Pofticioasa nu incheie o saptamana grozava pentru dieta, dar poate vom vorbi despre asta, pe larg, maine. O incheie insa cu o veste buna, pe o tema care o face sa se linga pe degete la cafea. Ciocolata neagra si ale ei beneficii. La inceput, gustul acestui sortiment nu mi-a spus absolut nimic. Eu o sunt (sau mai bine spus eram pana foarte de curand) fata vaniliei, a ciocolatei cu mult lapte, a cremelor mai ales de culoare deschisa in prajituri. Ciocolata amaruie mi s-a parut o anomalie alimentara cu care nu ma voi impaca. Si totusi, asa cum va spuneam si ieri, gusturile chiar se pot educa.
Citind in ceva revista in urma cu multi ani, ca ciocolata asta ne poate face bine la sanatate si este mult mai recomandata in dieta decat surata ei scaldata in lapte, am inceput sa imi administrez cate un patratel in fiecare dimineata la cafea. Si sa stiti ca am slabit cu tot cu ea. Obiceiul a pierit in ultimele luni, dar, printr-o dulce (amaruie) coincidenta a reinviat in aceasta dimineata pentru ca nu am putut rezista unei tablete vazute pe o taraba.
Si pe cand luam eu o inghititura de ciocolata, una de cafea, una din noutatile nutritionale ale planetei iata peste ce titlu dau: „Pentru a slabi, este indicat consumul de ciocolata neagra, dar cu moderatie”. Pai asa mai baieti! Americanii s-au ocupat de cea mai noua cercetare care ne spune ca aceasta ciocolata are putere de a ne scadea IMC-ul – indicele de masa corporala, prin efectul pe care il are asupra metabolismului. IMC-ul asta permite calcularea corpolentei unei persoane si este raportul dintre greutate si patratul inaltimii. Participantii la studiul de care va zic, a caror medie de varsta a fost 57 de ani, care mancau ciocolata in medie de 2 ori pe saptamana si faceau sport de 3-4 ori, aveau un IMC mai mic in comparatie cu cel al persoanelor care nu consumau acest desert la fel de des.
„Este o descoperire putin surprinzatoare”, a declarat Beatrice Golomb, de la Universitatea California din San Diego, coordonatoarea studiului.
Iar o colega a adaugat: „Cu condiţia să fie consumată în limite sănătoase (aprox.28 grame pe zi, din cea neagra), ciocolata nu îngraşă. Din contră, ea permite controlarea greutăţii” – Suzanne Steinbaum, directoarea departamentului de maladii cardiace din cadrul spitalului Lenox Hill din New York. Gasiti toate informatiile aici.
Ai mare dreptate, gustul se educa! Eu asociam ciocolata neagra cu vremurile cand gaseam numai suc Brifcor si guma „tigareta”, dar dupa muuulte articole citite si muuulte feluri de ciocolata neagra gustate, pot declara cu sufletul deschis ca este preferata mea! Daca mai are si menta sau lamaie este divina! Acum „sar” pe doua patratele de ciocolata neagra! Multumesc ;)!
Ai grija, Carmen, pentru ca ciocolatele cu arome au de multe ori si numeroase ingrediente cam dubioase in ele. Cauta mereu cacao pura, vanilie naturala si totul cat mai de la natura. Mie imi place cea cu 70% cacao. Imi amintesc ca am luat candva una cu 90% cacao si n-am putut lua mai mult de un sfert de gura din ea 🙂
Eu am fost intr-atat de zuza incat mi-am luat si ciocolata cu 99% cacao. Bineinteles, fara a ma astepta sa fie savuroasa. Mie-mi place ciocolata neagra simpla (chiar si 85%), dar placerea adevarata o simt cand mananc ciocolata cu lapteeee muuult eventual sa aiba si niste crema plina de E-uri 😀 Stiam de efectul asupra metabolismului dar eu nu ma pot limita la o cantitate rezonabila asa ca aleg sa nu mananc deloc.
Inspirata decizie cea a alesului sa nu mananci deloc. Si eu o aplic. Imi lipseste tare ciocolata de casa, gustul ala de lapte praf cu cacao si zahar. Gata, sa nu mai vorbim de funie in casa spanzuratului 🙂
Eu inca mai astept sa se descipere beneficiile consumului de Mars, Milka, Lindt….. si sunt convinsa ca o cutie de Merci e plina de antioxidanti! Trebuie sa fie…
Cu Mars n-am avut treaba niciodata, l-am preferat pe dusmanul lui Snickers. Merci cred ca au si varianta amaruie, nu? Oricum ar fi ciocolata e buna daca ne limitam la cubulete/zi. Si nu suntem la dieta asa ca mine 🙂