Am trecut printr-un uichend culinar despre care mi-e jena sa vorbesc, dar in care am redescoperit (oribila senzatie) mancatul emotional. Sigur stiti despre ce vorbesc, chit ca acum dupa prima fraza nu va prea dumiriti. Nu-i nimic, vin cu exemple concrete. Eu, acum: am niste probleme, m-am speriat de ele si m-am refugiat in galetusa cu inghetata. Mancarea vine la pachet cu un confort psihic, cunoastem asta cu totii din copilarie. Pentru orice julitura primeam un fursecutz, daca pierdeam mai multe runde de pitulusu’ puteam cere cu ochi umeziti cartofi prajiti si bunica ne facea cu draga inima ca sa impace copilul. Si lucrurile bune tot cu papa bun erau marcate. Un 10 la dictare inseamna o amandina la cofetaria de pe colt cu draperii verzui. Curatenia generala in camera noastra ne aducea desert la masa, dupa tocanita. De aici ni se trage.
Revenind la mine acum, va spuneam ca am niste probleme (nu mari, nici mici, sa le zicem mijlocii), asa ca am cautat solutia in diverse caserole sau farfurii. Rau, rau, foarte rau. Caci, ce credeti, problemele erau acolo dimineata dupa seara meselor enorme si chiar se inmultisera – acum sunt nemultumita si ca ma strange nasturele de la blugi. Ce am facut eu poate intra la categoria mancat de frica. Mi-e teama de ceva, nu stiu cum sa reactionez asa ca fuga in camara la borcanul dulce.
Poate fi si mancatul din plictiseala – intalnit indeosebi in week-end cand ne trezim rupti de programul mecanic din timpul saptamanii si nu prea stim cu ce sa ne umplem timpul. Pai sa infulecam. Poti manca de plictiseala si la o prima intalnire cu un personaj care nu ti-e deloc pe plac, si cand mergi in vizita la matusa Filofteia care iti spune a 189-a oara drama baiatului ei inca holtei, si cand iesi cu cea mai buna prietena care nu face altceva decat sa se planga.
De bucurie mananci, pardon, bagi in tine, la ocazii mari – nunti, botezuri, examene luate cu laude – dar te indopi pentru ca tu de fapt abia asteptai un pretext sa scapi de lesa dietei (o, cat de gresit) si sa alergi in voie pe pajistile cu napolitane. De politete mananci incoltit – in vizita la soacra, la sefu’, la stiu eu ce personaj pretios – care se uita urat daca indraznesti sa intrebi de uleiul folosit – de care si in ce cantitate – sau daca spui ca vrei doar salata. S-apoi, nu vrei sa superi pe nimeni, nu-i asa (mama lor de situatii din seria – asa face toata lumea).
Acum, ascultati la mine. Toate motivele insirate aici pentru care deschidem frigiderul – teama, plictis, bucurie, politete, maistiueuce sunt gresite. Nu trebuie sa mancam decat atunci cand ne este foame si, in 90% din timp, doar ce ne face sanatosi si fericiti (nu, inghetata e o fericire care dureaza 2,3 secunde, sunt multe alimente crude responsabile stiintific de starea de bine). Data viitoare cand vi se pare ca va da „foamea” afara din casa chiar sa iesiti in prag, luati o gura de aer si intrebati-va sinceramente: de ce vreau sa mananc?
P.S: Sa nu credeti ca dupa mancatul asta de frica am renuntat la stilul alimentar pe care l-am anuntat cu surle si trambite. Nununu, planul merge mai departe – ne impiedicam, ne scuturam, ne incolonam. Hai, hai, ca se poate!
Hai,hai,ca se poate!!:)
Se pare ca tu chiar ai „GUSTAAAAT” weekendul pana la urma ?!
lumea te serveste cu mancare (multa) desi nevoile noastre includ mancare (cumpatata) si miscare deopotriva, asa ca ar trebui transformat cumva mancatul de plictiseala/frica/politete in sportul de plictiseala/frica/politete: sa fugi in weekend de plictiseala… cand esti stresat la servici, sa faci 100 genuflexiuni, rudele sa te imbie cu abdomene si flotari („va rog sa nu va sfiiti si sa mai faceti 10”), iar restaurantele in care se organizeaza nunti sa fie pline de biciclete de cycling si cu un antrenor profesionist pe post de maestru de ceremonii
stim 🙂
@BlackCat: you bet! 🙂
@Oana: mda, l-am cam gustat, dar ii uit gustul cu mancare sanatoasa, ceea ce nu poate decat sa ma bucure!
@Cristina: sunt de acooord! 🙂 aia cu rudele e nemaipomenita!
bun articol! ai mare dreptate
Cand am citit articolul, m-am bufnit rasul! Dar a fost un fel de „ras-plans” pentru ca m-am regasit tare bine in acest articol.
Mi se intampla aproape odata la fiecare 2 saptamani, sa zic asa o medie, in care sa mananc „a prost”, in care realizez ca mananc fara sa imi fie foame, realizez ca mananc pentru ca sunt plictisita sau pentru ca sunt suparata, frustrata sau mai stiu eu ce. Partea buna este ca inainte nu constientizam aceste momente, nu stiam sa diferentiez foamea reala de „foamea” provocata de sentimentele pe care le aveam intr-un moment sau altul.
Am realizat, de asemeni, ca in momentul in care tin un regim, o dieta, cum vreti voi sa ii spuneti si incerc sa mananc pe cat se poate de regulamentar, daca cumva ma impinge pacatul sa pun gura pe ceva necuviincios intr-ale alimentatie..atat mi-a fost!..e ca si cum mi-as pune singura streangul de gat..da,da!asa e, ati ghicit..scap ca scroafa in troaca, intru cu copitele cu tot, ca apoi sa imi para rau ca imi bat joc singura de mine.
Sper sa ajung intr-o zi la autoeducatia pe care mi-o doresc in ceea ce priveste alimentatia si mancatul impulsiv, dar sunt constienta ca pana acolo trebuie sa iau fiecare lectie la rand..nu pot ajunge direct la concluzii.
Iti doresc draga Pofticioasa si tie si mie si tuturor celor care se regasesc in situatia noastra, mult autocontrol si multa determinare, rabdare si mai ales sa ne pastram capul pe umeri/gat..cum vreti voi, in fata galetilor de inghetata, oalelor de mancare si fursecurilor ticaloase.