Dragilor, va rog sa nu aruncati cu rosii sau gogonele in monitor in semn de protest pentru lunga mea absenta. In apararea mea va spun ca m-am mutat, deci am fost suprasolicitata. De asemenea, asa cum va marturiseam pe Facebook, in viata mea a intrat Dexter, un golden retriever criminal de care nu ma mai satur si care imi roade fiecare secunda libera.

Dar v-am dus dorul si pentru ca zilele acestea am parte de o provocare care cred ca v-ar interesa si pe voi, am lasat catelul sa isi faca de cap in curte si m-am asezat sa va povestesc una alta. Partea proasta e cu mutatul e ca iti da complet zona de confort peste cap – impachetezi, dezpachetezi, reimpachetezi, ai frigider, n-ai frigider, cin’ sa mai gateasca acum cand toata lumea cara la mobila s.a.m.d. Asa se face ca atunci cand am gasit cantarul in muntii de saci si m-am cocotat pe el era sa fac infarct: plus 2 kile. Si nu era doar verdictul lui, era si starea mea de moleseala permanenta – nu tu vitamine, nu tu mese ordonate, am facut pe Cenusareasa prin casa si am uitat sa ma ingrijesc si pe mine.

Drept pentru care am imbratisat cu toata inima provocarea JuiceIT. O afacere delicioasa pusa pe picioare de doua doamne simpatice si ambitioase care s-au gandit sa ne faca viata un strop mai sanatoasa si au conceput cateva programe de juicing absolut fenomenale. Dati o raita pe www.juiceit.ro dupa ce ispraviti aici cu mine.

IMG_8689-1

Pe scurt, Ana si Roxana au nascocit, impreuna cu un nutritionist american, felurite retete de sucuri pe care le livreaza acasa pentru cei care vor sa incerce o zi, doua, trei, cinci sau mai multe de dieta numai cu aceste bauturi. V-am mai spus eu de juicing, v-am povestit acum cateva luni pas cu pas cum am tinut o cura de trei zile. Atunci am trudit in bucatarie, acum am fost rasfatata cu sticlute gata impachetate. Si mai au un avantaj – fata de ce fac eu la storcatorul meu cam rablagit, fetele folosesc un sistem de presare hidraulic care aplica o forta de sapte tone pentru a separa sucul de pulpa. Sucul astfel obtinut este complet din punct de vedere nutritional, continand de cinci ori mai multe vitamine, minerale si enzime decat cel obtinut prin pasare sau prin stoarcerea cu un aparat centrifugal.

Au trei programe tentante – New You, Beauty Boost si Skinny Bitch si o sa va surprinda alegerea mea: nu am mers pe mana celui de slabit, ci pe a celui care imi promite o noua eu 🙂 Recunosc ca m-a ispitit groaznic de tare sucul cu numarul 6 din acest program. Si Dexter pare incantat de sticla cu pricina.

IMG_8698

Asadar, de azi-dimineata de la 7 sunt pe sucuri, pret de trei zile. Maine am sa va povestesc mai multe despre ingredientele sucurilor si am sa va spun si cum m-am simtit dupa prima zi. Oricum, momentul mi s-a parut perfect: suntem in post, o sa vina peste noi cutremurul culinar numit Craciun, asa ca organismul va fi extrem de bucuros sa aiba parte de cateva zile de curatenie generala.

Revin maine cu impresii, acum fug sa nu care cumva sa ma lase Dexter fara mult asteptatul suc de seara 🙂