Hristos a inviat. Nu acelasi lucru se poate spune si despre cheful meu de a face sport si de a manca sanatoso-colorat. De fapt, asta m-a fascinat dintotdeauna: de unde capatam noi imboldul ala – cand il capatam, caci nu se intampla tocmai des – sa dam uitarii toate cofetariile din oras si sa ne intoarcem spasiti la antrenorii nostri de sport.
Ce ne da branci? Ce functioneaza atat de rapid incat sa ne faca sa donam toate ciocolatele din casa si sa ne shocam frigiderul impanandu-l numai cu loboda si urzici? De unde vine urletul acela interior de „ACUUUUM!”, de ce reusim cand reusim? Trebuie sa fie aliniate planetele, Mercur nu are voie sub nicio forma sa fie retrograd? Tine de meteo, suntem mai predispusi la decizii marete ca asta atunci cand ploua? Ce anume trebuie sa functioneze perfect in univers ca noi sa o cotim de la savarina la supa de mazare?
Citeam acum cativa ani cand eram mai tanara si mai slaba un studiu care spunea ca femeile decid ca a venit vremea sa slabeasca atunci cand vad poze cu ele rotunjite (sau deformate, dupa caz). Dar mie mi se pare putin probabil sa fie asa. O poza e o poza, nu are atat de mare putere asupra ta, daca nu-ti place ce vezi in ea, o arunci cat colo, nu o afisezi la oglinda langa demachiant. Mi se pare ca e nevoie de ceva mult mai mult de atat. Ca si cum intre ultima etapa de hrana corecta si urmatoarea decizie de a se intoarce la ea, trebuie sa se adune in noi trairi si mini-decizii si semi-cutremure interioare.
Asa ca vin spre voi si va intreb onest si curios: cand va da afara din casa dorul de mancat sanatos si de facut miscare, de ce va da? Care a fost sursa declicului? Care este cel mai mare izvor de motivatie pentru voi? Va astept povestile, pentru inspiratie si admiratie.
Cand imi spun mai multi oameni din jurul meu ca m-am ingrasat, atunci imi dau seama ca e ceva in neregula. Desi ma supar, imi dau seama ca poate au dreptate.
Ai in jur oameni foarte sinceri, Alina. Cred ca e un castig. De obicei, amicii nu „intervin”, nu trag semnale de alarma. Pretuieste-i 🙂
Time for the truth! in 1999 cand am facut prima miscare spre un still de viata (mai) sanatos, a fost faptul ca nu tineam neaparat sa arat ca o balena la banchetul de a 12-a. Atunci am avut langa mine ajutorul nasei mele doctor care m-a impachetat scurt cu un plan de mancare.
Fast forward 2000 / 2006 am prins noi imbolduri dupa un diagnostic de cancer al bunicului mei si un anevrism cerabral al bunicii. Ambii s-au stins (primul in 2002 iar bunica in 2013).
Ulterior, ca deh, life is life si oricat vreau mai urc / cobor in greutate, motivatia sa las naibii dulciurile (ca de mancat, manancat overall sanatos anyway) au fost pe rand: cununia civila, vacante pe plaja :))
Urmeaza vacanta pe plaja in aprox 3 sapt. Da, m-am intors la ” fara zahar” (aka dulciuri) din 2 mai :))))
deja la mine e un lifestyle ce mananc; iar FitBitul ma trage de urechi cu activitatea. Mai greu cand o iau pe ulei la sarbatori… nu grav, dar sunt om :)))
Buna. Pe mine chiar m-a inspirat o poza din concediu, in care aveam 89 de kg si in oglinda nu le vedeam. Acea poza a fost sursa declicului si am fugit la sala si la supermarket. Au trecut 4 ani si 4 luni de atunci. Am slabit 25 de kg, cu mancare sanatoasa, mult sport , ambitie si dorinta sa arat la 30 de ani, mai bine ca pustoaicele de 18 :)). Povestea mea e lunga si plina de frustrari, dar a meritat fiecare strop de transpiratie .
Cristina, thanks for sharing! Mi-au lipsit povestile tale din comentarii, zau de nu! Ah, si Fitbitul, sacaitorul constant reminder ca nu ne miscam suficient. La mine e Apple watch si cand imi spune insistent ca nu am facut ce trebuie recunosc ca il mai si las sa se descarce. Numai sa taca :))
Gabriela, esti o inspiratie! Poate accepti sa ne scrii povestea, mi-ar placea sa o public aici, ca sa ne dea avant tuturor. Ce spui? 🙂
Awww mno scuze ca disparusi de la orizont. Unless you were sarcastic :)))
Nu, inca nu am recurs la d-alea sa taca. Ma oftic teribil cand se descarca si nu sunt langa priza / calculator :))) Are prostul obicei sa imi trimita mail cand e descarcat , dar mai tine cateva ore dupa aia…
Zambetul de pe buze si „Thank you-ul” pe care corpul ti-l sopteste dupa o ora de alergat si dupa o miamicioasa salata de fructe/legume:)
Cristina, cum sa fiu, mai, sarcastica! Eram absolut sincera si bucuroasa de reintalnirea virtualiceasca. Gata, m-ai motivat sa incarc watchul. Pazea!
Of, Andra, vorbesti de lucruri sfinte 🙂 Bravo tie!
Eh, intreabam si eu! 🙂
Stii ce imi place la FitBit? comunitatea. Si challengurile la care ma tot invita prietenii….
Motivatie? Vine din corp si vocea lui. Ma roaga sa am grija de el, mental, fizic etc. D-aia sunt foarte blanda cu el, nu-l chinui cu excese, nici cu extreme de sport 3 zile ca disperata si dupa aia luni de sedentarism. Sau cu mese intinse. Acum tind spre un echilibru si el, corpul, imi multumeste sincer pentru ce-i ofer. Cand e in echilibru imi da pace, liniste mentala, empatie ridicata pentru cei din jur, gusturi noi ale mancarurilor (savurate incet si cu placere maxima) si cel mai important imi da un fel de stare de imbratisare, pe care numai acum o traiesc. Nu stiu cum sa explic, e ca si cum imi tratez corpul ca pe un copil mic/bebelus…cu atentie si consideratie…si dupa aia bebelusul ma ia in brate si ma pupa pe obraz. Daca s-o intelege ceva din analogia mea. 🙂