Penultima parte a interviului meu cu nutritionista mea de suflet, Anca Ignat, este mai jos. In ea am vorbit despre alegerea vegetariana, despre mancatul complusiv, dar si despre legatura dintre hrana si boala. Am sa va las sa savurati fiecare cuvint, intocmai cum am facut si eu. Si, mai important, sa va fie de folos.
10. Sunteti vegetariana de peste 8 ani. Am fost si eu, trei saptamani, si as mai fi fost daca nu m-ar fi lovit binge eatingul (vorbim si despre el indata). Spuneti-ne un pic despre aceasta alegere.
Intr-adevar o alegere, si una interioara!
„Sclifosita” am fost de mica. Parintilor mei le-a fost greu cu mine, chiar si bunicilor. Eram o fetita „pricajita” si nici am vorbit pana la 3 ani. „Muta si slaba”. Va dati seama, nu le-a fost usor!
La 14 ani locuiam deja la gazda si am urmat treptat ghidarea interioara. Nu imi amintesc un moment anume. Nu am o zi aniversara. Am observat intr-o zi ca nu mai mananc carne. Asa a ales el, ghidul meu interior, fara sa ma priveze de ceva sau sa ma agreseze intr-un fel. Sunt colegi din liceu care ma stiu vegetariana, asa localizez temporal aceasta alegere.
De mic copil, mi-au placut misterele, si unde sunt mai multe, daca nu in natura?
In familia mea, animalele si plantele faceau parte din viata noastra zilnica. Am fost crescuta sa le respect si sa invat sa colaborez cu ele. Mama coordona o ferma, in care erau multe suflete – iepuri, porumbei, cai, oi. Iar pentru a ajunge la ferma, mergeam cu caleasca cu caii, uneori calare, prin rauri pline de „nagati” (pasarile copilariei mele), si prin vai binecuvantate cu plante medicinale, cu care ai mei( parinti si bunici) se tratau cand ceva era dezechilibrat.
Cand am stiut a scrie, imi notam si desenam plante si leacuri prin tot felul de carnetele cusute de mine. Plantele imi educa spiritul pe zi ce trece tot mai mult. Cu ele se comunica altfel.
Va mai spun ca nu imi amintesc gustul de carne si fara aceasta memorie, nu apar pofte. Unora li se pare fantastic, eu insa imi urmez intuitia. Asta nu inseamna ca vegetarianismul sau veganismul este reteta ideala. Dupa cum afirma Andrei Plesu in Despre frumusetea uitata a vietii: „Daca, prin absurd, un geniu, un sfant sau un zeu ar face o afirmatie generala cu privire la sensul vietii( o propozitie asertotica, univoca, de tipul <<Sensul vietii este X>>), ceea ce ar urma ar fi moartea termica a sufletelor. S-ar ajunge la retetar si directiva. Nu ne ramane decat executia mecanica, stahanovismul etic, inregimentarea. Toti am porni in turma catre un sens comun, fara mister si fara chip. Nu exista un sens de viata colectiv”.
Prin urmare, nu exista o dieta de viata colectiva.
Am prieteni care dupa 20 de ani de vegetarianism, au inceput sa consume carne. Nici asta nu este imposibil. Libertatea de a face ceea ce simti poate contrazice intr-o zi ce ai crezut 20 de ani. Si asa trebuie sa fie. Sa fii liber, intuitiv si autentic.
11. Binge eating. Mancatul compulsiv. Deschis frigiderului si nemancatul pana „nemaipututului”. Are leac? Am citit tot felul de carti pe tema asta – unele spun ca se naste din neimplirile din copilarie, din esecurile in relatii, altele ca e doar o problema a creierului nostru animalic si exasperat de diete. In care dintre teorii credeti?
Si binge eatingul are leac. Tulburarile de comportament alimentar, cum este si binge eatingul, alaturi de anorexie, bulimie, devin cazuri la care lucrez alaturi de psiholog sau daca este cazul de saman. Nu exista o cauza comuna, fiecare individ are un tablou psihologic unic. Rezultatele apar odata cu constientizarea unor traume, iar asta implica o munca consecventa alaturi de pacient, terapii si teme de mentinere a noilor obiceiuri, de resetare a unor programe eronate. Deja asta tine mai putin de domeniul meu nutritional. Am rugat o prietena, Alina Buza, care studiaza cu pasiune, aceasta parte de psihologie nutritionala, sa va ofere un raspuns la intrebarea dvs. Iata ce spune Alina:
„Poate oare un trup sa fie atat de infometat? Ori, mancam compulsiv si, cand nu mai putem, ne dam seama ca este, de fapt, o „alta” foame. Speram naiv ca o pizza si o ciocolata sa ne umple cautarea si golul din noi cu „ceva”. Sa ne izbaveasca de neincredere in sine si de lipsa. Cand mancam compulsiv, confundam o nevoie a sufletului, cu o nevoie a trupului. Apelam astfel la instinct, nu la intuitie. Instinctul ne conduce la baza piramidei nevoilor. Intuitia, ne-ar duce in varful ei, spre auto-descoperire. As nadajdui ca o emotie bolnava, ori o provocare a vietii, sa nu ne depriveze simturile, ci sa ni le rafineze. Si distingand in noi, foamea trupeasca de „foamea implinirii”, sa ne indreptam visul nu spre intuneric, ci spre ideal”.
12. Stiu ca vorbiti mult despre terapia nutritionala in cancer. Credeti in vorbele lui Hipocrate, ca mancarea trebuie sa ne fie medicament?
Cred ca boala are un scop nobil.
Cancerul ma preocupa de mai multi ani, licenta mea avand subiectul corelatia dintre consumul de carne rosie si preparate de carne si cancer.
Nadajduiesc ca alimentatia, in aceasta boala, contribuie semnificativ la ameliorarea durerii si la calitatea vietii, din aceasta perioada.
As dori sa fim la fel de constiinciosi si fara cancer, sa pretuim sucurile fara amenintarea mortii; sa crestem consumul de legume si fructe fara negocierea prognosticului. Viata nu poate fi cumparata! Deaceea atentia de a ne hrani cu alimente-medicament este un fel de „multumesc” spus zilnic vietii.
Acesta este si sloganul asociatiei noastre „Armonie prin Nutritie”, Lasa-ti hrana sa-ti fie medicament!
VA URMA
Prima parte a interviului cu minunata Anca Ignat poate fi gasita AICI, a doua AICI, iar a treia AICI. Ultima, adica a cincea, va fi publicata pana la sfarsitul saptamanii.
Niciodata nu m-am considerat un copil/om batut de soarta. Desi prietena mea cea mai buna, care-mi stie toata viata, am crescut impreuna, spune ca as avea totusi din copilarie si pana acum cateva episoade foarte dezamagitoare din partea familiei si altor persoane. Totusi, refuz sa cred ca acele lucruri, care nu-mi dau cosmaruri, care nu ma mai fac sa plang de ani de zile, pe care le-am acceptat ca atare si gata, am mers mai departe…refuz sa cred ca din cauza lor mananc fara sa-mi fie foame fizic si am episoade de binge eating (da, de astea am si inca cum!). Suntem enorm de multe persoane care au probleme cu greutatea (mai serioase sau mai putin). Oare toti mancam pentru ca ne lipseste ceva?
Eu stiu de ce mananc,de plictiseala!Sunt intr-o tara straina,departe de familie,de cei dragi,toata ziua stau in casa-bine,am grija de copii,spal,calc,gatesc,dar nu e chiar idealul meu de viata! 🙁 As vrea sa fac si eu ceva,sa socializez,sa ies,sa ma plimb,sa am prieteni.Dar cu cine domne’,ai cu cine??cu rasistii astia care cand aud de romani fug cat vad cu ochii?? neaa,nici nu vreau asa prieteni.Astept cumintica sa ma intorc acasa si mai vedem dupa cum stau cu mancatul asta fara sens 😉
Ps-nu prea imi foloseste la nimic sa stiu cauza,eu vreau remedii!
Va recomand o carte, de Alexander Loyd si Ben Johnson, sub titlul “Codul vindecarii“, cod care face referire la faptul ca amintirile sunt stocate sub forma de imagini, iar unele dintre ele contin neadevaruri sau minciuni, care daca sunt lasate necorectate, duc la imbolnavire emotionala si/sau fizica.
Este uimitor de eliberator sa ne oferim sansa de a goli inima de durere.
Este o etapa necesara, indiferent de afectiune. Este ca si dezintoxicarea fizica, inaintea unei diete. Voi face o comparatie. Cand avem o cutie plina, orice am dori sa adaugam, bun sau rau, o putem face, numai daca ne oferim sansa sa o golim.
Fara aceasta curatare, vom insista compulsiv sa mai punem ceva in ea(cutie), doar prin comprimarea energiei existente.
Se porneste de unde se poate, nu neaparat de la copilarie, desi este vindecator sa aveti odata acces la filmul vietii dvs, din timpul intra-uterin, sa va vedeti pe un ecran imaginar chipul fetitei de 1 an, 3 ani si din alte etape care vin spontan pe acest ecran. Sa ramaneti un observator al propriei vieti.
Va doresc sanatate!
Eu nu am gasit inca explicatia pentru mancatul noaptea.Ma trezesc noaptea si mananc.Si asta nu inseamna ca gust ceva ci ca sunt capabila sa mananc pe jumatate adormita o masa in toata regula.Uneori nici nu-mi amintesc ca am facut-o ,imi dau seama dupa dezastrul pe care-l las la bucatarie.
Cred ca eliminarea carnii intr-o situatie ca a unui bolnav de cancer are efecte pozitive, dar nu cred ca prin extensie si pentru o persoana sanatoasa daca nu mananci carne deloc e mai bine decat daca manaci.
Nutritia sufera cel mai mult de aceste generalizari si ambiguitati intre recomandarile valabile pentru anumite categori de persoane si altele.
De asemenea cred ca daca intuitia v-a spus sa nu consumati carne si nu simtiti pofta sau nevoia de carne probabil ca e cea mai buna alegere pt dumneavoastra. Respect vegetaranismul venit din proprie alegere si cred ca poate sa fie benefic pe termen mai lung sau mai scurt in schimb cred ca e o greseala sa il adopti ca pe o moda, sau sa incerci sa convertesti alte persoane la aceasta alegere, atata timp cat nu exista dovezi stiintifice clare care sa sustina aceast tip de alimentatie.
Eu acum ma simt cel mai bine cu un consum redus de carne(cateva sute de grame pe saptamana), pe cat posibil de calitate cat mai buna, fara mezeluri si alte nonalimente.
crossthelimit sunt intru totul de acord cu tine!