Am avut de ales: ori va marturisesc si dezastrul de astazi, ori bag capul in nisip, sar peste jurnalul de seara si ma fac ca ploua. Am ales varianta a). Pana la urma acest blog va spune, de fapt, pasii obisnuiti si 100% autentici ai unui om care vrea sa impace si poftele si sanatatea si silueta (acum pierduta).
Ce mai tura-vura, si azi am cazut in pacat. Sau, ca sa fiu si mai corecta, nu am avut puterea sa ma ridic, caci eram cazuta de ieri. N-am sa va mai vorbesc de forma fizica proasta in care sunt de cand cu coloana, nu am sa ma mai vait nici de virusul gripei – pana la urma, sunt doar scuze, le puteam invinge, dar n-am facut-o.
Meniul zilei a fost acesta:
click pe poza pentru a o mari
Singurul lucru pozitiv de acolo, pe care vreau sa il laud inca o data si despre care v-am scris pe larg AICI, este laptele de migdale cu orez. In rest, nici nu are rost sa le mai pomenim.
Asa cum se intampla cand aluneci pe panta asta, tot felul de voci imi susotesc in cap „de luuuuni, de luuuuni, incepe de luuuuuni…”. Dar mai taceti odata! As vrea sa vorbeasca mai degraba abonamentul la sala care sta neatins sau trimiterea la kinetoterapie, si ea nemiscata.
Pana la urma, Pofticioasa e si ea un om ca oricare altul, iar acum se lupta cu sine. Tineti-i pumnii.
Desi suna ciudat, postarea asta m-a facut sa ma simt un pic mai bine, nu pentru ca ma bucur ca ai gresit tu, ci pentru ca mi-a amintit ca daca si oamenii pe care ii citesc si ii admir mai gresesc, mai pot si eu sa gresesc si sa nu ma ‘urasc’ pentru asta 🙂
🙂 Sa nu te „urasti” niciodata, Alina. Stergem frisca de pe nas si mergem mai departe pe drumul cumpatat!
Probleme cu coloana am si eu, unde mai pui ca atunci cand ma apuc de sport (incercari nereusite mai de fiecare data) obosesc din primul minut si daca starui in oboseala asta si ma chinui sa merg mai departe, dupa inca vreo 2-3 minute ma opresc de frica aparitiei unui carcel.
Saptamana trecuta eu m-am hotarat a merge la un nutritionist (doctor pe bune, nu din ala cu shake-uri minune). La greutatea pe care o am eu mi-a recomandat ca singurul sport deocamdata sa fie mai mult mers pe jos, deoarece genunchii, incheieturile de jos de la picioare si coloana nu ma vor „incuraja” prea tare deocamdata la un sport executat la sala. Cica sa astept sa dau jos macar 20 kg prin regim alimentar si apoi discutam de sport.
Singura replica ce mi-a venit (nu sunt genul care sa-si muste de 7 ori limba inainte de a zice ceva) a fost: „Nici nu stiti ce veste buna mi-ati dat!”
Intre noi fie vorba… cred ca am sa fug de sport toata viata …lucru de care nu-s prea mandra…
Iti tin pumnii,cum sa nu!:) Nu fi trista sau dezamagita, cu totii avem zile dintre astea.O sa treaca, iar tu o sa te ridici si o sa-ti demonstrezi tie insuti ca poti sa continui:) Capul sus si iti trimit toata sustinerea mea:)
Bafta multa! Sunt si momente de-astea, nu trebuie sa te dai batuta. Vor veni si perioade mai bune…uite, primavara bate la usa 😉 la o mica plimbare prin Cismigiu te vei bucura de primii ghiocei 🙂