silueta e o chestiune de alegere

Duminica, 180 de grade sau cate or fi fost, pe la pranz. Un munte de vointa se ridica in mine si ma face sa sar de pe canapea, sa impachetez rapid o geanta de sala si sa proclam: mie nu-mi pasa de leneveala duminicala, eu vreau sa imi alerg cei 5 km. Zis si plecat.

Orasul e gol, topit, adormit. Ma fac ca nu vad toate indemnurile la inghetate si terase si zacut cu prietenii la bauturi cu multa gheata. Imi vad de drumul deja batatorit pana la sala unde trei ametiti ameteau si mai tare pe cate o banda de alergat. Dau sa imi scot papucii de gonit, cand, ce sa vezi, pentru ei inca era duminica. Zaceau relaxati pe terasa apartamentului meu, uitati de ochiul vigilent al sportivei plecate in graba spre antrenament.

Apele curg pe mine, incep sa injur incet cat sa nu o deranjez pe unica mea tovarasa de vestiar – plictisita si obosita isi strange lucrurile si aranjeaza o iesire cu niste cunoscuti la o limonada. Ti-o strica si tie una?, zice o voce cunoscuta. Semana cu cea care ma tot trimitea la amandine si prin fast-food-uri in vremurile triste ale kilogramelor mele multe.

Raman singura in vestiar si dau sa ma asez pentru o decizie inteleapta. Miau miau, face Iphone-ul. Noi ne mai vedem azi?, intreaba o amica buna, nevazuta de luni intregi. Si, nu stiu sa va spun de unde, Everestul vointei se inalta iar in mine, ma scuz prietenei, inchid geanta in vestiar ca sa fiu sigura ca trebuie sa ma intorc dupa ea si ca nu voi avea de ales odata ajuns in racoarea casei si plec val-vartej.

Ies in arsita, alerg spre statia de autobuz si ma uita Dumnezeu acolo o vreme. Nu cedez, ar fi chiar culmea – ce daca Mercur e retrograd si mi-a ascuns papucii sportivi, oameni cu determinare suntem! Dupa 25 de minute, in care imi revad toata viata si imi numar toate caloriile saptamanii, apare si RATB-ul.

Si tot asa inapoi, si tzop pe banda si fuga-fuga 5 km intr-un record personal al celei mai mici durate pentru aceasta distanta. Si da-i iar cu asteptatul cu urechi de magar dupa autobuz, si hai cu dushul… „A cam trecut duminica asta degeaba”, imi spune o alta prietena la telefon, pe inserat. S-o crezi tu!, ii spun in gand, si imi intind bine picioarele obosite.