photo 1

Regula de bun-simt a slabitului sau a intretinutului de silueta spune asa: arde mai multe calorii decat mananci. Suna simplu, dar nu e chiar atat de. De pilda, alaltaieri, m-am cocotat pe o banda si am zis ca imi las sufletul acolo dupa ce m-am incapatanat sa rezist 5 kilometri. La final, eram stoarsa ca o carpa, dar numaratoarea de calorii nu parea deloc impresionata. Contorizase vreo 300 de calorii, adica o nimica toata. O amandina, de pilda, bate spre 500.

Pe drum spre casa, sleita de puteri, ma gandeam exact la ce va spuneam in titlu – cat de tare trebuie sa merite rasfatul acela cu care ne tradam stilul de alimentatie sanatos si cu talia prietenos! De cand gandesc asa, calc stramb mult mai rar, si cand o fac, aleg numai comori culinare. Despre ele vreau sa va vorbesc, pe larg, in continuare, caci am descoperit unele comori ce merita impartasite.

Iubirea mea pentru ciocolata si inghetata dateaza, cred, de pe vremea diversificarii alimentare, care se face la cateva luni, nu? 🙂 Lasand gluma la o parte, sunt topita dupa ele. Dar si extrem de pretentioasa cu cele pe care le poftesc pe usa relativ ferecata a alimentatiei mele. De la ciocolata cu adevarat buna cumparata din Romania, imi luasem gandul, iar cu inghetata, faceam trafic din Franta – poveste lunga, v-o spun in alta zi. Acum vreau sa va povestesc cum a aparut in viata mea Caprices.

Caprices este o cioco-gelaterie in care, daca intri, iti vei dori sa te muti. Mi-a facut cu ochiul inca din Brasov, unde am zarit-o langa Biserica Neagra, dar nu m-am incumetat sa intru (iarta-ma, Eszter, promit sa vin!), fiind mereu in cautarea unei siluete mai fine (dar cu gandul tot la praline). Si, de curand, ce sa vezi – daca nu m-am dus eu la muntele de dulciuri minunate de la Caprices Brasov, a venit muntele la mine – un magazin colorat, vesel si ispititor, s-a deschis si in piata Amzei la numarul 13 (numar norocos pentru amatorii de dulciuri de soi), intr-o zona superba, scaldata de soare si flancata de platani.

sursa foto: Restograf

sursa foto: Restograf

sursa foto: Restograf

sursa foto: Restograf

Caprices din Amzei este, de fapt, dulcele vis al Simonei – o doamna de nota 20, care s-a indragostit de produsele gustate de la Brasov si a vrut sa aduca deliciul aproape. Si-a pus tot sufletul in proiect si, dupa lupte seculare cu birocratia romaneasca, a deschis larg usile locului cuceritor. Incercati sa nu veniti gata mancati la Caprices, caci veti regreta amarnic daca nu veti gusta cat mai multe din zecile de feluri de praline (marca La Bruyere, faimoasa pentru arta ciocolatei, adusa in exclusivitate in Romania de cei de la Caprices) si din tipurile de inghetata plus sorbet – toate artizanale (marca Gilfi, magicienii deserturilor, care s-au incapatanat sa creeze o inghetata cum alta nu-i).

photo 5

Am sa va enumar preferatele mele, sperand ca plouatul din gura sa nu ajunga si pe tastatura. La praline, avem asa: Coraline – ganache de lamaie verde si coriandru (combinatia care te face sclav, garantat! o vedeti in poza de mai jos), Coeur Caramel – caramel cu unt sarat invelit in ciocolata neagra, Truffe Champagne, Truffe Amaretto, Truffe Beurre, Mignonne – ganache de ciocolata neagra cu portocale, Azteka – ganache cu aroma de boabe tonka 80% cacao.

photo 4

Dupa cum vedeti, eu sunt fan ciocolata mai amara, dar gasiti alte zeci de feluri pentru chiar toate gusturile – le gasiti pe toate insirate pe www.caprices.ro. Pastrati loc si pentru un sorbet racoritor –  campari cu cirese amare, capsuni cu menta si piper, lamaie verde, fructul pasiunii, capsuni si zmeura (apropo, uitati tot ce credeati ca stiti despre sorbet cand mergeti la Caprices, n-ati gustat ceva mai bun!). Si, regina Inghetata – de violete (surprinzator de foarte buna!), de ghimbir, de cafea, de caramel sarat (drogul meu), de ciocolata neagra ori lapte de migdale.

sursa foto: Restograf

sursa foto: Restograf

sursa foto: Restograf

sursa foto: Restograf

Noroc ca raiul acesta al pofticiosilor capriciosi este foarte aproape de sala mea de sport si ma pot rostogoli usor pana la aparate. V-am dezvaluit secretul cel dulce deoarece cred din tot sufletul meu gurmand ca va il veti vedea si voi drept rasfatul suprem. Consumati-l cu incredere & moderatie! Ne vedem la Caprices! E usor de retinut, vine de la capriciu care rimeaza cu deliciu 🙂

Ah, si, cand veniti, nu uitati de voucherul acesta (dati click pe el ca sa-l mariti), facut cadou pentru toti pofticiosii pamantului:

unnamed