6 vazute si (ne)placute prin Bucuresti

Asa cum va spuneam aseara la raportul numit Jurnalul Pofticioasei, ieri am batut Bucurestiul mult si bine, iar intre doua destinatii, am observat lucruri marunte care cu siguranta au trecut neobservate pentru alte sute de trecatori, dar care pe mine m-au tras de maneca asa ca le dau un loc aici.

Incep cu neplacutele: 

• am numarat 10 covrigarii si gogoserii pe o bucata de strada centrala. Acum eu pricep, sunt ieftine si ce mai vreti sa-mi spuneti in apararea lor. Dar sunt groaznice pentru sanatate daca le poftim zilnic in meniul nostru. Am tot cautat din priviri un magazinel cu fructe pe langa, ia-l de unde nu-i. Si o sa-mi spuneti in plus ca, uite, sunt si comode, rapid accesibile. Dar cu ce pret?
• cand intru in pasajul de la Universitate, ce sa vezi, buluc spre iesiri, de parca, iertati-ma, sculase din morti raposatul megastar Michael Jacskon si taia el insusi bilete la al treilea concert in Romania. Pana la urma s-au dovedit a fi cozile imense de la urcatul cu scarile mobile. Oameni cat vezi cu ochii stateau la rand doar ca sa nu urce cu piciorutele lor cam 20 de trepte, ci sa fie purtati de o banda rulanta pret de 10 scari. Dezamagitor.
• dincolo de aceste aspecte de stil de viata deloc sanatos, ba chiar stil de viata gaunos, as zice, toata lumea care a trecut pe langa mine dracuia, se imbufna, iar injura, mai scuipa, te mai brusca daca ii erai pe raza de actiune. Fara alte comentarii. 

Continui cu placutele:

• in zona Unirii, intr-un parculet, un baietel care abia se mai vedea de zulufii lui blonzii molfaia un mar galben asortat cu parul. Musca din el cu pofta si il tinea atat de bine incat ai fi zis ca toate tufele din zona sunt pline de inamici infometati de mere. „Hai sa-ti iau un meniu cu jucarie”, ii zice bunica/bona(?). „Nu vleau, vleau mar”. Mi-a venit sa-l pup de drag.
• mai tarziu, intr-un magazin, am dat peste un grup de liceeni cu o initiativa destul de rara pana acum in Romania, indeosebi in randul tinerilor: cititul etichetei. Nu stiu ce biscuiti luasera, dar nu i-au pus in cos pana cand nu au citit ce contin. Ei, da!
• iar seara, cand am luat drumul casei si am trecut prin fata parcului Cismigiu, am numarat dintr-un foc pe geamul troleibuzului 3 alergatori la ceas intunecat. Vreau si eu, vreau si eu, parca incepuse sa strige corpul meu, dar coloana i-a spus sa sada cuminte. Poate candva se va putea.

Va doresc o zi frumoasa, in care sa vedeti numai lucruri care sa va umple de bine!