Platoul, arza-l-ar focul, topi-l-ar salile de sport, s-a instalat iar in viata mea cu catel, cu purcel, cu un cantar agasant care arata aceeeeasi cifra de mai bine de 2 saptamani. Este al treilea de care ma impiedic de cand m-am decis sa ma micsorez, si daca in celelalte dati am stiu exact ce trebuie sa fac pentru a scapa de el, acum sunt cam in incurcatura.

De mancat mananc destul de putin, deci portiile nu mai am de unde sa le tai, sport fac Slava Domnului, zi de zi in cursul saptamanii – si in apa, si pe uscat, si peste tot – nu mai am inamici in dieta care sa imi saboteze rezultatele, totul este ca la cartea de nutritie, si totusi corpul meu refuza sa mai lase un gram de la el. Ei, momente ca acesta distrug multe regimuri, pentru ca oamenii, dezamagiti ca de 15 zile nu mai vad nicio schimbare in bine se consoleaza cu o masa buna, apoi isi ma daruiesc una, asa de dragul amintirilor, si cand trebuie sa se reintoarca la dieta isi mai fac curaj cu inca un festin si uite asa, lucrurile incep sa se miste pe cantar, dar IN SUS.

Bizar este ca eu ma subtiez pe zi ce trece, dar kilogramele sunt aceleasi, mai ca-mi vine sa dau in judecata firma care mi-a furnizat bateriile astea defecte si mincinoase pentru cantar. Cel mai bun lucru de facut este acum stransul din dinti si asteptatul. Primul platou m-a parasit dupa 3 saptamani. Dar si cand m-a parasit a luat cu el un surplus insemnat.

Acum, eu il inteleg si pe bietul meu corp. L-am slabit, l-am ingrasat si iar l-am subtiat si iar l-am rotunjit, pana cand nu mai intelege nimic si cred si eu ca se opune cat poate de tare la alte si alte schimbari. Asadar, il inteleg, dar sa ma inteleaga si el pe mine. Nu ma poate abandona acum, cand am inceput sa simtim gustul light al succesului. Tineti-ne pumnii! Si daca aveti sfaturi, sa curga!

DOLOFĂNISME