Ei, uite, la asta nu m-am gandit pana acum: sa fac un soi de top al motivelor care m-au facut pe mine sa imi iau ziua buna de la dieta aflata in plina desfasurare. Am vorbit despre de ce le incepem, cititi aici textul daca l-ati pierdut, dar n-am dezbatut problema mortii curelor de slabire. Adica ce ne spunem noi in sinea noastra cand ajungem in fata frigiderului si in loc sa strangem in pumnulet o capatana de broccoli, plecam cu ditamai batonul de salam pe care abia il tine mana. O sa insir eu niste motive personale, nu le pun in ordinea aparitiei, nici a importantei, nici macar alfabetica. Le pun dupa cum imi amintesc.
1. „Atatea zile ai mancat numai alimente fara gust si, sincer acum, nu se vede deloc. Ce conteaza o masa bogata in plus sau in minus”. Da, asta imi spun des atunci cand dau iama in porcarii alimentare. Si sunt o ticaloasa, pentru ca ce am pus pe mine n-am pus cat as bate din palme, si automat nu am cum sa dau totul jos cat as zice „peshte”. Parsiva replica si cumva tip cerc vicios, caci a doua zi nu arat mai bine, ci mai rau si, ce ma consoleaza mai bine decat o gura de blat insiropat? Of-of-of!
2. „Uite, slabesti asa repede si asa frumos, abia ai cateva zile de dieta si se vede minunat. Pai daca merge treaba asa de bine, cine se mai uita la un rasfat acolo in farfurie?”. Ticaloase si vorbele astea. Pentru ca ma fac mereu sa bat pasul pe loc si sa nu trec niciodata de un anumit numar de kilograme la care arat suficient de bine incat sa ma amagesc ca treaba merge ca unsa, deci imi permit sa fac 2 pasi inapoi. In realitate fac cam 2000 de pasi inapoi, caci nu ma pot opri niciodata dupa o singura masa.
3. „Toata lumea mananca, toti se imbuiba, iau si eu o gura, doua, doar n-o sa ma simt ca o ciudata, o razvratita a dietelor si a sortii”. Mare prostie si replica asta pe care mi-o dau. Ce treaba am eu cu altii? Altii isi baga nasul in dulapul meu cu marimi mari si suspina dupa hainute mititele? Altii se uita in oglinda din corpul meu si ofteaza lung? Altii viseaza de ani intregi la o silueta cum au vazut la papusile de la Aradeanca? Alti se trezesc a doua zi dupa ospat si se ingrozesc pe cantar si simt ca s-au dezamagit pe ei insisi? NU! Eu trec prin toate astea. Si oare de ce nu invat mai repede ceva din ele.
Ia, sa va aud si pe voi, dragilor. Ce va trece prin minte cand dati cu dieta de pamant si va destrabalati culinar?
Ştii de ce mor dietele? Tocmai pentru că sunt diete. Dacă ar exista doar stil de viaţă sănătos, nu ar avea cum să moară. Dacă ne impunem ceva e clar că la un moment dat creierul se va răzvrăti. Am învăţat cu greu cuvintele ”moderaţie” şi ”trăit sănătos”.
Dar, uite că eu nu am renunţat deloc, pentru că niciodată nu mi-am numit viaţa – dietă.
Deşi, cel mai greu NU mi se pare ce fac acum, să am grijă la ce pap şi să mă menţin. Cel mai greu mi s-a părut să mă hotărăsc să spun stop celor 102 kilograme şi să am curajul să privesc oglinda în faţă dar şi să conştientizez că nu voi arată bine peste 2 luni ci este un proces lung şi cu multă muncă (greutatea mea actuală 54,5).
Eu sunt de principiul că nu există ”nu pot şi nu vreau” ci numai oameni care nu şi-au găsit motivaţia să lupte şi să câştige o viaţă sănătoasă pentru ei.
Buna,
Ti-am descoperit blogul recent si m-am amuzat teribil (in sensul bun al cuvantului) de modul in care povestesti!
De ce nu incerci sa consumi doar alimente compatibile cu grupa ta de sange? Nu stiu care este, dar pot sa spun ca a mea este BIII … povestea mea suna asa:
M-am trezit eu in anul de gratie 2009, ziua de 11 ianuarie la o inaltime de 1.66 cu o greutate de 68 de kg!!! Am spus gata, pina aici! Timp de 1 an de zile, am facut in fiecare saptamina cel putin 5 zile (cite 1 ora/ zi) miscare (aerobic, fitness la mine in sufragerie, pentru ca putoarea din salile de sport imi starneste greata) si mi-am reglat putin regimul alimentar, in sensul ca mancam dimineata (de regula fulgi de ovaz, iaurt cu % redus de grasime, 1 lg de miere si fructe de padure/ goji uscate/ coacaze uscate), o masa la amiaza si una seara, nu mai tarziu de ora 19. Sportul de regula il faceam dupa-amiaza/ seara.
Intr-un an, am ajuns la 58 de kg fara eforturi, fara frustrari ( la sensul ca daca doream o prajitura, o mancam, daca doream un anumit fel de mincare il faceam!) Important este ca in tot acest timp am facut o selectie riguroasa a alimentelor … nu mezeluri, nu carne grasa, nu prajeli ….
Apoi, in 2010 am citit mai mult despre alimentele compatibile cu grupa mea de singe si am eliminat carnea de pui (acum imi vine rau cind ma uit la un pui cu capul taiat!), rosiile, glutenul, fructele de mare. Fara alt efort si fara a schimba nimic in afara de a elimina cele alimente de mai sus, in jumatate de an am ajuns la 53 kg … 53 kg pe care le am si acum!!!
Concluzionand: in mod sigur putem sa ne pastram sanatatea (inclusiv sa ne mentinem greutatea) gasind si pastrand doar ce ne face bine!
Hai ca poti!
prin 2010 m-am lovit de asta rau de tot si am cautat raspunsul:
„Nu conteaza ce tip de dieta ati incercat in trecut, fara indoiala ati avut o lista intreaga de restrictii. Dietele hiperproteice ar putea interzice cartofii, dietele hipolipidice ar putea interzice branza. Dietele hipoglucidice v-ar putea interzice sa intrati in bucatarie:-).
Inevitabil, atunci cand sunt atatea restrictii, va veti dori cartofi, veti visa la branza si va veti considera nepoliticos daca veti refuza fursecurile crocante ale matusii X, a treia oara la rand. Asa ca va prabusiti in butoiul cu vina.Pentru ca v-ati impus sau un expert v-a impus o lista de interdictii, percepeti o jumatate de felie de branza sau un amarat de cartof prajit ca pe o crima a dietei: regimul a murit!.
Intervine vina – din cauza ca stiti ca ati deviat de la un set de standarde prestabilite. Acest fapt este valabil pentru majoritatea persoanelor.
In acel moment, din pacate, decidem ca este mai simplu sa facem fata kilogramelor in plus sau efectelor obezitatii decat sa simtim bolovanul vinovatiei de fiecare data cand dorim sa mancam putina branza cu mucegai.
Rusinea
Pentru o persoana care simte ca a inselat regimul exista un sentiment si mai rau decat vina. Rusinea asociata infidelitatii dietetice. Ati trisat asa ca acuma simtiti ca ati esuat. Ce veti spune sotului/sotiei si tuturor colegilor care, v-au urmarit entuziasmul cu care ati intrat la regim? Ca da, ati dat gres? Ca nu ati rezistat decat o saptamana?
Umilinta celor din jur va readuce in ciclul evitarii – este mai bine sa nu fiti la regim si sa fiti gras, calculeaza evitantul, decat sa fiti la regim si sa demonstrati in cele din urma intregii lumi ca nu sunteti in stare.
Creierele noastre se apara si se supara de cate ori apar cuvantele dieta si regim fiindca ambele inseamna restrictii si suferinta.
Este normal sa mai scapam pe langa granitele regimului/dietei fiindca suntem oameni si ne plac lucrurile imorale sau care ingrasa, insa, nu primul cartof prajit sau prima felie de prajitura va condamna definitiv dieta! Cea de-a doua, a treia si intreaga atitudine de a infuleca fara masura duc la grasimea periculoasa si la cresterea ponderala.
Cel mai indicat este sa nu fim la regim sau dieta ci sa adoptam un stil de viata sanatos!”
Citeam ca dietele care permit cate un mic rasfatocazional au mai multe sanse de supravietuire pe termen lung decat cele stricte. Pe de alta parte cred ca intotdeauna exista o varianta de mijloc si intre a manca o pizza sau o mana de broccoli (daca pofta ma roade) prefer o jumatate de pizza cu broccoli cu blat neuleios si sos de rosii facut in casa. Apropo de asta, ieri m-am rasfatat cu budica de cioco cu avocado… 🙂
Cred ca bagatul capului in nisip omoara dietele cel mai des. De fapt totul se reduce la acele momente in care renuntam intentionat la constienta. Inchidem ochii si ne indopam repede, repede, inconstient si fara sa simtim gustul, bagam in noi pana cand senzatia drastica de rau ne interzice sa mai inghitim.
Oricum e vorba de alt fel de foame asta pe care incercam sa o stingem cu mancare.
„plecam cu ditamai batonul de salam pe care abia il tine mana”
Ce a vrut sa zica autorul prin aceste cuvinte? =))))))
Of of of! Cred ca fiecare ar putea sa scrie o carte despre toate datile si motivele care i-au indemnat sa se lase de cantonamentul slabirii. Dar premiul intai il primeste tot ideea aia nebuneasca si prosteasca de a manca ceva ca oricum nu se vede, nu se simte, nu se pune…:(.
Mi-a placut foarte mult ce ne-a scris Sanda. Foarte adevarat. Ne tot invartim pe net, prin carti, prin auzite si incercam fel si fel de diete, complicandu-ne viata si modul de a slabi, facandu-ne singuri rau prin restrictii, impuneri etc. Cand, de fapt, totul e atat de simplu: moderatie, miscare, mancare sanatoasa, putina grija la orele de masa, la marimea portiilor si RABDARE. Nu zic sa ne multumim cu 3 kg pierdute pe an, dar ar trebui sa ne si intelegem corpul ca nu se poate subtia asa, cum vrem noi. Asa cum nici acele kg care ne deranjeaza n-au aparut peste noapte. Si aici, mare atentie la perioadele de platou care vrem-nu vrem, tot apar. Atunci ne moare noua cheful de slabit!!!!
Consider,ca mancam o prajitura…exact atunci cand simti ca au aparut deja rezultate,si ca o mica exceptie(o prajitura)nu o sa strice atata munca…cel putin eu una…asa de „bine” procedez,ma chinui cu dieta,sala,tratamente,ceaiuri,pastile,cand vad ca al meu trupsor coopereaza…imi zic merit si eu o recompensa…
@Ralucuta: Foarte frumos spus. Felicitari pentru povestea de succes!
@Adina: ma bucur ca iti place blogul. si te felicit pentru reusita ta!
@Sanda: ca bine zici tu acolo! ti-am citit si declaratia anti-dieta de pe blog, mi-a placut mult de tot.
@CristinaB: sper ca nu te-a dezamagit budinca :)pentru mine este realmente divina.
@crossthelimit: perfect de acord cu alt tip de „foame” pe care incercam sa o stingem (ce fraieri!) cu zahar si prajeli.
P.S: autorul a vrut sa spuna ca ii e cam dor de un salami italian delicios. sa nu intrebi ce vrea sa zica si cu asta :))
@Jenny: ce comentariu minunat! sunt de acord cu fiecare cuvintel. acum sa trecem si de la vorbe la fapte 🙂
@Victoria: eu imi doresc din suflet sa nu mai mai „chinui”. cred ca aici gresim, chinuindu-ne. incet, incet, ajungem noi pe calea cea buna.
Doamne, cata dreptate ai ! Ma gandesc acum oare cate persoana se regasesc in randurile astea.. Si cand imi amintesc ca totul tine de vointa… Iar eu o pierd mereu.. Ma regasesc in totalitate aici si constat ca nu sunt singura. Sa ne fie rusinica.:.)))