f86a0e2a53236d8e9c1d513e3b13bb78

Va promiteam activitate pe aici, un blog mai impanat cu articole, mai rotofei asa cum incep eu sa ma fac. Si o sa ma tin de cuvant, dar in ritmul meu – pardon, al nostru. Pana m-am urnit sa va scriu, s-au adunat destule luni in calendarul sarcinii, dar o sa dau un pic timpul inapoi ca sa va vorbesc despre simpaticul debut al aventurii.

Tocmai ma intorsesem din Italia, dupa 2 saptamani deliciosissime in Toscana si Roma, si ma pregateam sa imi iau avantul si sa sar direct pe banda si pe bicicleta de spinning, cand cele doua liniute roz mi-au transmis mesajul „s-o crezi tu”. Cam o zi si jumatate am stat bosumflata la gandul ca o sa ma dolofonesc mai rau ca in toata istoria mea pofticioasa. Dupa care am alunecat intr-o relaxare taaare placuta, pe sistemul „ce-o fi, o fi”, apoi m-am trezit brusc in plina imposibilitate de a manca ceva, orice. Primele trei luni ale sarcinii m-au pus in forma – nu in una rontunda – aducand un minus 4 spre 5 kilograme pe care, sincer, nu stiu daca l-as fi atins prin metodele traditionale de razboi kilogramistic – sala (rimeaza cu smoala), meniu vitregit (rimeaza cu otravit) si vointa de fier (rimeaza cu ecler).

Probabil afland de la Univers istoria mea cu dietele, cu blogul, cu articolele de succes din Ce se intampla, doctore? al meu copil a zis: lasa ca o pun eu la punct pe mama. Intai, de prin luna a doua, nu m-a lasat sa mananc nimic dimineata, nici la pranz, pana spre ora 16-17 asa. S-a impus din start cu mottoul: urasc dulciurile, putin imi pasa daca tu erai topita dupa ele inainte – motiv pentru care nici acum, nu pot pune nimic dulce pe limba. Apoi, a vrut numai saraturi si acrituri, borsuri si muraturi – cam greu sa te rotofeiezi din asa ceva. Una peste alta, a fost cel mai bun coach de slabit pe care l-am avut vreodata!

Am fost necajita suplimentar – pe langa necazul ca nu mai puteam gusta si eu o amandina fina  divina – pentru ca doctorul mi-a spus sa imi iau imensa pofta de sport (atipica pofta pentru o gravida) si sa mi-o atarn intr-un cui rezistent. L-am bodoganit saptamani intregi, am visat ore de spinning, imi vizitam echipamentul o data la cateva zile, dar acum, ca am primit acordul, sta abonamentul nefolosit. Tipic eu. O sa scriu cu rosu asta cu abonamentul, cand recitesc textul sa ma mobilizeze!

Tragem linie si adunam – sau mai bine zis, scadem. Primul trimestru m-a binecuvantat cu un minus 4-5 kilograme, iar cel de-al doilea, la a carui jumatate sunt, mi-a adus doar un plus de 800 de grame. Deci inca sunt pe minus. Ceea ce este absolut neasteptat, nevisat, nesperat.

Acum, invit toate mamicile in devenire sau in desavarsire sa imi povesteasca una alta. Am o pofta uriasa de citit experiente diverse.

P.S. Am uitat sa va spun ceva ce ma roade teribil: nedreptatea de a fi nevoita sa stau departe atatea si atatea luni de iubitul meu vin rosh! A mai suferit cineva in halul asta?