• Pietele. Recunosc, calcam rar prin ele, dar, Doamne, cat le-as vrea acum aproape. In zona americana in care ma aflu nu este chip sa dau de o asa comoara. Am gasit o singura casuta in apropriere cu o placuta la poarta pe care scrie ca omul vinde rosii. Dar locul este ferecat. Pretuiti taranii si produsele lor bune, cat va sunt in apropriere!
  • Magazinele naturiste. Erau preferatele mele si mereu  intram in ele ca sa aleg ceva nou pentru micul dejun. Va recomand quinoa expandata, pe care o iubesc intr-atat incat am ascuns-o in bagajul de America (desi legile sunt clare si nu ai voie sa aduci mancare). Cainii mi-au gasit-o, iar ofiterii de la Securitate Interna mi-au crutat punga, dar mi-au lasat un bilet din care reiesea, desigur in limbaj oficial, ca n-a fost frumos din partea mea. N-a fost frumos, dar a fost gustos. 
  • Branzeturile noastre. Sunt cel mai mare fan in viata al branzei de oaie de la Sibiu – yamyamyam. Hm, ce n-as da acum pentru o bucata de cas dulce. Si chiar inainte sa plec spre State am descoperit in magazine o noua gama de urda cu ceva smantana, traditionalul amestec Fagaras, un deliciu.

  • Zacusca bunicii. Dadada, sigur ca scurg degetul de ulei, fara de care bunica, draga de ea, nu stie sa gateasca. Dar vreau sa simt gustul, caci a trecut mai bine de un an de cand n-am mai pacatuit cu ea…
  • Must. Am suspinat teribil in ultima vreme uitandu-ma la pozele de pe Facebook cu sticle de must si comentariile satisfacute ale consumatorilor. Aici vad numai struguri cu bobul cat o garsoniera de care, zau, nu m-as apropria.
  • Telina romaneasca. Dupa ea am plans si cat am stat prin Franta, caci, credeti sau nu, peste granite oamenii astia nu prea folosesc decat telina tip betisoare verzi – o gasiti si pe la noi in marile magazine, dar de obicei e ofilita si scumpa. Mi-a indicat cineva un magazin aici in zona unde ar aduce – rar, dar ar aduce –  „celery root”, deci exact ce ma intereseaza pe mine. Au trecut 2 luni de cand intreb, cu gandul sa fac o supa batraneasca…
  • Merele cu gust pe langa care sigur treceti acum nepasatori, fara sa stiti ca eu plang dupa ele la mii de kilometri distanta. Imi plac cele galbene, imperfecte – am acest pitic pe creier, sa aiba marul o negritura cat de mica, in mintea mea e semn ca are si gust mai bun – mici spre medii, parfumate… Gata cu descrierea ca sar in primul avion. Mancati unul si pentru mine data viitoare!