Sunt de o buna bucata de vreme in Franta, dar nicicand nu am simtit mai tare ca scrie ROUMANIE pe pasaportul meu, ca-n seara asta la sala. Pana acum am reusit sa ma strecor printre ceilalti membrii ai clubului zambind politicos si pozand intr-o retrasa care a venit acolo cu gand sa topeasca niste calorii, nu sa stea la taclale. Azi insa imi venea sa urlu in urechile tuturor cuvinte pe care nu am cum sa le pomenesc aici.

Dar sa dau filmul inapoi. Sunt la cursul de BodyPump – un chin teribil cu haltere. Atata popor vrea sa il urmeze luni seara, incat niciodata „recuzita” salii nu e suficienta. Step-erele, saltelele, bara pe care iti fixezi ce greutati doresti, dar mai ales greutatile dispar ca painea calda, vorba aceea romaneasca.

Musiu antrenorul – de altfel si seful tuturor antrenorilor din club – se vede asaltat de oameni care nu mai aveau cu ce face exercitiile si lanseaza indemnnul „Impartiti materialele cu colegii de antrenament”. Adica, daca mie imi trebuie o greutate medie la un exercitiu pe care domnul Popesco din dreapta poate folosi greutatea a mai mare, atunci sa fie politicos si sa mi-o imprumute pe aia mijlocie.

Sala vuieste, nu prea il asculta si dumnealui incepe rugaminti fierbinti sa faca oamenii cum i-a indemnat. La urmatoarea lui fraza, eu era sa scap haltera din mana. „Tot va rog, tot va rog, seman cu romanii pe care ii vedem pe strada implorandu-ne, strigand „s’il vous plait, s’il vous plait, un euro!””. Si se pune pe ris.

In loc sa ma cuprinda nerabdarea inceputului de curs, m-a cuprins indignarea. Mi-am amintit de stirile acelea cu prezentatorii francezi care imitau salutul romanesc cu mana intinsa. De ce n-a zis romi?, ma intrebam eu in sinea mea de romanca, nestiind daca sa plec sau sa raman. Am ramas, dar am facut ora cu un gust amar. Si ma gandesc cum a intins seful asta de sala de sport mana sa-mi ia mie euro aia multi pe abonament, pentru ca apoi sa ma si jigneasca de ei.