Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la boules de neige-ul bunicii uit si ce e aia calorie, si ca exista un dispozitiv oribil numit cantar, si ca nu ma mai pot strecura in niciuna dintre rochitele inflorate ale verii 2011.
Stiti despre ce vorbesc – fiecare are un dulce al copilariei pe care l-ar putea numi si trezit rapid din somn de un cutremur vrancean, un dulce pe care il cauta in secret in meniurile restaurantelor in care poposeste. Al meu este acest lapte de pasare, din care as putea manca dimineata, la pranz si seara, 30 de zile la rand, ca intr-o ciudata-minunata dieta inspirata din copilarie.
Pofticioasa fiind olteanca pripasita in Bucuresti a dus asadar dorul acestui minunat preparat de la mai bine de 200 de kilometri distanta, cat o despart de Craiova natala. Dar nu am sa va ascund ca pana la finalul anului trecut bunica inca primea comanda: „buldeonej mult si bun, saru’mana”. La o estimare, cred ca cel putin 3 cisterne de lapte de pasare plecara spre mine de cand ma facui studenta si ,apoi, angajata in Capitala.
Dar voi? Ce amintire dulce aveti din copilarie? Care e „buldeonejul” vostru?
buldeonejul bunicii
Poate postezi si reteta….nu stiu daca am mancat lapte de pasare vreodata…poate am mancat si nu mai stiu ..in mare parte stiu cum e….ce e….***)))))))) eu vreau …as manca o casuta din turta dulce e visul meu din copilarie ))))))))))))))) poate ma ajuti
vaaaaai, ce de ispite in comentariul tau! si eu tocmai ma vaitam ca nu mai slabesc deloc. facem asa: cum ajung la greutatea pe care o am in plan, ma apuc sa pun si retete de dulcegarii. pana atunci nu, va rog 🙂
Dap, gustul preferat al copilăriei:) Îmi aduce aminte de educatoarea mea, ea obișnuia să prepare tot timpul desertul ăsta:)