Nu prea fac asta, nu prea scriu texte personale care nu sunt strict legate de diete, sporturi si alti demoni dolofani. Dar am trait momentul asta emotionant zilele trecute la Atlanta si vreau sa il impartasesc cu voi, sa va fac sa incepeti saptamana visand. Asa ca asta este primul si, probabil, penultimul articol (imi pastrez o marja de eroare) incredibil de „despre mine”.
Cand eram mica (si grasunica) aveam fixatia asta pe balene. Ma fascinau – imi si placeau, dar ma si temeam de ele si eram 101 % convinsa ca am una sub pat. De aceea ma acopeream mereu cu toata plapuma pana peste cap. Vazusem una uriasaaaa intr-un soi de atlas de pe vremea comunista – anii ’80 si ceva – si imi picase cu tronc. Una albastra, splendida. Si copilul de atunci si-a fixat un tel: cand se va face mare cel mai si cel mai aprig vis va fi sa zareasca o balena dintr-asta acasa la ea, in Ocean. Am 30 de ani si nu mi-am pierdut speranta ca intr-o zi o sa traiesc intalnirea.
Pana atunci, mi s-a implinit un visulet – adica un pui din visul asta mare. Am fost luata de mana si dusa val-vartej la acvariul din Atlanta, Georgia, unde am dat nas in nas (oare nas se cheama si la balene?) cu o balena beluga. O balenuta pe alb, nu pe albastru cum imi doresc eu, dar, totusi, o balena.
Prima cu care dau ochii live, vorba limbajului de televiziune cu care am lucrat 10 ani. Bine, am mai vazut o balenuta cand m-am mai uitat in oglinda, de-a lungul anilor, dar asta nu se pune. Si mi-am amintit de visuri si de puterea noastra de a crede ca intr-o zi se vor indeplini. Chiar si asa, pas cu pas. Chiar si asa, in spatele unui geam de acvariu. Chiar si asa, intr-o zi in care nu prea iti arde de zambete, cu atat mai putin de unele largi.
Asa ca nu uitati sa visati. Ca o sa arate cantarul 50 de kile, ca o sa iasa perfect analizele alea generale dupa o incercare grea, ca o sa vedeti Balena de pe o nava pierduta undeva in ocean. Orice, oricand, oriunde. Si bucurati-va de fiecare pas care va duce mai aproape de dorinta. Sunt curioasa – care e Balena voastra? S-apoi gata, inapoi la calorii si meniuri sanatoase 🙂
avem fiecare turma noastra de balene…:)
Ma bucur ca ai vazut balenuta si ca esti optimista, asa si trebuie!
Profita de senzatia asta… ca un astfel de sentiment iti da senzatii! In general simti mult mai des cat e de imposibil sa te apropii de un vis. Am obosit sa visez, si imi pare ca asta mi-ar aduce mai multa dezamagire si durere decat a lua lucrurile asa cum sunt, sau asa cum vin. Probabil am o perioada mai proasta… Insa cunosc si ce simti tu acum, e rar, e nepretuit… Hold on to that feeling! Cu drag, si dor…
Acelaşi sentiment l-am avut eu când am înotot cu delfinii, un vis devenit realitate, ceva ce nu speram niciodată că voi reuşi. Doamne au trecut 7 ani de atunci…
Îmi permit să îi dau un sfat necerut Inei, care nu mai vrea să viseze 🙁 ” Visează, doreşte, crede şi nu contează dacă se vor îndepli toate dorinţele tale, dar 1% din ele dacă se îndeplinesc eşti un om fericit. Visele le avem să ne înfrumuseţăm viaţa, dacă se şi îndeplinesc şi devin realitate atunci suntem norocoşi, dacă nu se vor îndeplini niciodată, nu contează decât că le-am avut”
o combinatie de vise si acceptare este filozofia mea. Mereu sa existe un vis, mic sau mare, pe noptiera de langa pat si mereu sa accepti realitate, pentru ca de multe ori sunt doar treptele pe care urci pana la a pune mana pe visul tau.
am vazut si eu beluga vara asta si e tare draguta; parca-ti zambeste 🙂
„Bine, am mai vazut o balenuta cand m-am mai uitat in oglinda, de-a lungul anilor, dar asta nu se pune.’-Pofticioaso nu crezi ca ai fost cam dura cu tine inseti? 😛
Pofticioaso, m-am gandit la tine cand am auzit asta azi de dimineata la radio:
http://soundcloud.com/io9/piis0960982212010093-mmc2
adica, o balena beluga care canta.
ce frumos! mersi, Raluca! 🙂