Ei, asta e un film in care am jucat si eu: dieta Cu Prea Putine Calorii. Si ticaloasa asta se intoarce mereu, dar mereu, impotriva noastra. Va invit sa cititi povestea lui A. care si-a scapat complet alimentatia de sub control dupa ce cateva luni a crezut ca un total de 600 de calorii pe zi este perfect pentru ea. Maine incheiem campania „Consumati dieta cu moderatie!” cu sfaturile unui medic nutritionist.
„Nu voi uita niciodată vremurile când au început să se poarte jeansii mulați. Blugii aceia mulați pe coapse și evazați de la genunchi în jos… ah, cât îmi plăceau, cât mi-i doream! Ah, blugii aceia mulați, cum nu stăteau ei deloc mulați pe mine, fir-ar să fie! Eram o puștoaică slăbănoagă, cu niște begațe în loc de picioare, iar iarna eram cea mai fericită că puteam să pun pe mine 3 perechi de colanți să ia și blugii mei o formă. Dar de atunci mulți ani au trecut, multe kile s-au depus, iar azi blugii aceia mulați, ah, blugii aceia mulați, cum nu mă incap de multe ori, fir-ar să fie!
Nu am fost niciodată o grasă, în accepțiunea majorității. Precum pendulul unui ceas, de mai bine de 10 ani, bat când înspre 60 kg, când înspre 65, iar de cele mai multe ori imi stă ceasul la 62. Sunt o femeie cu forme, slavă Domnului, destul de bine proporționate și frumoase, însă de multe ori mi-am dorit să mai arunc din kg, să am iar begațe. Puținele tentative de dietă din viața mea au încetat în medie după o zi, 3 ore și 47 de minute, până anul acesta când mi-am zis: “Gata, până aici, de acum încolo vei fi o slăbănoagă!”.
Păcatul meu suprem îl constituie dintotdeauna dulciurile: ciocolata, munți de ciocolată, cu creme, râuri de crème și prăjiturile, oceane de prăjituri. Și am început drumul meu spre picioare fine “lent”, “treptat”, impunându-mi: “De azi înainte, în viața ta nu va mai intra în gura ta gram de dulce!!!”. Și, deși m-am considerat mereu o persoană lipsită de ambiție în lupta cu poftele, timp de 4 luni de zile, cu 2-3 excepții, am fost curată. Între timp, o gașcă de viitoare potențiale slăbănoage (îmi permit să le spun așa, ele trebuie desigur să o ia ca pe un compliment) m-au cooptat în grupul lor online de slăbit și am început cot la cot lupta cu șuncile, fie ele în farfurie sau pe propriul abdomen. Era nebunie, zi și noapte principala mea preocupare era dieta: ce să mănânc, care sunt alimentele cele mai slabe în calorii, ce voi mânca la mic dejun, la prânz, la cină, azi, mâine, peste 2 zile? Câte kilograme am dat jos în ultimele zile, câte aș putea pierde până la data de … ? Cu câți centimetri mi s-au mai subțiat coapsele, dar șoldurile, dar talia?
Totul se învârtea în jurul cifrelor: fiecare aliment era cântărit înainte să fie pus în farfurie, fiecare masă avea un anumit număr de calorii, fiecare zi se încheia cu un anumit număr de calorii, fiecare dimineață începea cu un anumit număr de kilograme și centimetri, fiecare sesiune de alergat măsura un anumit număr de kilometri.
Confruntarea cu cântarul devenea tot mai plăcută, complimentele celor din jur tot mai dese, iar asta mă făcea să îmi doresc să slăbesc și mai mult, să îmi iau haine și mai mici, fuste și mai scurte. Toate acestea se traduceau prin a mânca tot mai puțin, prin a merge la somn flămândă tot mai des, prin a alerga tot mai mult și prin a fi tot mai nemulțumită atunci când scăderea în kilograme nu mergea întocmai conform planului. Pentru a vă face o idee, deși aveam 3 mese pe zi plus 1-2 gustări, încheiam zilele cu aproximativ 600 de calorii consumate, zilele în care depășeam 700 de calorii deja mă făceau să fiu foarte dezamăgită de mine.
Fizic mă simțeam bine, nu aveam anemii, aveam foarte multă energie, însă poftele mă încolțeau tot mai des. Aveam nopți în care stăteam efectiv și căutam poze pe internet cu torturi de ciocolată, ore în șir făceam lucrul ăsta, astfel încât ajunsesem să simt pofta ca pe o durere fizică. Știam însă că nu am voie, că îmi este interzis. Uneori, foarte rar ce-i drept, îmi permiteam să îmi fac o poftă. Pe cât de mult savuram dulcele pe care mi-l ofeream, pe atât de vinovată mă simțeam după.
Firul s-a rupt însă când am plecat în concediu pentru 3 săptămâni și mi-am zis din start că nu are rost să ma chinui să țin dietă la mama acasă, ba chiar mi-am propus să gătesc numai bucate tradiționale. Și din a mânca după program un număr limitat de calorii am ajuns la a mânca orice, oricând, oricât. Timp de 3 săptămâni am ținut-o într-un dezmăț alimentar, consolându-mă mereu cu gândul că voi reveni la dietă după concediu. Odată întoarsă din concediu, l-am luat pe “de mâine” în brațe și am început să sărbătoresc zilnic ultima zi de dezmăț. Cred că ați mai auzit pe undeva povestea asta: dacă tot mă apuc de dietă de mâine, hai să savurez azi o ultimă prăjitură. Și dacă tot am ajuns la cofetărie și e chiar ultima zi de ne-dietă, hai să imi iau două prăjituri. Și așa am ajuns să mănânc mai multe dulciuri decât înainte de a ține vreodată dietă.
Plecam uneori de acasă parcă hipnotizată de imaginea și gustul dulciurilor și hoinăream pe străzi în căutarea cofetăriei cu prăjituri perfecte. Intram acolo și îmi venea să cumpăr toată cofetăria și pe cofetar, să am unul personal; mă limitam însă la 2, poate 3 prăjituri și alergam într-un suflet până acasă, nu mai aveam răbdare să le despachetez și să simt cum se topesc in gură. Eram în sevraj. Uneori îmi doream să mi se facă rău de la ele, atât de rău încât să nu îmi mai doresc să văd dulciuri în viața mea.
Nu cred că e nevoie să spun că în ritmul ăsta kilogramele pierdute au început să revină unul câte unul, până au ajuns să fie mai multe decât înaintea dietei. Asta pe lângă starea de oboseală continuă și de organism încărcat, sau celulita care a înflorit la locuri de cinste.
Acum îmi place să cred că am depășit etapa asta. Acum sunt în căutarea echilibrului, a stilului de alimentație cumpătat, cu câte puțin din toate. Acum nu mai gândesc ceea ce mănânc în număr de calorii, ci în conținutul de substanțe nutritive. Nu îmi mai zic: dacă o să mănânci chestia asta care are 341 de calorii si 87 grame o să te îngrași 52 de grame, ci imi spun: decât să mănânci o prăjitură care are o valoare nutritivă foarte scăzută și e plină de aditivi și are efectele astea asupra organismului, nu mai bine alegi un fruct, care aduce aceste vitamine si beneficii? Și din fericire, până acum răspunsul a fost cam mereu da.
Mâncatul este o acțiune firească, ceva ce stă în natura noastră umană, la fel cum este și mișcarea. Iar firescul nu presupune calorii numărate și kilometri măsurați, nu presupune aparate și diete și pastile minune, la fel cum nu presupune nici să nu te mai poți ridica de la masă când ai terminat de mâncat și nici să zaci pe o canapea o viață întreagă așteptând să fii sănătos și slab.
Firescul presupune echilibru, armonie, armonia ta cu propriul tău corp, iar corpul tău îți vorbește, îți spune de ce are nevoie, ce îi face bine și ce nu. Ascultă-l și îți vei da seama că este cel mai bun specialist în nutriție.
Sărbători cu armonie vă doresc!”
Wow…chiar ma regasesc in ce ai scris tu mai sus, si eu am o problema cu dulciurile,si ma simt vinovata dupa ce mananc ceva dulce. Sper sa trec peste problema aceasta si tu la fel :*. Sarbatori fericite!
In toate povestile publicate a existat un tipar comun.
Fiecare personaj a avut la un moment dat un punct de inflexiune, cand si-a descoperit vointa si a inceput sa obtina rezultate pozitive si sa primeasca feedback pozitiv de la cei din jur. Chestia asta vine intodeauna la nivel constient sau macar inconstient cu o crestere a orgoliului si a atasamentului fata de aspectul fizic. Nu stiu daca e vorba de un dezechilibru spiritual sau psihologic care survine de aici dar observ paternul acesta cu regulariate si nu doar cand vine vorba de slabit. Cand succesul este urmat de orgoliu si atasament ne duce la agresivitate interioara si apoi la cadere. Daca vom ignora legatura intre minte si corp cred ca nu avem sanse sa obtinem echilibrul fizic, nutritional sau de alta natura.
@Dana: „o problema cu dulciurile” cred ca este pacatul suprem al multora dintre noi. ne doresc sa o rezolvam cat mai repede si definitiv.
@Crossthelimit: asta e de fapt lectia anului 2012 pentru mine – legatura minte-corp in povestea nesfarsita a slabitului. De altfel, si medicul nutritionist pe care il public maine vorbeste mult despre partea sufleteasca in procesul asta de dieta/slabit.