„Si”, imi zice,”de ce crezi ca nu poti sa slabesti, desi ai toate asa-zisele arme la indemana? Ai mai facut-o cu succes, cunosti toate informatiile pentru asta… Sorb o gura din cappuccinoul meu si ii spun sec „Nu stiu”. „Atunci, sa o luam altfel. Ce crezi ca ar schimba in viata ta slabitul?”, ma intreaba. Incep sa rid. „TOTUL! Jobul mi-ar merge mai bine, relatia mi-ar hiperinflori, eu as fi o minunata cum alta n-a mai fost…”. „Oare?”, imi baga mortul in casa. „Oare toate lucrurile astea s-ar rezolva peste noapte cand te vei urca pe cantar si iti va arata 50 de kile? Daca nu va fi asa…? Ce se va intampla atunci? Daca, de fapt, tu folosesti kilogramele astea in plus drept scuza perfecta. Nu merge ok relatia – e de la ele. Nu te simti infloritoare si extraordinara la munca, e din cauza lookului durdulit. Daca ai fi slaba ca-n dorinta, dar lucrurile tot n-ar merge? Atunci ar trebui sa recunosti ca vina era a ta, nu a kilelor”. Si uit si de cappuccino si de tot. Are dreptate.
Am slabit de trei ori in viata mea niste cifre insemnate. Dar, in afara unei perioade cu rochii inflorate de numere mici S spre XS, nu s-a schimbat nimic major. Nemultumirile mele profesionale, personale, sociale, au fost aceleasi. Plangerile au ramas la fel. Nicio bagheta magica nu mi-a atins viata ca sa o umple de sclipici. Si, probabil, atunci cand am vazut asta, m-am ascund rapid, la loc, in spatele doamnei Amandina. Pentru ca atunci cand nu ma mai puteam vaita de kile, nu mai puteam arunca vina pe ele, trebuia sa spun cinstit ca din cauza mea, a ceea ce am facut sau nu, a ceea ce sunt sau ba, nu din cauza unei greutati, nu merg aia si aia si aia.
Iata ce spunea un psihoterapeut pe care l-am intervievat pentru voi, acum cateva luni, pe acest blog: „…Inconstientul nostru stie cel mai bine care sunt beneficiile secundare ale kilogramelor in plus. Ele reprezinta un zid impozant in spatele caruia ne putem ascunde nereusitele, o explicatie plauzibila a oricarui esec personal, o scuza credibila pentru neasumarea oricarei noi perspective. Obisnuiesc sa le spun pacientelor mele cu tulburari de alimentatie, inca de la inceputul procesului terapeutic, ca reala dificultate va aparea in momentul in care kilogramele in plus vor disparea. De abia atunci se vor confrunta cu valoarea propriei persoane, fara pretexte si mecanisme de aparare construite constient, pentru a explica si accepta neputintele, nereusitele, incapacitatile si limitarile propriei persoane….”. Gasiti interviul complet aici: http://bit.ly/13OG9Hb
Nu lasati sa vina ziua de luni fara sa scrieti pe o hartie urmatoarele: „de ce vreti sa slabiti?” si „ce credeti ca va schimba o silueta conturata in viata voastra?” Fiti sinceri, cei mai sinceri, nesperat de sinceri, dureros de sinceri. Am sa fac si eu la fel.
Frumos articol….punc ochit,punct lovit,draga Pofti! :*
Multumesc, Alinutza. Imi era dor de tine 🙂
Si noua de tine miss….. Dor adica 🙂
Daca as slabi,din nou m-as bucura de aprecierea celor din jur,as zambi la fetele mirate,care se intreaba cum am slabit.
E catharsis la mine – chinul slabitului sunt o pedeapsa pentru toate momentele de lene, delasare si egocentrism. Incerc sa devin mai buna, pe scurt.
Nu pot sa cred. Deci sunt o persoana normala, sanatoasa mintal?
Pentru ca, din fericire, si imi cer scuze pt lipsa modestiei, singurul motiv pentru care vreau sa slabesc este pentru ca vreau sa am niste haine masura S si sa fiu sanatoasa in viitor. Mi-e frica de un atac de cord sau cerebral, dar relatia cu siguranta nu are suisuri si coborasuri din cauza celor 5+ kg mele. Cu atat mai putin cariera.
Deci da.. mersi pentru articol. Acum ma vad si eu mai bine 🙂
Ana C, n-ai inteles nimic. Te rog, abandoneaza acest blog. Nu te mai chinui sa pricepi, nu-ti iese.
Ha, mie terapeuta mea mi-a zis ca de fapt nu vreau sa slabesc. Ca pentru mine mancarea e dragoste (asa a fost relatia mea cu bunica), iar rasfatul zilnic ma ajuta sa simt ca traiesc cu adevarat.
M-a speriat gandul, dar ar explica multe si ar fi scuza perfecta. Cum am interpretat eu (extremist, cum ii me firea), insemna sa ma las de tot si sa imi umplu bucataria de cheesecake. Ofc, nu se referea la asta. Mai ales ca, daca e sa ma leg tot de firul rosu cu Anyu, bunica mea, ea gatea pentru noi din legume, aveam mese regulate, aveam Gradina de la Corbi pe care ea o bibilea cm cu cm. Ea a stat la 70 kg toate viata ei, mancand carne o data sau de 2 ori pe saptamana si in rest totul din gradina, tin minte ca avea pensia de 350 lei/luna – doamne, cum a putut trai cu banii astia. Si bunica mea era mica burgheza, doar a avut doua case la Arad si in afara de legume si fructe si nuci nu aveam nimic altceva in mica gospodarie. Dar uite ca a trait frumos si mi-e tare dor de ea.
Ceea ce imi doresc si mie, sa traiesc frumos (ok, poate si 70 kg), am atatea de invatat de la ea <3
Ana C, din pacate nu am un link, insa e dovedit clinic ca o persoana obeza care are obiceiuri sanatoase (stress release, sport moderat, alimentatie ok, no smoking, implicare in comunitate) are la fel de multe sanse ca o persoana slaba care face acest lucru. Basca ca o persoana overweight o sa isi puna problemele astea de healthy living mai mult decat una slaba – stiu de la prietenul meu de 65 kg la 183, eu am 101 la 173 – vad diferenta intre noi.
Problema e ca stresul pe corp si minte in timpul slabirii (sau al want to lose weight) e uneori mai daunator decat beneficiile pe care ti le aduce un corp mai slab. Si, statistic, stresul e the biggest killer in the world, the cause of all nasty disease, etc etc
Which do you choose?