Mi-am dat seama ca eu sunt ca trenu’. Ma pui pe roti si iti merg frumos pana la destinatie, dar daca ma sari de pe shine – ma duci in Franta, de pilda – nu-mi gasesc chiar asa usor drumul lin inapoi pe calea ferata cea dreapta.

Va marturiseam azi-dimineata AICI ca cele doua saptamani de mancat cumpatat au schimbat ceva in mine, schimbare pe care am simtit-o in Paris. Insa intoarsa acasa, nu mai reusesc sa stau departe de chestiuni cam ingrasacioase, chit ca mananc putin, caci stomacul nu mai doreste mult si prost.

Cu toata rusinea, meniul zilei arata asa: 

click pe poza pentru a o mari

Am ales sa nu va spun porcariile mancate ca sa nu va fac pofta si sa va stric si voua cheful de salate fara de pata. Nu se compara cu ce mancam inainte de curatenia prin alimentatie, dar, totusi, nu-i bine.

N-am scuza pentru anulatul mersului la sala, chiar nu am. Ieri m-a pus la pat un virus de raceala, dar azi a inceput sa-mi fie mai bine, asa ca puteam sa merg la niste cursuri prietenoase cu coloana. Dar o lene cumplita m-a facut sa apas pe butonul care anula programarile. Asta dupa ce pusesem o poza plina de motivatie pe pagina de Facebook.

Frigiderul urla dupa produse proaspete, echipamentul sportiv se intreaba cand va fi din nou pus la treaba, iar eu as vrea sa stiu daca sunt singura care se urneste mai greu ca un bolovan dupa cateva zile-exceptie. Of.

P.S – la cererea publicului precizez ca „oribilitati” inseamna in cazul de fata prajeli si dulciuri.

JURNALUL POFTICIOASEI