Ooooof, dar cate diete nu am incercat la viata mea pofticioasa! Cate milioane de calorii n-am adunat si scazut (mai mult adunat, ca sa fiu cinstita), cate combinatii auzite, citite, visate nu mi-au trecut prin stomac si prin sperante, cate kilograme n-au venit si apoi au plecat, pentru ca in cele din urma sa se intoarca impreuna cu multe alte prietene fix in partile unde n-as vrea sa le vad… De cate ori n-am ciulit urechile cand am auzit de cate un Dukan, un Montignac, un Atkins, un Temiricinecuviziunidietetice. De cate ori n-am eliminat ceva din alimentatie pentru ca mi-a spus Icsuleasca pentru ca auzise de la Igreculeasca ce trasese cu urechea la usa lu’ Zetuleasca. De cate dati nu am zis iar si iar si iar „ia sa o incerc, domne’, si p-asta”. A functionat? Dupa cum vedeti si cititi, NU.

Dar se face ca zilele trecute o draga cititoare a acestui blog sa mi-l pomeneasca pe un nene, Mc Kenna pe numele dumisale. Bine, ea mi l-a pomenit pentru niste CD-uri faimoase ale individului, dar eu am ajuns sa-mi comand o cartulie botezata curajos (chiar prea curajos, as zice), „I can make you thin” – „Eu pot sa te subtiez”, in traducerea mea. Mai sa fie, si asta! Ar fi al 1089-lea caruia ii dau o sansa.

Insa cum Sandy dadea tarcoale acestei zone americane si uichendul era din cale afara de urat, m-am bagat sub patura cu McKenna asta. Si in 2 ore, cat i-am lecturat cartulia am tot simtit cum se schimba lucruri in mine, pentru mine, despre mine. Omul incepe sincer spunand ca ideea de dieta e o porcarie. Corpul nostru nu e facut sa functioneze dupa dietele lui Pejte (Prajit, as adauga). Si noi, punandu-l la tot felul de regimuri, il chinuim cumplit. Nu-l saturam sau il prea saturam, il subtiem ca sa il indesam rapid,  plus alte diverse torturi pe care le stim prea bine. Si el mi-a zis simplu, ca unui copil de 4 ani. Trebuie sa tinem cont de 4 reguli mari si late. ATAT.

1. Sa mancam numai cand ne e foame. (cum, nu tu 3 mese, nu tu 2 gustari?)

2. Sa mancam numai ce vrem. (ce tampenie, pai o sa vreau numai mizerii, normal, ma gandeam eu sambata)

3. Sa constientizam fiecare imbucatura, sa o mestecam incet, sa o savuram, nu sa o inhalam in fata calculatorului sau TV-ului.

4. Sa ne oprim cand simtim ca incepem sa ne saturam. (s-o crezi tu ca se poate, imi ziceam).

Nu va ascund insa ca mi-a placut de personaj pentru ca nu a vrut alte imposibilitati de la mine – sa uit de carbohidrati, sa mananc 2 boabe de mazare pe zi, sa imi cantaresc si gandurile inainte sa fac o supa. Si de duminica am jucat dupa cum mi-a cantat el. Ce credeti? Am invatat de la corpul meu – singurul in masura sa-mi dicteze o „dieta”, zice nenea McKenna – ca imi este foame rar, ca ma satur rapid si ca exista masa si fara filme sau Feisbuc. N-am poftit porcarii, asa cum ma temeam la punctul 2. Am VRUT sa mananc fructe si supe crude de legume (de rosii, un vis), salate si dovleci la cuptor, miere, ovaz, etc. M-am subtiat vizibil, semn ca blugii zambesc acum pe mine, nicidecum nu mai plesnesc. Am vrut chipsuri? Am avut chipsuri. Cu conditiile indeplinite: imi era realmente foame si m-am oprit cand am simtit ca m-am saturat. Incredibil ce efect magnific are inlaturarea restrictiilor – cand nu te mai gandesti ca nu mai ai voie aia si aia, situatia schimba dramatico-minunat.

Daca omul asta imi este salvator? Daca are dreptate in teoria lui? Daca nu trebuia decat sa imi ascult corpul, nu tot falsii specialisti in colacei sho-pe-ei? Va tin la curent. Pana atunci spuneti-mi cum vi se pare toata povestea.

DOLOFĂNISME