Am mers in orasul natal in uichend, vizita scurta, in super-viteza, mai putin de 24 de ore sa vad si o piesa de teatru, sa ma ingras si 2 kile din bucatele cu care am fost intampinata si sa si alerg nitel prin minunatul parc al Craiovei, parcul Nicolae Romanescu, o superbitate, dupa cum o sa descoperiti si in pozele ce vor urma. Despre aceasta ultima activitate vreau sa va povestesc un pic, foarte un pic, caci e luni si lista cu lucruri de facut e taaaare lunga.
Ma echipez cum se cuvine si duminica, pe la 11, imi fac aparitia pe aleile parcului laudat. Incepui sa alerg, iar oltenii incepura sa se uite la mine ca la felul paispe. Se intorceau capete, se comenta, aproape ca se chema presa sa faca poze la o asa nemaivazuta. Lumea se inghiontea, se minuna, ma compatimea. Eram aceasta strutzo-camila pe care tot parcul o privea cu trei perechi de ochi.
Intr-o secunda, mi-a trecut prin gand New York-ul, in care cineva alearga langa tine la fiecare semafor de pe Fifth Avenue sau de pe Madisson sau de pe unde o fi. Sunt alergatori cata frunza, cata iarba in magnificul oras american si ajungi sa crezi ca e ceva in neregula daca mergi 5 minute si nu zaresti niciunul.
In Craiova, era stire faptul ca o nebuna fuge de mama focului prin parcul orasului, chinuita numai ea stie de ce. Doamnele mai in varsta pareau cumva rusinate de rusinea mea de a fi acolo, in ditamai parcul unde iese lumea buna duminica, in colanti si transpirata toata. Copiii credeau ca sunt vreo jucarie vie intoarsa cu cheia. Tinerii scuipau seminte si imi comentau turele de lac mai ceva ca pe meciul Romania-Ungaria care tocmai se intamplase. Cocotati pe scaune, intr-un noroc de mititei perpeliti matinal pe gratar, alti oameni ma priveau cu o uimire greu spre imposibil de descris.
Eu mi-am vazut de treaba, cam mahnita, si mi-am tarat oasele vreo 6 km prin parcul copilariei, unde, candva, saream elasticul si imi stricam zeci de perechi de strampi intr-un tobogan ruginit. Pentru foarte multi dintre romani, indemnul la miscare ramane doar un mesaj scris pe ecran, comandat de CNA, care le tulbura emisiunile preferate. Trist. Atat de trist.
Buna! Si eu tot din Craiova. Ma mira ce ai trait! De cate ori am fost in parc am vazut lume alergand. Pe traseul ”intrarea dinspre Dunarea”, (la velodrom se opresc destui sa alerge acolo) pana dupa Ciobanasu. Si da,cam tot olteanul are o meteahna. Aceea de a se hlizi ca prostul!
Eu am mai vazut fix 2 alergatori intr-o ora cat m-am fatzait pe acolo. Am inceput de la intrarea mare si am tot dat ture de lac. Probabil duminica dimineata, cand familiile ies la aerisit, nu e un moment bun sa sochezi oamenii cu un jogging. Asta e, gust amar…
Imi pare rau ca e prea multa prostie in tara noastra..:( si mie imi place sa alerg si mi-e greu vad cum e ceva iesit de comun la noi…
Hi! Ce pot sa spun, doar ca la fel am patit si eu cand am mers acasa (in Piatra – Neamt, acum locuiesc in Germania) am iesit la alergat si la genoflexiuni si tot tacamul in jurul stadionului. Se uita lumea la mine extrem de mirata si subscriu, cu comentariile de rigoare :))
Asa e romanul, se pricepe cel mai bine la comentat, pacat! Te pup
Azi așa, mâine așa, în câtiva ani n-o să mai fie mare minune. Eu zic că la dieta bună de Oltenia, cu verdețuri multe-multe, poate nici nu trebuie omul să alerge prea mult pentru sănătate.
Ce frumos e podul acela din ultima foto!
buna,
eu am patit si in Bucuresti in Ior sa se ia lumea de mine si sa imi dea sfaturi gen mai bine ai merge, nu mai alerga, imbraca-te mai gros sa transpiri si slabesti mai repede…..ma supar pe moment dar am invatat sa trec peste….sper 🙂
🙂 Din categoria „fusei aici, făcui asta” – am avut și eu câteva tentative de genu’, prin același arhicunoscut parc al poporului, sub aceleași priviri deranjante, dar teama de câinii maidanezi atletici&agresivi a învins. Nu-mi spune că te-ai dus să vezi Rinocerii (piesă la care mi-am luat și eu bilet, pentru weekendul viitor), că deja încep să cred că suntem surori din mame diferite :). Io-te, dom’le! Intrai pe blog de-un an și ceva, râsei, empatizai, mai mă abținui de la o ciocolată, mai făcui o genoflexiune… și nu știui că ești din Craiova. Ce mică e lumea!
Salutări cordiale din Prazilia 😀 !