ziua in care intrebam din nou „dar, o salata nu aveti?”

La multi ani, la multi bani, la putine kile, la multe vacante cu all-inclusive total si absolut neingrasator!

Acum ca v-am urat, sa ma si spovedesc. Anul acesta – ma rog, ala trecutul – am facut ceva ce n-am mai facut de cativa ani de sarbatori: m-am porcit. Rau. Inimaginabil. Revolator. Cumplit. Groaznic. Oribil. Dincolo de inchipuire. Socant. Tare. Enorm. Infinit.

Nu imi caut scuze, dar s-a adunat un lighean de factori care au condus aici. Mai intai, la inceput de decembrie mutatul mi-a zgaltait rutina dietetico-sportiva. Pomenita la casa, cu ditai curtea si un gratar tentant lasat mostenire de fostii locuitori, au inceput party-urile. Burgeri, carnati de casa, fripturi felurite, mici recunoscuti la nivel mondial pentru savoare si ingrasare. Dupa musafirii de casa noua, au venit musafirii de Craciun, apoi a navalit Revelionul peste noi si iata-ma acum in fata voastra marturisindu-mi pacatele culinare.

Am sa spun tot – nu pentru ca greselile marturisite sunt pe jumatate iertate, doar n-o sa-mi topeasca nimeni cu o unealta imaginara jumate din kilele depuse – ci pentru ca sigur ati trecut si voi prin asta si va veti bucura sa aflati ca nu sunteti singuri. In ultimele doua spre trei saptamani am poftit (si infulecat) urmatoarele: cartofi prajiti in casa, taiati, sarati si apoi devorati cu manutele astea doua (ai vazut poza), cereale Nesquik cu lapte (in vremea facultatii mancam dintr-astea, o sa vezi poza), faimosii carnati proaspeti craciunistici, ciocolata calda cu rom, o cutie cu bomboane (diferite, nu identice, ca din acelea pe care le duceam la scoala cand era ziua mea), alune Felix la cutie, pepsi-cola la sticla, steak delicios. Poate imi scapa ceva, desi nu cred.

Hainutele mele S ma trageau de maneca si de fermoare zi de zi, cu o oarecare disperare. Mustrarile de constiinta m-au trimis pe 24 decembrie, chiar in ajunul Craciunului, cand am avut vreo 17 grade, la o alergare eliberatoare. A mers greu spre cumplit de greu. De atunci am pus papucii sportivi in cui pana astazi (5 ianuarie, prima zi de purificare). Am avut doua momente de panica – unul cand, dupa revelion, a trebuit sa ies din hainele lalai de casa si sa intru in cele suple de oras. Am avut emotii pana la ultimul nasture. Si apoi a mai fost momentul in care am intrat intr-o cabina de proba, momita de niste promotii – sa nu credeti ca am ajuns pana intr-acolo incat sa mi se schimbe marimea, nu,  a ramas aceeasi, dar daca te uiti la mine iti amintesc un pic de carnaciorii dolofani de Craciun.

Regrete? Zero barat. Am avut un 2014 exemplar-culinar. Bine, exceptand vacantele, in special pe cea americana. Asa ca, dupa cateva luni de cumintenie, mi-am luat o luna de porceala. A fost bun, dar mi-e dor de alimentatia mea usoara ca fulgul. Atat de dor, incat pe 2 ianuarie, savarseam primul sushi din viata mea (vezi iar poza), cu aceleasi manute cu care prajeam cartofi. Pe 3 – tot sushi. Pe 4 – idem. In 5 suntem si ma grabesc sa inchei ca sa fug la piata pentru o aprovizionare cu legume si fructe.

Umbla vorba aia cu nimic nu are un gust la fel de bun ca gustul victoriei slabitului. Si e adevarata. Pentru ca sunt gusturi complet diferite. Minunate, amandoua. N-as renunta la niciunul. Si iata-ma descoperind ca unde echilibru nu e, nimic nu e. Asadar, dupa o luna de carnaraie, prajeli si dulciuri, urmeaza trei de telina, sfecla si peste. Echilibru, domne’!

Voi ce-mi povestiti dupa sarbatori?

P.S. Dupa ce am publicat articolul, mi-am dat seama ca nu am scris cat m-am ingrasat. Nu stiu. Dupa revelion n-am mai avut taria sa pasesc pe cantar. Pana in revelion aveam vreo plus 2 si. Discutam zilele urmatoare.