Inca de cand m-am apucat sa scriu rubrica „Jurnalul unei pofticioase mereu la dieta” in revista „Ce se intampla, doctore?” am stiu ca vor aparea destui comentatori rautaciosi cat sa umplu un stadion dintr-alea de nu binevoiesc eu sa frecventez, desi e vara si ar merge o alergare in zori. Apoi, pe blog am devenit si mai intimi si, m-am asteptat cumva sa ajungem, izolat si la ochi scosi.

Am primit de toate – emailuri emotionante de la oameni minunati, scrisorele de amor de barbati care au interpretat dupa bunul plac numele meu de scena Pofticioasa, rugaminti de la copile care ma rugau sa le dictez eu dieta-miracol, indemnuri sa nu renunt, oferte sa scriu niste carti si cate si mai cate. Am zambit, am raspuns, m-am bucurat teribil ca v-am „intalnit” chiar si prin intermediul unei tastaturi (cu firmituri, in cazul meu).

383389_498401666893096_392020919_n

V-am spus din capul locului cum stau lucrurile – ca NU am sa va vand secrete de timpul cum sa slabesti 23 de kile cat ai zice „savarina!”, ca nu detin nicio cheie a niciunui succes dietetic, ca NU imi propun sa va dau pe spate cu cumintenia mea alimentara si nici sa va tin predici din care eu nu cred o iota. V-am spus ca va poftesc sa-mi fiti alaturi pe drumul acesta cu multe hopuri al echilibrului alimentar in secolul indoparii, sa ma sustineti cand cad si se cutremura pamantul de la kilele mele, sa schimbam pareri si sa ramanem prieteni intr-un mod care l-ar face gelos si pe fondatorul Facebookului care are alta definitie pentru „friends”.

M-am intristat sa vad cat de usor au pus unii dintre voi mana pe piatra si au aruncat-o cand m-am impiedicat. Cat de greu cad unele cuvinte aruncate cu rautate si superficialitate. Cat de gresit i-am supraestimat pe unii dintre voi.

Nu am sa ma sfiesc sa va sterg, banez sau cum mai vreti sa spuneti pe niciunul. Nu am sa incetez sa cred ca cine n-are ce cauta aici este poftit, chiar fortat (da, am si o mana de fier, nu doar un brat pufos) sa plece.

Pentru ca daca nu ati inteles rostul acestui blog si al textuletelor mele (tot mai rare dintr-o lene imbinata cu treaba multa), atunci, dragelor si dragilor, sa fie acesta ultimul paragraf semnat de mine pe care-l cititi. Gata, m-am racorit. Nici nu-mi mai trebuie inghetata! ­čÖé