Mi-am permis sa parafrazez faimoasa melodie cu dragostea, semnata Gheorghe Gheorghiu, ca sa mai indulcesc un pic atmosfera inainte sa imi marturisesc pacatul. Se facea ca ieri am alergat prin oras cat a fost ziulica de lunga cu treaba si am facut greseala sa nu ma gandesc la momentul in care stomacul isi va cere drepturile.

Alergand dintr-un loc intr-altul, dar incercand sa ma tin darza, am refuzat diverse lucruri de prin meniuri care nu imi sunau bine, cu gandul la mancarea buna si curata de acasa, unde nu vor exista ispite care sa imi puna in primejdie stilul alimentar cu care ma imprietenesc sub ochii vostri. Si rezist, si rezist, si sorb doar o ciocolata calda toata ziua, si rezist, si iar rezist….

Dar cand intru pe usa casei, sa va tineti! Nu am mai tinut cont de nimic. Ca aia nu se combina cu aia, ca din aia mi-am promis sa nu mai mananc totusi, ca nici aia nu e o idee prea buna. Nu m-a impresionat nicio scuza, am ras tot ce am gasit (hunii si tatarii m-ar fi privit cu invidie), mestecand in picioare, nici vorba de timp sa ma asez, umflandu-ma ca un cimpoi si mai apoi caindu-ma amarnic.

N-am mai simtit de ceva vreme senzatia aceasta de foame de lup, in care, flamand tare, mananci necontrolat. Si nici nu vreau sa mai stiu de ea. Voua va doresc sa invatati ceva din patania mea si sa luati mereu, dar mereu, ceva de rontait la voi cand stiti ca aveti de colindat. Apai rau imi sedea mie cu un mar in geanta, mar care a plans toata ziua singur in frigider? Of, of, of.