mic dejun thailandez, un deliciu

mic dejun thailandez, un deliciu

Fiecare isi stie motivele lui, desigur ca nu era nevoie de un clasament care sa ni le spuna, dar parca atunci cand le vezi scrise negru pe alb e altceva.

Inainte sa incep sa va spun de ce femeile uita de prima masa a zilei – caci femeile sunt mai mult vizate de acest sondaj – trebuie sa va povestesc o mini-patanie prin care am trecut nu mai tarziu de ieri. Ninsoare mare, provizie mica in frigider, intarziere spre munca, ce mai tura-vura, m-am trezit fara mic dejun. Eu care il respect cu sfintenie. Pornind spre nameti am uitat si portocala si biscuitii de ovaz pregatiti pe post de gustari macar, asa ca mi-am dat toata ziua peste cap. Am comandat o pizza oribila pe care am inhalat-o aproape, asa imi era de foame, apoi am cersit in stanga si in dreapta portocale si mandarine. Stare generala proasta. Motiv pentru care eu nu voi face (aproape) niciodata ca oamenii despre care ne pregatim sa vorbim acum.

Asadar, femeile sunt preocupate de aspectul fizic, motiv pentru care preferă ca dimineaţa să îşi aranjeze părul şi să se machieze, decât să ia micul dejun, iar kilogramele în plus (nota Pofticioasei: ce tampenie!) reprezintă un alt factor din cauza căruia acestea nu mănâncă dimineaţa, se arată într-un nou sondaj.

Sondajul, efectuat pe un eşantion de 2.000 de persoane, a fost realizat online de One Poll Survey, pentru a marca Farmhouse Breakfast Week (26 ianuarie – 1 februarie), potrivit Daily Mail. 

393311_386672568066007_1500290685_n

unt de arahide, favoritul meu la prima masa

În urma cercetării, s-a constatat că cea mai importantă masă a zilei este ignorată de una din trei femei, pentru că acestea sunt preocupate de aspectul fizic. Astfel, 29% dintre femeile participante la sondaj au spus că sunt prea ocupate să-şi aranjeze părul şi să se machieze ca să mai aibă timp să mănânce dimineaţa.

De asemenea, una din şase femei nu ia micul dejun din dorinţa de a pierde în greutate, 14% dintre participantele la sondaj declarând că nu mănâncă dimineaţa pentru că vor să slăbească.

Un sfert dintre femei sar peste micul dejun, o dată sau de mai multe ori pe săptămână, în timp ce 12% au recunoscut că nu iau niciodată micul dejun.

Totodată, una din patru femei a spus că nu are timp să mănânce pentru că doarme mai mult.

prajiturici de ovaz facute in casa, o alta optiune

prajiturici de ovaz facute in casa, o alta optiune

Durerile abdominale, dar şi alte efecte sunt resimţite de aproape jumătate dintre femeile care sar peste micul dejun. Două din cinci femei recunosc că le este foame în mijlocul dimineţii, 29% au spus că se simt obosite şi fără energie, iar 15% dintre femei au probleme în a se concentra.

Printre priorităţile femeilor dimineaţa se numără aranjarea părului, urmată de îngrijirea corporală şi alegerea hainelor pentru ziua respectivă.

În schimb, în cazul bărbaţilor, micul dejun ocupă un loc important pe lista priorităţilor, fiind al doilea lucru pe care îl fac dimineaţa.

„Nu există dovezi care să arate că, dacă nu iei micul dejun, vei putea pierde în greutate şi există cercetări care arată că persoanele care mănâncă dimineaţa au mai multe şanse de a avea o greutate ideală decât cele care sar peste micul dejun. Poate fi normal ca oamenii să nu simtă senzaţia de foame imediat cum se trezesc, dar este absolut în regulă să mănânce ceva în câteva ore sau să ia un mic dejun mai uşor„, a spus dieteticianul şi nutriţionistul Azmina Govindji.

Mai multe informatii despre subiect gasiti AICI, pe agentia Mediafax, de unde am preluat informatiile.

Dar voi? Sunteti prieteni sau dusmani cu micul dejun?