Este ziua dinaintea cursei de la semimaratonul international la care m-am inscris cu atata entuziasm si ma simt norocoasa daca pot calca macar cu piciorul stang. Delasarea mea in privinta fizioterapiei (v-am tot spus ca am necazuri cu coloana) si in privinta slabitului, pentru ca orice kilogram apasa cu o forta incredibila asupra unei vertebre slabite si a unui nerv ca vai de el, mi-au facut saptamana un calvar.

Am inceput-o luni cu o dovada de inconstienta 100% cand, neantrenata, am dat iama in sala de biciclete pentru 2 ore (?!!) de spinning cu cei mai duri instructori. De atunci a inceput chinul chinurilor. Coloana mi-a zvacnit neincetat, iar piciorul stang aproape a paralizat. Am inceput sa primesc reprosuri, am inceput sa ma intreb si eu neincetat ce a fost in capul meu.

"Priorities" Road Sign with dramatic clouds and sky.

Nu am sa pot alerga maine la cursa, e mai clar ca buna ziua. Dar pot sa va spun sa invatati din prostia mea si sa nu mai amanati lucruri extrem de importante pentru voi. Sa nu mai trageti de „maine” ala, indiferent ca vorbim de slabit, de insanatosit, de lamurit. Aveam trimitere la recuperare medicala din februarie! Aveam in buzunar indemnul medicului sa ma pun serios pe slabit tot de atunci. Am slabit 2 kilograme in ultimele 2 saptamani, dar cu ce sa ma incalzeasca acum? Acum ma simt norocoasa daca durerile ma cruta cateva minute si daca pot umbla dintr-o camera in alta punand piciorul jos cam 85 %. Nu faceti ca mine! Intocmiti-va chiar acum o lista de prioritati si tineti cu dintii de ea. Strans de tot!