Se intampla din nou. De vreo doua luni ma cocot pe cantar si, ce sa vezi, alta cifra nu mai stie. Aceeasi iar si iar si iar si iar si iar si iar. Ca ma scoate din minti e putin spus. Oglinda ma arata tot mai osoasa, schimb pantalonii intr-un ritm care ar face fericit orice patron de fabrica de confectii, rochiile luate cu un numar mai mic acum sunt maaari si bune de donat, dar cantarul – mai cu motz – nu se lasa impresionat de nimic si ma tine de cateva saptamani bune, de fapt luni bune, in ceea ce nutritionistii numesc perioada de platou.

Pana acum nutream numai sentimente de bine cand auzeam de „platou”. Daca mai era si din cele de cofetarie cu mini-eclere si baby-amandine, pe mine ma pierdeati din poveste. Acum, aud platou si imi vine sa dau cu unul de pamant, caci cantarul m-a innebunit: imi serveste zi de zi aceeasi cifra dolofana pusa frumos pe un platouas.

scale-300x300

Nu am sa ma ocup in acest articol de partea explicativa si solutiile de a iesi din acest impas dietetic – am mai scris despre ele AICI sau AICI – acum vreau doar sa ma plang si sa-mi vars supararea in cateva randuri. Sa nu credeti ca nu am incercat toate variantele de reparare a situatiei: degeaba am mai schimbat lucruri in dieta, degeaba am intensificat sportul. M-am poticnit, culmea, la aceeasi greutate la care ma poticnesc de fiecare data cand am ganduri de subtiat. Poate e un semn.

Asadar, astept incurajari, acatiste 🙂 si ponturi despre cum sa inving aceasta perioada a batutului de pas pe cantar. Daca stiti niste secrete, n-a existat niciodata un moment mai bun sa mi le vindeti!