Obisnuiam sa tin o evidenta de tip om nebun la toate zilele de dieta de cand intorceam spatele ispitelor si pana cand vedeam ce-mi place in oglinda. Sau pana cand ma poticneam de prima savarina. Acum, nu stiu sa va spun daca au trecut doua sau trei saptamani de cand am facut curat in alimentatie. Cred ca trei, totusi… Ce senzatie minunata ca nu mai tin o socoteala aproape paranoica a caloriilor si a altor date dietetice!

Obisnuiam sa cred ca numai daca plec din sala de sport ca o carpa stoarsa de 667 de ori am lucrat bine si corpul meu imi va ridica osanale. Acum, Marius Ivascu, kinetoterapeutul grozav care ma are in grija de cand cu coloana subrezita, reuseste sa ma convinga ca cel mai important lucru e sa ascult vocea organismului. Si sa nu-l biciuiesc cand el tanjeste dupa odihna. Si sa ma bucur de miscare, chiar daca acum ma opresc la fiecare durere, caci durerea inseamna ca am lucrat ceva.

Obisnuiam sa le rad in nas oamenilor care ma sfatuiau sa slabesc pana cand un domn gras spre obez, imobilizat, mi-a spus la institutul national de recuperare medicala „slabiti, domnisoara, fiecare kilogram pierdut va poate salva”. Avem povesti comune – cu o problema rezolvabila la coloana si un sfat de a-si scadea greutatea a pornit si el la drum. Nu doar ca a luat-o pe unul gresit, dar nici macar nu-l mai poate parcurge fara bratele unor infirmieri.

Obisnuiam sa ma gandesc ca sunt invincibila si ca ma pot juca de-a slabitul si de-a sportiva inraita fara niciun fel de urmare medicala (inteleg ca mare parte din chinurile mele sunt cauzate de sportul amatoricesc). Dar nici vorba sa fiu. Sunt doar un om la regim, bucuros ca astazi isi poate folosi mai mult din piciorul stang decat putea joia trecuta si ca poate impartasi aceasta victorie cu voi. Va imbratisez. Nu strangeti tare, grija la coloana!

Bear_Hugs_After_Long_Separation_Wallpaper_gelnz