Am imbatranit de curand, asa cum poate stiti, iar cadoul de ziua mea din partea consortului fu o excursie la Istanbul. Tin sa va vorbesc despre partea culinara a acestei mini-vacante de aniversare. Si ca sa nu credeti ca doar eu am probleme de rontunjire in locul acesta, incep istorisirea cu un citat dintr-un coleg „Eu cand merg la Istanbul nu ma urc pe cantar 3 saptamani”.
Sfat prietenesc de Pofticioasa: NU mergeti la Istanbul cand va bate gand de slabit sau cand va tipa un nasture la blugi. Nu este oras prietenos cu talia si nu veti sfarsi decat prin a va intoarce mai deprimati decat ati plecat. Eu asa am patit, desi in ziua implinirii unei frumoase varste n-am vrut sa ma gandesc la dolofanit (pe romaneste, la sunci), la intoarcere m-au napadit ganduri multe si cam gri legate de forma fizica.
Revenim insa la Istanbul, patria kebabului in toate felurile posibile si, mai ales, imposibile, izvor nesfarsit de baclavale-dementiale si tatal gozlemelor (oare oi fi scris bine?) – niste placintele cu branza si condimente de care m-am indragostit la prima imbucatura si pe care le-am halit apoi zi de zi din cele 4 cat am stat pe pamant turcesc. O vedeti aici pe doamna cum le prepara direct in vitrina unui restaurant ca sa atraga pofticiosii ca mustele. Pe mine m-a cucerit de la prima invartitura de facalet.
Ziua in care am implinit minunatii 31 de ani a fost rasfatul culinar suprem in Turcia. O sa las pozele sa povesteasca, doar va pun niste indicatii sub fiecare. Asadar:
rasfatul de la 11
pranzul meu aniversar, kebab
pranzul consortului, tot kebab
tort surpriza, adus de angajati pe ritmuri de La Multi ani!
felia sarbatoritei
o cofetarie iesita in cale mai pe dupa-masa 🙂
mic popas la ea
Iar seara, surpriza din hotel
Acum ca v-ati facut o idee, imi permit sa mai insist un pic asupra kebab-ului – mult mai bun decat as fi crezut vreodata. Am mancat mai multa carne de oaie/miel decat am mancat in toata viata mea, dar a fost delicioasa. Oricum, am avut ajutoare de nadejde. Pisica pe care o vedeti mai jos s-a gandit la silueta mea pierduta si a insistat sa impart cu ea jumatate de farfurie de kebab.
micuta cersetoare
Si nu e singura care apreciaza enorm kebabul turcesc. O alta surata, parca astepta la coada.
un kebab, va rog! 🙂
Gata, nu va mai chinuiesc cu detalii culinare „socante”. Va spun doar ca e un oras cu o bucatarie senzationala in care va sfatuiesc sa mergeti cand vreti sa va premiati, eventual, pentru forma grozava in care ati ajuns si sa puneti un kil sau doua inapoi. A, si cand ma gandesc ca nu v-am spus de halva…
Super calatorie..ma bucur ca ti-a placut si te-ai simtit bine! Meriti pentru ca ai muncit inainte de asta si te-ai incarcat „cu de toate” pentru ce urmeaza! :-)))
Eu cred ca as slabi la Istanbul :))
Nimic din ce ai descris (in afara poate de tort) nu-mi face pofta 🙁
Carne de oaie – bleah
Kebab – bleah
Baclavale – prea dulci
Gozleme – bune, dar nu ma dau pe spate (am mancat anul trecut in Antalya la un hotel – poate nu erau chiar „the real thing”?)
Deci as face foamea pe acolo 😛
PS Bineinteles ca acum sunt viteaza doar uitandu-ma la poze. E posibil ca la fata locului sa se schimbe situatia :))
Pofticioaso, vreau sa iti spun ca si eu am fost la inceputul lunii in Istanbul si m-a prins fix pe picior de „clean food”…sti ce am mancat? dimineata castraveti si rosii si salata..si restu zilei doar mere si portocale si mai gaseam capsuni sau struguri…ATAT:)))) si salivam cand treceam pe langa o cofetarie..of of…
VAAAI CUM ARATAU TORTURILE ALEA,POFTI!!!!
nu ai imbatranit! bunica mea la 93 poate sa zica asta, tu doar poti sa spui ca esti in floarea tuturor calitatilor:-)
Am fost si eu la Istanbul si da, am gustat din rahat de 100 de feluri. Ala m-a tentat. In rest, am mancat ca disperata struguri fara samburi (din aia mici si verzi cum nu mai mancasem vreodata, asta era prin ’99) si piersici grase si zemoase. Ma duceam in piata si cumparam fructele dis de dimineata de la tarani turci in salvari si ciupici din aia cu varful in sus. Asta era in Kusadasi, nu Istanbul.
Sa-ti aduci aminte cu placere de escapada asta! Numai bine.