la fugareala. Tineti-mi pumnii!
3. A treia este cea mai placuta, pentru ca este de fapt modificarea alimentatiei in functie de sport. Adica, in zilele cu sala si alergat serios, nu ameteala aia de joi, am sa consum mai multe calorii. Iar inainte de sala am sa rod cate un baton cu proteine (am stat 40 de minute langa un stand sa le aleg pe cele mai putin daunatoare si ma intrebam de ce isi face omul rau cu mana lui, adica de ce pune toate ingredientele alea nocive in mancarea, chipurile, pentru oameni activiti si sanatosi – coloranti, indulcitori etc etc). Scrie ca dezvolta masa musculara. Ei, sa va tineti acum!
Cam acestea sunt planurile, va spun daca evolueaza spre rau sau bine. Voi ce proiecte de regim aveti pentru saptamana in care intram? Fraza „de luni incep cura…” nu mai este acceptata sau crezuta :))
si eu am cateva planuri :
1. dimineata, un ceai cald cu lamaie (300 ml) si mic dejun obligatoriu
2. masaj 3 ori pe saptamana ( H2O body sistem)
3. mers rapid 1 ora zilnic ( in plus fata de ce faceam pana acum)
4. fara fructe seara ( pana acum, cina mea era compusa din fructe!!)
Batonul energizant inainte de sala este o idee f buna.. de fiecare data cand mananc unul inainte de sala, am f multa energie si stau 40-50 min pe banda de alergat!!
Planul cu cina mi se pare fff greu, dar multa bafta!! Sper sa reusesti!
Pupici !!
succes:)
e doar o saptamana, nu se face gaura in cer si daca simti ca vine o foame teribila: bei un cei, faci un dus si mergi la nani. Seara daca stam pana tarziu la tv, calculator, etc, normal ca ne loveste pofta de rontait.
Iti face bine si sa te odihnesti, tenul si mintea au de castigat:))
Sanda.. ai dreptate!! mai greu pentru cele care noaptea lucreaza.. 🙁
@Larisa: ce bine suna punctul 2! mi-as dori si eu, insa imi imaginez ca sunt niste preturi in Franta asta… lasa, am abonamentul meu pe 3 luni, zeita ma fac :)))) Da, si mie mi se pare greu cu cina, dar imi doresc mult sa incerc. bafta! te pup.
@Sanda: sunt tare chitita sa-mi iasa! si o sa incerc varianta cu mic dejun la 9 si pranz consistent la 15. apoi, sala de la 18 pana la 20 si ceva, si, sper eu, somn lin 🙂 multumesc pentru idee-impuls!
Andra!! eu am abonament pe 1 an la sala!! ca altfel, nu acceptau.. Masajul e f scump, costa 24 euro sedinta de 20 min, dar e demential!! Renunt la orice pofta pt el! Bafta multa si sa auzim de bine! 🙂
@Larisa: mie aici mi-au dat de ales – o luna, trei luni, 6, un an. Am ales varianta a doua. Si oricum, se dovedeste a fi cel mai inspirat cadou de ziua mea 🙂
As vrea sa incerc si eu sa renunt la pranz, pt ca stiu ca mi-ar face bine si as reusi sa slabesc cateva kg pe care imi doresc sa le dau jos demult. DAR mi se pare aproape imposibil pt ca la fel ca si tine, Andra, cina nu lipseste din programul meu.. Uneori e luata mult dupa ora 6. In plus, ma doare stomacul daca nu rontai ceva. Poate ma ajuta merele alea sa trec mai usor cine stie. Bafta cu planurile tale! Astept vesti:)
Incearca sa iei cine inainte de 6,dar nu renunta la ea.Si la 6 e devreme si greu sa iti stapanesti foamea,dar trebuie sa slabim cu 3 mese pe zi si 2 gustari.
@Irina: ai grija sa nu mananci mai mult seara, pt ca sari peste pranz. La fel cum si eu trebuie sa am grija sa nu infulec dublu la celelalte mese. Sigur, va tin la curent! Sunt chiar curioasa cum functioneaza. Trebuie sa dau cumva cu platoul asta de pamant!
@Maria: tot citesc despre subiectul asta si am gasit tot felul de nutritionisti care spun ca tine, sa nu sarim peste, pt ca metabolismul va fi bulversat. Dar suntem atat de diferiti, pt cineva poate functiona cu 3 mese si 2 gustari, pt altcineva cu doar 2 mese, pt altu cu 3 mese fara gustari etc. Uite, Sandei i-a mers excelent. Daca vad ca maine nu mi-e bine fara cina deloc, ma gandesc sa iau 3 mese pana in ora 16. La 9, la 12:30 si la 16. Parca suna mai bine 🙂 Om vedea.
Alergatul in aer liber este foarte greu, nu conteaza o luna de sala. Pe banda alergam 10 kg intr-o ora, afara insa nu. E alta consistenta terenului, te obosesc mai multi stimuli, bate vantul, este mult mai solicitant. Insa este minunat pentru corp, imi pare una dintre cele mai complexe activitati, faci febra peste tot, brate, abdomen, fese, copane 🙂 Iar daca vei ajunge sa poti alerga mereu afara o sa fii f f f multumita. Sunt convinsa. Treptat poti sa iti adaugi niste greutati, ca sa fii mai „fit”. E drept ca eu cand am facut asa am exagerat si am facut fizioterapie, schioapa fiind cam 1,5 luni… Nu stiu cum faci cu cina, mi-ar fi imposibil, nu cred ca as putea dormi.
Alergam 10 km, nu 10 kg hahahaha!!!!
Bafta !Si eu mi-am pus in cap sa renunt la cate ceva de maine si sa ma pun mai serios pe sport…Sunt sigura ca cu asa o determinare o sa ajungi la silueta de vis!:*
asta cu 3 mese si 2 gustari este o chichita recenta:)
cand eu eram tanara (adica intre 15-30 de ani) nu existau gustari si toata lumea era subtire. Gustarile sunt ceva in plus, nu avem nevoie de ele. Lumea se obisnuieste cu mancatul de plictiseala:((
Corpul are nevoie de cateva ore pt digestie, aloca mare parte din energie digestiei, daca tot timpul ii dam ceva de mancare, nu are nici macar o clipa de repaos.
E vorba de ambitie cateva zile pana dispare pofta si foamea – orice invat are si dezvat.
Ca o spun vedetele…majoritatea mint, mananca ca niste vrabiute sau deloc ca sa arate asa de slabe, sa nu credeti ca mananca ele 3 mese pe zi si 2 gustari:)
Plus, daca tot timpul ne gandim la mancare, ce sa gustam, ce sa mancam, dezvoltam o obsesie pentru asta.
@ Irina
de ce sari peste pranz ? seara/noaptea metabolismul este cel mai lent, atunci ai sanse sa te ingrasi:)
@Ina: 10 km?! eu abia am alergat 2 jumate pe faleza. si ai dreptate, e diferit. pe banda zburd si eu jumatate de ora, afara e total alta mancare de peste. iar cina va fi o reala provocare. daca nu reusesc sa o sar, sigur o mut la 16. trebuie sa fac cumva sa impulsionez slabitul asta care stagneaza de 3 saptamani.
@BlackCat: bafta multa! mai ales cu sportul, care este salvarea noastra!
@Sanda: cata dreptate ai cu „E vorba de ambitie cateva zile pana dispare pofta si foamea – orice invat are si dezvat”!
Eu am descoperit dimineata ca mi s-a stricat cantarul 🙁 si mi s-a stricat si ecranul de la bicicleta. Cantarul a fost inlocuit in 2 ore pt ca atunci cand mi-a vazut sotul botul pana la usa de la intrare s-a imbracat si mi-a luat altul. Dar la ceasul de la bicicleta nu a avut ce sa imi faca. Dar ideea e ca bicicleta inca merge,deci planul este asa, 5 zile pe saptamna fac aerobic si bicileta si 2 zile fac numai bicicleta. Cum cu mancarea oricum stau bine, sper sa vad si saptamana viitoare 3 kg data jos cum am vazut saptamana asta. Urez tuturor o saptamana usoara,fara pofte si mai ales sa nu cada in ispite.
@Ralucutza: ii multumim si noi domnului pentru marele gest 🙂 cum era sa te lase fara cel mai bun prieten, cantarul? si spun cel mai bun prieten pt ca vad ca slabesti minunat! ai grija sa nu exagerezi cu sportul, daca te simti epuizata sa iti iei pauza de o zi. multa bafta si tie si sa ne dai vesti bune peste 7 zile! te imbratisez.
Culmea, stii cand am fost epuizata si nefericita? Cand nu am facut intr-o zi pe bicicleta pt. ca am citit ca e bine sa fac si pauza. Seara nu stiam de ce am o stare de ciudata si nu imi gaseam locul.
Si eu ii multumesc sotului pentru ca ieri am descoperit ca nici DVD nu mai mergea si s-a dus pe o ploaie infernala si mi-a luat altul. Daca de cantar ma folosesc doar o data pe saptamana, de DVD de 5 ori cand fac aerobic. Cu asa sustinere normal ca am slabit 18 kg. Nu? Dar eu nu sunt nici la jumatate din cat mai am de dat.
Si eu te imbratisez cu drag!
@Ralucutza – sportul poate crea dependenta 🙂 te felicit ca poti face aerobic acasa dupa DVD, eu daca nu am o sala, daca nu vad si alti oameni trudind langa mine, daca nu am un antrenor-zbir, nu imi vine sa ma apuc de treaba. si bravoooo pt cele 18 kg! la cat mai multe!
@Sanda: draga mea, ti-am rasfoit blogul si mi-a dat asa o stare de bine! multumesc. si ia treci tu la mine in blogroll 🙂
Super planuri.
Legat de postul negru ca eu fac si mi se pare super. S anu manaci ultima masa inainte de a incepe postul ceva dulce sau prea carbo. Mergi pe ceva lipidic o sa vezi ca te ajuta sa iti gestionezi foame mult mai bine.
Al doilea hint este bea apa, sa ai apa langa tine si de cate ori simti ca te roade stomacul bei un pahar de apa. Eu am o halba de 500ml :)).
Nu te feri de mancare sau de oamenii care mananca in aceasta perioada. Este infinit mai usor sa rezisti poftei cand stii ca nu o sa manaci decat daca stii ca poti sa gusti ceva. Nu stiu sa explic dar e un exercitiu de vointa si pur si simplu te disciplineaza altfel si te face sa te simti bine despre tine. Eu stau cu oameni la masa cand tin post.
Bea ceai verde unu sau doua pe zi in perioada asta.
bafta si o sa iti caut ceva si despre batonul proteic ;). Poate ca varianta ce isi face omul cu mana lui e mult mai ok.
@crossthelimit: postul ala e adevarata provocare. am tot citit despre el la tine pe blog, dar mi-am spus in gand „cum o putea omu’ asta?!” si am inchis repede. acum, cand a aparut Sanda, si mi-a povestit cum a slabit ea dupa ce a taiat cina, mi-a sunat cumva a varianta mai suportabila. Apa, da, o sa „inot” in ea, oricum cred ca beau de bunavoie 2,5-3 litri de cand cu dieta asta. Astept vesti despre batonul proteic, mersi pt ponturi!
Ai gasit batoane ca lumea ? Din ce am mai vazut eu pe la tipii de la sala, whey bar-urile prinsesera. Dar tot cred ca cele de pe site-urile de suplimente sunt cele mai sanatoase. Cele din comert sau chiar si de la plafar au ulei de palimier, proteine din soia, dextroze… nebunii care eu stiu ca nu sunt chiar benefice. Chiar sunt curioasa cumiti va merge cu regimul acesta pana in ora 14 sau cat era, mai ales ca mergi seara la sala. Mi se pare pacat sa nu scoti tot ce e mai bun din efortul depus. Chiar sunt chitita impotriva infometarii se pare. 🙂 nici cu postul ala nu inteleg exact functionalitate, voi mai citi pe blogul tanarului care il promoveaza…
Oricum, bafta, sigur te vei descuca !
Foarte tareeee ce zii tu acolo! O sa-ti placa treaba cu postul negru, desi, intre noi fie vorba, e chestiune de restrictie calorica si nimic mai mult. Eu tocmai iti scriu pe finalul primului meu post de 36 de ore si trebuie sa recunosc ca nu e asa de rau! Am inceput ca tot omul care se joaca de-a pierdutul kilogramelor cu 16 ore, apoi 20, apoi 24 :p La inceput e nasol (n-o sa te mint), dar apoi devine a piece ok cake! cake?! cine a zis cake?! :))
Eu beau muuuult ceai in pauzele alimentare, pentru ca am impresia ca bautura calda suprima foamea (care e dresabila!). Si cofeina ajuta!
Batoanele alea pentru ce le vrei? Nu poti manca altceva apropiat ca macronutrienti? Cacao cu lapte?! Mar cu unt de arahide?! sau poate chiar un shake whey! Eu ma impac foarte bine cu pudra proteica pentru ca versatila. Si iti poti face batoanele in propria cofetarie…pardon, bucatarie!
Uite un articol care mie mi-a placut mult (si rar gasesc asa ceva):
http://www.feminis.ro/dieta-si-sport/slabeste-cu-cap-9-trucuri-desfiintate-22799
@Ioana: bine ai venit pe blog! 🙂 deci piece of cake? atunci dati-mi cat mai mult post :)))) o sa vad cum ma descurc, cum am spus sunt omul rontaielilor, de asta am rezerve. dar vedem de maine. de batoane am auzit numai de bine, adica fac din tine ceva var de-al lui speedy gonzales la antrenamente si eu am nevoie pt ca obosesc ultragigamegarapid. dar ai dreptate, le voi fabrica eu insami pt ca tocmai mi-am comandat o carte cu 32 de retete de batoane de pe amazon. vine insa abia in iunie, dupa 5.
@Rux: da, am citit si rascitit toate chestiunile alea de-a lungul anilor intr-o forma sau alta, scrise de americani, britanici sau australieni. si sunt de acord cu maaaare parte din ele. in special aia cu poftele, propovaduiesc pana imbatranesc ca poftele trebuie facute, pt ca am stat ca fleatza acum cativa ani fara dulciuri 6 luni, m-am facut supergagica, si apoi am pus totul la loc pt ca zi de zi bagam numai dulce ca sa imi potolesc imensa pofta. o desteapta!
batoanele alea sunt o problema, dar, cum ziceam, am sa mi le fac singurica in casa pt ca am gasit o carte cu retete geniale. amazonu’ mi-o trimite peste 2 sapt.
http://www.amazon.fr/Du-bonheur-barres-C%C3%A9cile-Berg/dp/284221286X
Fetelor, si acum o intrebare hoatza: daca simt ca ma ia foamea rau pe la 21, 22, pot bea lapte? Sau se pune la categoria „mananci, deci trisezi”? Pt ca laptele e prietenul meu cel mai bun de 2 luni incoace. Merge mereu cu mine in pat.
Din ce stiu eu, laptele te poate doar deranja la stomac in cazul in care prezinti probleme si iti afecteaza somnul. Dar daca nu ai vreun fel de intoleranta, nu vad unde ar fi problema, chiar si bodybuilderii beau. 🙂 Poate ar fi bine degresat (desi banuiesc ca oricum degresat iti cumperi)
Pofticioasa: multumesc:)
te trec si eu, sa-ti urmaresc batalia de aproape!
E semi-degresat si il iubesc. Ma face sa dorm ca un prunc. Dar nu stiu cat de cinstit e intr-o chestie de-asta cu „nu mai mananc dupa 16” sa beau lapte. Ceai inteleg ca se poate, dar lapte?
@Sanda: aaaa, tu ma poti lamuri. tradez cu laptele au ba? 🙂
nuuu, nu bea lapte! orice depaseste 20kcal e off-limits!
daca nu te simti ok cu taierea cinei, renunta la micul dejun. pentru mine a fost mult mai simplu sa ma adaptez, pentru ca mie imi place sa mananc seara. social vorbind este mult mai usor sa renunti la micul dejun. de cate ori te-au invitat prietenii la mic dejun?!:))
mancam la ora 21 si ma duceam la culcare satula. ma trezeam dimineata direct cu un pahar de apa sub nas (ca sa nu confund setea cu foamea:p) si beam o cana de cafea. prima masa o luam pe la ora 13. chiar n-am dus dorul micului dejun!
iar pentru energie la antrenament, incearca L-carnitina. eu o folosesc de ceva vreme si ma simt foarte bine in timpul antrenamentelor.
Oboseala aceea eu cred ca o sa dispara in timp…dureaza pana te adaptezi la natura efortului.
@ Ioana: okok, doar ceai 🙂 sa stii insa ca nu as sari peste micul dejun. il iau cu sfintenie de ani intregi, m-am invatat asa si in plus, e masa care se „arde” cel mai bine. raman sa ma lupta cu seara. va tin la curent!
P.S: nu stiu ce e L-carnitina aia, ma duc sa o gugalesc. mersi.
Dar de ce promoveaza lumea nemancatul ? Serios … mi-ar placea sa inteleg. nemancatul duce la ingrasat automat. Organismul nu trebuie privat de ceea ce iti cere (si este si sanatos…ca dacati iti cere dublucheese, nu-i da). Cei cu care mai vorbesc eu pe la sala ma mustra de fiecare data cand aud ca mai sar peste o masa, este de neadmis. credeam ca a trecut moda asta a infometarii, traim in era celor 3 mese si 2 gustari. In sfarsit, nu-mi gasesc locul cu ideile mele pe aici, I guess 😀
@Rux: nu mai tasta prostii, fireste ca-ti gasesti locul aici 🙂 Si eu sunt total antinemancat si nu ai sa vezi om la dieta care mananca mai riguros ca mine – ziua de azi este buna de pus in cartea de nutritie – MD-G1-P-G2-C. Dar ma lupt cu un platou nenorocit si, in plus, sunt curioasa cum e cu saritul asta peste cina, sau macar mutatul ei mai devreme. Mi-e rau, ma opresc. Pe cuvant de pofticioasa!
scenariile cu 24 sau 36 de ore mi se par de nedus…
@Rux, postul inetrmitent e doar o metoda de alimentatie, cum este si respectarea celor 3 mese cu 2 gustari. E o preferinta personala, atata tot.
uite, poti citi mai multe aici despre „nemancat” 🙂
http://www.marksdailyapple.com/health-benefits-of-intermittent-fasting/#axzz1vRrzcBv9
Well then, atunci mai stau pe aici ca imi place de voi. Ma interesez si eu de fasting-ul asta si mi se pare un pic mai interesant debate-ul de pe plaiurile noastre:
http://forum.getfit.ro/showthread.php?10509-Intermittent-fasting
Gud, i’m glad ca ramai 🙂 Acum ma retrag cu laptele meu. Noapte buna, ladies-urilor!
Asa e ,nimic nu functioneaza la toata lumea,eu sunt foarte nedumerita.In materia slabitului sunt mii de teorii diametral opuse
Eu mananc pe fond emotional ,din pacate
http://hunkbody.ro/batoane-proteice-de-casa-reteta/
e o varianta, am vazut ca pudra proteica de la Now nu are conservanti coloranti si zahar.
http://www.suplimente.ro/proteine/whey-protein-natural-unflavored-organic-1-lb.html
Cat despre batoanele de proteine ai grija la ingrediente, de multe ori contin 50% zahar(sub mai multe forme). Eu am perioade cand lucrez pentru masa musculara si nu am folosit. Dar poate gasesti tu acolo ceva mai bun.
Buna,
Eu citesc blogul tau de mai multa vreme, dar acum nu rezist sa nu intervin in discutie.
La mine sa nu mananc seara a functionat de minune la un moment dat in viata mea. Asta insemna ca nu mancam decat o salata (fara ulei deloc) cu 1-2 felii de mezel (stiu, nu e sanatos, dar imi cumparam numai muschi file) sau 1 mar. Fara paine. In restul zilei mancam normal, mai putin dulciuri.
Acum trebuie sa tin cure mai serioase daca vreau sa slabesc, dar in continuare obtin rezultate daca dupa ora pranzului nu mai beau decat un pahar de lapte si, eventual, un mar.
Succes!
@Flavia: multumesc de mesaj, sper sa functioneze si la mine. si sunt constienta ca inceputul e greu. hai sa vedem cum merge prima zi 🙂 succes cu slabitul! si mai scrie-mi din cand in cand.
@Maria: si eu sunt la fel, si eu mananc de rup pe fond emotional. de asta e bine, inainte sa ne apucam de o dieta, oricare ar fi ea, sa rezolvam problemele care ne rod si sa aflam cand cedam, de ce etc. Adica sa facem putina psihologie noi cu noi. Iti doresc succes si te mai astept cu vesti!
@crossthelimit: mda, vad ca si astea ale mele au muuuult zahar. abia astept sa le fac eu cu manutele mele in bucatarie. mersi de linkuri.
Eu nu sunt un caz prea grav, am 50 kg si 1m65, dar pt idealul meu estetic vreau sa mai „renunt” la 2 kg. Am citit detul de mult despre nutritie (si nu din revistele glossy) si, in principiu, stiu ce sa fac. Eu ma mentin usor, pentru nu sunt genul care face abuzuri. Cand m-am ingrasat, a fost sub imperiul unor factori externi. Sunt destul de disciplinata, dar la greutatea mea actuala organismul nu prea e dispus sa mai dea jos nimic. Platou, ca si tine. Te tin la curent 🙂
„Un caz prea grav”? Mie mi se pare ca esti perfecta, insa daca vrei sa mai topesti 2 kile, faca-se voia ta. Rabdare, cum imi spune mie toata lumea si simt ca innebunesc daca mai aud o data cuvantul asta 🙂
Imi cer scuze pentru aceasta discutie offtopic pe care am creat-o, voi mai spune doar ca am o conformatie de tip J Lo/Shakira (a nu se intelege ca ma simt la fel de glam ca ele), deci cele 2 kg sunt repartizate FIX unde nu trebuie. Rabdare, da, e un cuvant frustrant :))
Fii serioasa cu scuzele, nu e deloc offtopic 🙂 Te inteleg cu repartizarea, iti doresc sa le topesti degrab.
@Fla: mie mi se pare ca le ai repartizate fix unde trebuie, daca esti ca JLO 🙂 La mine se duc fix pe burta, ala e locul unde nu trebuie. Dar daca tie nu iti place cum arata, te inteleg perfect… fiecare cu piticii lui.
Buna dimineata, Pofticioaso! Cum a trecut prima zi dinnerless?
N-a fost nici prea greu, nici foarte usor. Am luat ultima masa la 16, apoi de la 18:30 la 20:30 am tzopait la sala, iar pe la 22 m-a luat foamea, mi-am daruit un ceai si m-am culcat chitaind. Pe la 6 fara ceva dimineata ma uitam la ceas si ma gandeam daca as putea hali ceva atunci. Dar m-am luat cu somnul si am mancat abia la 9 jumate. Nu e o tragedie, inceputul e greutz. I feel better fara cina. Sunt asa, usoara tip pana :))))
Vreau sa sar peste cina* imi pare rau ca eram cu capul in nori cand am scris mesajul hihi. Cina e cea pe care imi doresc sa o scos usor usor din program
Good for u, Pofticioaso! Sa ne tii la curent cu regresul kilogramelor haituite de lipsa caloriilor „tarzii” 🙂
5 various million The posts burned case in point, dfg3esl