Iata ca mi s-a terminat prima saptamana de alimentatie schimbata, caci daca voi spune dieta se vor gasi carcotasi. Despre cum stau lucrurile pe cantar vom vorbi abia maine, caci abia marti dimineata am vazut dezastrul in numere.
Pana atunci, vreau sa va spun ce credinta dietetica mi s-a intarit dupa aceste 7 zile de reacomodare cu un stil de mancat mai echilibrat si mai cumpatat. Aceea ca daca ai avut o perioada lunga in care alimentele grele ti-au fost cele mai bune prietene, nu poti sa te prefaci de a doua zi ca nu le mai cunosti si sa le intorci spatele cum le vezi pe un raft. Probabil asta este unul dintre principalele motive pentru care mi-au murit inca din fasa atatea tentative de slabit. Saream brusc din produse proaste in produse hipersanatoase si ma asteptam sa si functioneze. De functionat, functiona cam asa: strangeam din dinti o saptamana, hai, doua, dupa care ma infigeam in vechile mele pasiuni si ma rotunjeam si mai abitir.
Creierul nostru se opune la asa ceva cat poate el de tare: intr-un studiu publicat in National Academy of Sciences cercetatorii descriu cum le-au dat soriceilor de laborator zahar si mancare cu aroma de ciocolata dupa care i-au lasat fara asemenea „delicii”. Imediat creierele lor au inceput sa pompeze o cantitate de 5 ori mai mare decat cea normala dintr-un hormon al stresului, acelasi hormon care le face zile negre dependentilor de droguri care incearca sa se lase.
Asadar, dragilor, pasii mici sunt sfinti daca vrem sa facem o schimbare care sa ramana si sa dea rezultate, nu sa se topeasca intocmai ca inghetata mea adorata de caramel sarat (yum!) tinuta in caldura lui august. Asta am incercat sa fac si eu in aceasta saptamana care a trecut si sunt tare incantata de ce a reiesit.
Am reprins gustul legumelor, al portiilor mai mititele, al fructelor pe care recunosc ca in ultima luna le cam parasisem. Nu ma grabesc sa vad o scadere pe cantar care dupa aceea se va intoarce inmultita cu doi, nu caut infometare si nu mi-am pus cronometrul sa incap in rochitica din clasa a 12-a pana la ziua mea, din primavara. De ce mi-as mai face singura rau si m-as amagi? Ce-as avea de castigat? Ca ce-as avea de pierdut tocmai v-am insirat.
P.S: Aveam si o datorie, Jurnalul Pofticioasei de ieri.
click pe poza ca sa o mariti
Wow! Acum, cu rezultatele acestui studiu, inteleg de ce ma simteam ca naiba de cate ori, vorba ta, saream din halit in restrictii totale. Mereu ma gandeam ca Doamne, ce persoana aiurea sunt! Cat de mancacioasa pot sa fiu de intru in depresie dupa cateva zile fara placerile mele culinare? Dar cam din decembrie m-am relaxat, am renuntat la yo-yo si dezamagiri (care mi-au adus multe kg in plus) si mi-am propus sa pornesc la un drum mai lung (mult mai lung) dar sigur. Am slabit foarte putin fata de cum eram eu obisnuita, insa mancand de toate si moderat am scapat de stari depresive si de caderi catastrofale (in sensul, ca nu mi s-a mai intamplat sa ma arunc in portii gigante din moment ce mi-am mai permis unele mese ,,interzise,,). Decizia asta am luat-o cu gandul ca altfel nu se poate in cazul meu, cu poftele mele. Dar vad ca asa e normal, ca pur si simplu nu-ti poti supune organismul la asemenea extreme de pe azi pe maine si sa el sa nu reactioneze. Aici, deja nu mai e vorba doar de pofte sau obsesii culinare, ci de intreg sistem al nostru care are si el un cuvant (greu) de spus. De aceea, este intradevar mai bine si mai sigur sa scoatem treptat unele mancaruri din alimentatia noastra si nu…toate de luni :).
Nu poti sa dai jos in cateva saptamani ce ai adunat in ani de mancat aiurea.
Eu am renuntat la alimentele rele incet si pe rand, iar in cateva luni bune(~8) m-am ales cu 13kg in minus si o alimentatie mult mai ok. In toata aceasta perioada mi-am dat voie sa trisez, dar niciodata prea mult. Mai ramane sa ma apuc si de sport, dar vaii lenea…