Daca cine a decis ca noi sa scriem cu mainile, ar fi preferat sa scriem cu picioarele ori daca diriginta mea, care imi reprosa des ca scriu de fapt cu picioarele, ar fi avut dreptate, voi nu ati fi citit astazi Jurnalul Pofticioasei. Pentru ca picioarele mele sufera de febra musculara crunta, desi primul lucru pe care l-am facut dupa ce m-am tarat in casa de la sala a fost sa imi trantesc intr-un pahar o aspirina efervescenta (zice lumea ca luata preventiv ii ajuta pe domnii muschi sa nu devina foarte, foarte febrili).

Apai aflati, dragii Pofticioasei, ca ea nu a mai poposit intr-o sala de prin vara lui 2011 – exact, rusine sa-i fie! Asa ca acum a fost ca o babuta care scartaia din toate incheieturile si se vaita in toate limbile pamantului – engleza, franceza, chiar si romana ca stia sigur ca nu o pricepe nimeni – ca ea nu mai poate, maica. 

Dar sa o luam cu inceputul. Vine o perioada in etapa numita „slabire” cand fara sala nu se mai poate. Trebuie sa te tonifici, trebuie sa ii mai dai metabolismului o mana de ajutor, trebuie sa iti impulsionezi cumva organismul care a pierdut deja un numar de kilograme. Pe langa toate, mie sala imi da o stare incredibila de bine. Ma face sa vad viata, daca nu in roz curat, macar in nuante de movaliu. Am gasit tare greu o sala care sa nu aiba doar cateva aparate in Nisa, fara niciun alt curs de topaiala – salile francezilor sunt in cladiri inghesuite si, de obicei, n-au loc sa puna in ele mai mult de un aparat si cel mult un prosop. La periferie, undeva la 20 de minute de condus, sunt salile cele adevarate cu etaje numeroase si geamuri generoase. Dar Pofticioasa nu conduce. Asa ca tare m-am bucurat cand am dat cu nasul de o sala maricica aproape de centru. Am primit o intrare gratuita sa decid daca merita abonamentul, care aici este costisitor, nu gluma, iar ieri am decis sa imi trosnesc oscioarele in locul cu pricina.

Nu m-oi mai fi dus eu de cateva luni la sport, insa nu m-am incurcat cu cursuri usurele. Nu suport sa merg la sala si sa ma misc in reluare. Am avut numai antrenori-dictatori si tare bine mi-a prins. Asa ca am ales cel mai greu curs dintre toate. Bodyattack, 55 de minute, peste 900 calorii arse. Si intr-adevar, corpul meu s-a simtit rau de tot atacat, din cele 55 de minute am tinut pasul putin peste jumatate si am ars, doar 450 de calorii, aproximez. Aerobic, cardio, exercitii interactive, alergare, abdomene… toate chinurile pamantului sunt incluse in acest curs.

Am mai spus asta aseara, imediat dupa ora. Confirm teoria potrivit careia fracezii au ceva cu romanii – unul dintre ei, poreclit Antrenoru’ a incercat sa ma omoare cu zile aseara la acest curs 🙂 Foarte haios gagiul, bagat in priza si necrutator. Cum respiram, cum auzeam „ale, ale, madmuazel!”. Si da-i, si taraste-te de gura lui… Nu i-am spus cine sunt eu cu adevarat, ca daca afla ca sunt Pofticioasa ma sechestra si ma muncea pana la epuizare, vorba unei prietene.

Impresii: ador cursul, e intens, are muzica pe gustul meu, ma provoaca. Abonamentul – singurul cadou pe care l-am vrut de ziua mea – va deveni realitate de maine. Cand voi incerca bodystep si, tantaniiiis, aqua fitness. Asadar, Pofticioasa intra cu avant in era sportiva si va tine la curent cu fiecare miscare. Sper ca in trei luni sa fiu ca duduia din poza de jos. Fara parul roscatel.

Aveti sfaturi pentru Pofticioasa Sportivacioasa? Sau poate aveti experiente de la inceputului mersului la sala. Le astept cu interes 🙂