V-am mai vorbit eu candva, adica AICI, despre ce anume ne pune pe ganduri si, mai apoi, pe fapte dietetice si va spuneam atunci ca pozele sunt o varianta. Sa-ti pice ochii pe o varianta dolofanita de-a ta, intr-o fotografie in care parca te cauti degeaba caci nicio figura nu-ti pare cunoscuta – tu esti obisnuit ca o varianta injumatatita a ta – ei, asta poate fi o experienta datatoare de branci.

Mie mi s-a intamplat rau de tot, acum multi ani, cand primisem un aparat foto nou si testam functia prin care facea poze singur. A fost dureros. Cum, la fel de dureros a fost si sa privesc o fotografie facuta acum 3 zile, o fotografie in care apare cineva care poate sustine ca sunt eu, dar eu din capul meu nu sunt aia. Ati inteles ceva? 🙂

Mereu mi se intampla sa privesc oameni grasi, sa ma uit la fetele lor deformate si sa-mi spun – ce pacat ca oamenii acestia nu vor sti niciodata cum le-ar fi putut arata cu adevarat fata, vor trai cu un soi de minge drept fata, cu obrajii deformati si alte trasaturi exagerate sau ascunse de grasime.

Ei, sentimentul acesta l-am avut si pentru mine ieri cand priveam poza de care va spun. Ce fatza frumoasa, am gandit, pacat ca e rotunjita pana la exagerare. Abia apoi am constientizat ca era a mea. Si ca, daca nu fac ceva… NU! Nu se pune problema sa nu fac ceva (legat de greutate). N-o sa mai fac poze, o vreme, dar asta e alta poveste…

DOLOFĂNISME